De peste 130 de ani, această ţară bogată se zbate să scape de mizerie, ca de un blestem. De ce nu poate?

 Mihai Eminescu, idei publicate

în ”Timpul”, începând cu 1877

”Avem, deasupra acestui popor, 

o pătură de pungaşi şi cocote”

Mihai Eminescu

- ”Există două naţiuni deosebite în această ţară: una stoarsă şi sărăcită, de producători, alta îmbuibată, de mijlocitori. Averea se urcă numai în oraşe şi chiar şi aici, nu în populaţia română, ci în cea străină. Avem de-o parte rasa română, cu trecutul ei, identică în toate ţările pe care le locuieşte, popor cinstit, inimos, capabil de adevăr şi patriotism. Avem apoi, deasupra acestui popor, o pătură superpusă, un fel de sediment de pungaşi şi cocote, răsărită din amestecul scursurilor orientale şi a celor occidentale, incapabile de adevăr şi patriotism”.
- "Şi oare nu este această Românie pentru poporul ei propriu un adevărat infern? Parlamentul de maşini votatoare, guvernul - vor atotputernicia înăuntru pentru a masca servilismul în afară. Odată vasalitatea în afară stabilită, trebuie create şi înăuntru condiţiile vasalităţii. Trebuie nimicită influenţa pe care o mână de oameni, intelectual şi material neatîrnaţi, o mai poate exercita asupra opiniei publice şi a mersului lucrurilor".

- ”Poporul a pierdut de mult încrederea că lucrurile se pot schimba în bine şi, prin acel fatalism al raselor nefericite, duce nepăsător greul unei vieţi fără bucurie şi fără tihnă”.

- ”Populaţia autohtonă scade şi sărăceşte, cărţile nu se citesc, pătura dominantă, superpusă rasei române n-are nici sete de cunoştinţe, nici capacitatea de a pricepe adevărul. Dacă acest sediment învaţă, o face în silă, gonind după o funcţie. Încolo leagă cartea de gard. Şi, pentru a avea o funcţie, trebuie să fii înrudit cu ei…”

- ”Faţă cu o asemenea privelişte - în care virtutea se consideră de unii ca nerozie, se taxează de alţii ca o crimă, în care inteligenţa şi ştiinţa sunt privite ca lucruri de prisos, sunt expuse invidiei nulităţilor şi batjocurii caracterelor uşoare, în care cuminţenia se numeşte arta de a parveni sau de-a trăi fără compensaţii din munca altora - spiritul cel mai onest ajunge la un momentul fatal, de cumpănă, în care înclină a crede că în asemenea vreme şi-n aşa generaţie însuşirile rele ale oamenilor sunt titluri de recomandaţie.

Acela care cutează a se revolta faţă de această stare de lucruri este denunţat opiniei publice ca barbar, ca antinaţional, ca reacţionar”.

- ”Elemante străine, îmbătrânite şi sterpe, s-au amestecat în poporul nostru şi joacă comedia patriotismului şi a naţioanlismului. Nevând tradiţii, patrie hotărâtă ori naţionalitate hotărâtă, au pus totuşi mâna pe statul român. Conştiinţa că ele sunt deosebite de neamul românesc nu le-a dispărut încă – ele se privesc ca o oaste biruitoare într-o ţară vrajmaşă”.

- ”Greşalele în politică sunt crime, căci în urma lor suferă milioane de oameni nevinovaţi, se-mpiedică dezvoltarea unei ţări întregi şi se-piedică, pentru zeci de ani, viitorul ei”.

- ”Caracterul poporului este cu totul altul decât acela al populaţiunilor din oraşe din care se recrutează gevernele, gazetarii ş.a.m.d.”

- ”A sconta viitorul e lesne, iar cămătarul cel mai facil este timpul. Un copil poate avea plăcerile bărbatului, o naţiune incultă rezultateale civilizaţiei, dar cu ce scop? Cu acela al degenerării şi al stingerii timpurii, căci scontul pe care-l face timpule e mai scump decât oricare altul. Şi acest regeres este foarte mare, e un regres organic care atinge sănătatea, făptura fizică, bunul trai, bunele moravuri, cu-un cuvânt întreaga constituţie fizică şi morală a populaţiunilor noastre”.

- ”Lenea care ni se impută credem că este fabulă convertită. Dacă cineva ar cerceta starea de lucruri din Anglia în Evul Mediu, ar vedea că ţăranul englez era leneş pe cât timp condiţiile muncii erau nefavorabile; cu cât ele deveneau mai bune cu atât populaţiunea se făcea mai harnică”.

- ”Aţi comis păcatul de neiertat de care istoria vă va cere compt sever: acela de a fi zdruncinat cu desăvârşire sentimentul onestităţii între cetăţeni. Lumea v-a văzut cu mirare transformându-vă de azi pe mâine în milionari, fără să poată a-şi explica secretul acestei extraordinare schimbări”.

Constantin Rădulescu-Motru – ”Psihologia

poporului român” - 1937:

”Sufeltul românesc nu trăieşte în spiritualitatea sa proprie”

Constantin Rădulescu-Motru

- ”Despre individualismul românesc s-a vorbit adeseori. Românului nu-i place tovărăşia. El vrea să fie de capul lui, stăpân absolut la el în casă.

Totodată, n-are curajul să înceapă o muncă decât la termenele fixate prin obicei. A ieşi din rândul lumii este nu numai un risc, ci o nebunie”.

-”Nu este numaidecât un postulat al istoriei omeneşti ca toate popoarele de pe pământ să ajungă la individualismul comercial burghez. Pot fi şi alte idealuri”.

-”Românul este, prin natura sa ereditară, perseverent la lucru, cum este şi răbdător, conservator, tradiţionalist, dar această natură ereditară a lui a fost pervertită de o greşită viaţă instituţională, imitată după străini.

Neperseverenţa la lucru şi-a făcut apariţiade-abia în secolul al 19-lea, deodată cu înnoirea organizaţiei statului român.  Aceste înnoiri de organizare au deschis drum mulţimii de politicieni şi slujbaşi la stat. Pentru a-şi justifica salariile, aceştia invocau ceea ce se făcea aiurea. Aşa se face în Franţa, deci aşa trebuie să se facă şi în România”.

- ”Sufeltul românesc se adaptează la instituţiile statului său, imitate după cele din Apus, numai prin atitudini subiective şi improvizate. El nu trăieşte în spirituaslitatea sa proprie”.

- ”Numai poporul care găseşte în finalitatea sa spirituală condiţii prielnice pentru munca şi dezvoltarea sufletească a majorităţii membrilor săi, numai acela e sigur de viitor. Poporul cu finalitate spirituală corcită din diferite tipuri este un popor pierdut pentru istoiria omenirii.

Un tip de cultură, un tip de finalitatea spiritulaă nu este prin structura sa proprie superior sau inferior, ci este prin potrivirea pe care el o are cu natura sufletească a poporului. Acelaşi tip de cultură ridică sau prăbuşeşte un popor, după acordul sau dezacordul în care el stă cu sufletul său”.

- ”Sufletul industriaşului este ultimul produs al culturii moderne. În el se regăseşte întreaga fire a acestei culturi: energie intensivă, tendinţa spre dominare, nervozitatea care susţine o muncă fără preget... Este acesta un suflet simpatic? Da şi nu, după cum este criteriul moral al aceluia care răspunde”.

- ”În societăţile în care prestigiul intereselor superioare de neam şi patrie a dispărut sau nu s-a ridicat niciodată la o valoare reală, unde sentimentul ordinii sociale nu s-a impus nici prin autoritatea cultului religios, nici prin autoritatea aşezămintelor publice civile - unde domneşte credinţa că legile şi aşezămintele publice se schimbă după interesele vremelnice ale indivizilor, singurii care, în baza unui contract consimţit între ei, sunt fondatori, executori şi exploatatori ai bunurilor sociale - în asemenea societăţi nu este un teren prielnic pentru ideal. Lipseşte în mediul acestor societăţi materia primă asimilatoare, care să facă în aşa fel ca idealul să prindă rădăcini”.