duminică, 1 decembrie 2019


1 Decembrie, să ne bucurăm cu măsură



Mihai Eminescu: ”AVEM, DEASUPRA ACESTUI POPOR, O PĂTURĂ DE PUNGAȘI ȘI COCOTE”


Texte publicistice ale lui Mihai Eminescu scrise cu 140 de ani în urmă.


– ”Există două naţiuni deosebite în această ţară: una stoarsă şi sărăcită, de producători, alta îmbuibată, de mijlocitori. Averea se urcă numai în oraşe şi chiar şi aici, nu în populaţia română, ci în cea străină. Avem de-o parte rasa română, cu trecutul ei, identică în toate ţările pe care le locuieşte, popor cinstit, inimos, capabil de adevăr şi patriotism. Avem apoi, deasupra acestui popor, o pătură superpusă, un fel de sediment de pungaşi şi cocote, răsărită din amestecul scursurilor orientale şi a celor occidentale, incapabile de adevăr şi patriotism”.
– „Şi oare nu este această Românie pentru poporul ei propriu un adevărat infern? Parlamentul de maşini votatoare, guvernul – vor atotputernicia înăuntru pentru a masca servilismul în afară. Odată vasalitatea în afară stabilită, trebuie create şi înăuntru condiţiile vasalităţii. Trebuie nimicită influenţa pe care o mână de oameni, intelectual şi material neatîrnaţi, o mai poate exercita asupra opiniei publice şi a mersului lucrurilor”.
– ”Poporul a pierdut de mult încrederea că lucrurile se pot schimba în bine şi, prin acel fatalism al raselor nefericite, duce nepăsător greul unei vieţi fără bucurie şi fără tihnă”.
– ”Populaţia autohtonă scade şi sărăceşte, cărţile nu se citesc, pătura dominantă, superpusă rasei române n-are nici sete de cunoştinţe, nici capacitatea de a pricepe adevărul. Dacă acest sediment învaţă, o face în silă, gonind după o funcţie. Încolo, leagă cartea de gard. Şi, pentru a avea o funcţie, trebuie să fii înrudit cu ei…”
– ”Faţă cu o asemenea privelişte – în care virtutea se consideră de unii ca nerozie, se taxează de alţii ca o crimă, în care inteligenţa şi ştiinţa sunt privite ca lucruri de prisos, sunt expuse invidiei nulităţilor şi batjocurii caracterelor uşoare, în care cuminţenia se numeşte arta de a parveni sau de-a trăi fără compensaţii din munca altora – spiritul cel mai onest ajunge la un momentul fatal, de cumpănă, în care înclină a crede că în asemenea vreme şi-n aşa generaţie însuşirile rele ale oamenilor sunt titluri de recomandaţie. Acela care cutează a se revolta faţă de această stare de lucruri este denunţat opiniei publice ca barbar, ca antinaţional, ca reacţionar”.
– ”Elemente străine, îmbătrânite şi sterpe, s-au amestecat în poporul nostru şi joacă comedia patriotismului şi a naţioanlismului. Nevând tradiţii, patrie hotărâtă ori naţionalitate hotărâtă, au pus totuşi mâna pe statul român. Conştiinţa că ele sunt deosebite de neamul românesc nu le-a dispărut încă – ele se privesc ca o oaste biruitoare într-o ţară vrajmaşă”.
– ”Greşalele în politică sunt crime, căci în urma lor suferă milioane de oameni nevinovaţi, se-mpiedică dezvoltarea unei ţări întregi şi se-piedică, pentru zeci de ani, viitorul ei”.
– ”A sconta viitorul e lesne, iar cămătarul cel mai facil este timpul. Un copil poate avea plăcerile bărbatului, o naţiune incultă rezultateale civilizaţiei, dar cu ce scop? Cu acela al degenerării şi al stingerii timpurii, căci scontul pe care-l face timpule e mai scump decât oricare altul. Şi acest regeres este foarte mare, e un regres organic care atinge sănătatea, făptura fizică, bunul trai, bunele moravuri, cu-un cuvânt întreaga constituţie fizică şi morală a populaţiunilor noastre”.
– ”Lenea care ni se impută credem că este fabulă convertită. Dacă cineva ar cerceta starea de lucruri din Anglia în Evul Mediu, ar vedea că ţăranul englez era leneş pe cât timp condiţiile muncii erau nefavorabile; cu cât ele deveneau mai bune, cu atât populaţiunea se făcea mai harnică”.
– ”Aţi comis păcatul de neiertat de care istoria vă va cere compt sever: acela de a fi zdruncinat cu desăvârşire sentimentul onestităţii între cetăţeni. Lumea v-a văzut cu mirare transformându-vă de azi pe mâine în milionari, fără să poată a-şi explica secretul acestei extraordinare schimbări”.


duminică, 24 noiembrie 2019

De ce este război în Siria:



”Bazinul levantin” – 122 de trilioane de metri cubi de gaze, în Marea Mediterană




La mijlocul lunii noiembrie 2019, o știre a trecut aproape neobservată în oceanul de informații care inundă omenirea zi de zi: nava turcă de foraj petrolier Fatih şi-a început operaţiunile în largul coastei de nord-est a Ciprului, a anunţat vicepreşedintele turc Fuat Oktay, în pofida avertismentelor adresate Ankarei de UE.
În acest context, Consiliul Afaceri Externe al UE a adoptat un cadru juridic ce prevede măsuri restrictive împotriva Turciei în legătură cu activităţile sale de foraj în Mediterana Orientală, scrie Reuters, preluată de Agerpres.
Turcia, stat candidat oficial la aderarea la UE, a criticat decizia şi a anunţat că nu va opri activităţile de foraj deoarece operează pe propria platformă continentală sau în zone în care au drepturi ciprioţii turci.
O altă navă turcă de foraj, Yavuz, se află în largul coastei de vest a Ciprului.
Descoperirea de rezerve de gaze şi petrol în estul Mediteranei a declanşat o dispută între Republica Cipru, membră a Uniunii Europene, şi Turcia, care ocupă partea de nord a insulei.
La jumătatea lunii octombrie, europenii au convenit să sancţioneze activităţile ilegale de foraj. Luni, ei au adoptat cadrul "ce va permite sancţionarea persoanelor sau entităţilor responsabile de activităţi de foraj neautorizate de hidrocarburi în Mediterana Orientală, sau care sunt implicate în aceste activităţi", potrivit Consiliului UE.
Teritoriul insulei Cipru este divizat după invazia armatei turce în treimea nordică a insulei în 1974, în urma unei lovituri de stat ce urmărea alipirea insulei la Grecia.
Republica Cipru, membră a UE, îşi exercită autoritatea doar asupra restului de două treimi a teritoriului insulei. În nord se află autoproclamata Republica turcă a Ciprului de Nord (RTCN), susţinută de Ankara şi nerecunoscută de comunitatea internaţională.


Despre ce rezerve de gaz și petrol este vorba?
La sfârşitul anului 2010, în zona Africii de Nord şi a Orientului Mijlociu au izbucnit o serie de revolte violente cunoscute sub numele de ”primăvara arabă”, revolte susţinute pe faţă de ţările occidentale. Acum avem războiul din Siria, ISIS și controversta imigrație către Europa. La baza acestei ”primăveri” prelungite, ca să spume așa, stă o rezervă submarină de gaze naturale de 122 de trilioane de metri cubi de gaze, numită ”Bazinul Levantin”.
Noile planuri ale Comisiei Europene pentru întărirea rezistenţei pieţei europene a energiei, inclusiv pentru reducerea dependenţei Uniunii de gazele naturale ruseşti spun că UE îşi pune speranţa pentru reducerea dependenţei energetice de Rusia în resursele Norvegiei şi în exploatarea Mării Mediterane. Despre rezervele din Marea Nordului se ştie, ele sunt exploatate mai demult… dar ce este cu Marea Mediterană?
Totul a început cu sinuciderea prin auto-incendiere a lui Mohamed Bonazizi, în Tunisia, pe data de 17 decembrie 2010. Revoltele au izbucnit aproape instantaneu în mai multe ţări din zonă şi au condus, printre altele, la înlăturarea preşedinţilor Tunisiei şi Egiptului, a dictatorului Libiei, Muammar Gadaffi – care a şi fost omorât de revoluţionari – dizolvarea guvernelor Iordaniei şi Cisiordaniei şi actualul război civil din Siria.
”Primăvara arabă” s-a ciocnit de interesele rușilor în Siria

Între toate, problema siriană pare cea mia complexă în această ”Primăvară Arabă”. În timp ce ţările occidentale critică regimul preşedintelui Bashar al Assd, considerându-l tiranic, sângeros, etc., Rusia îi ia apărarea!
Prof. univ. dr. Nicolae Radu, de la Academia ”Alexandru Ioan cuza”, consideră că la baza acestor nervozităţi politice din zona Mediteranei de sud, sud-est, stă interesul pentru ceea ce geologii numesc Bazinul Levantin.
“Este vorba despre o zonă submarină care se întinde din nordul Egiptului până în Turcia care conţine 1,7 miliarde de barili de petrol şi 122 de trilioane de metri cubi de gaz, conform Geological Survey, din S.U.A. (U.S.G.S.). Enormele rezerve de gaz și petrol, găsite acum trei ani în Marea Mediterană, într-o zonă împărțită între Grecia, Turcia, Cipru, Israel, Siria și Liban, arată că regiunea ar putea deveni un nou Golf Persic”, este de părere dr. Nicolae Radu.
„Gazprom” este firma de energie cea mai importantă din Siria

Pentru a putea accesa acestă platformă energetică, Occidentul nu se mai confruntă acum decât de opoziţia regimului Al Assad, susţinut de interesele ruşilor în această zonă. Pentru aceasta a fost inventat ISIS care a atacat, deocamdată fără mare success, statul sirian. De aici a rezultat marea migrație asiatică spre Europa.
În fine, potrivit Stockholm International Peace Research Institute, contractele de armament ale Siriei cu Rusia s-au ridicat în 2011 la o valoare de cel putin 4 miliarde dolari.
”Potirivit cotidianul New York Times între anii 2000-2010, Rusia a vândut armament Siriei la o valoare de 1,5 miliarde de U.S.D., transformand Siria în cel mai mare client de armament al Rusiei.  Exporturile Rusiei către Siria au fost în valoare de 1,1 miliarde dolari în 2010 şi investiţiile sale în aceasta ţară au fost evaluate la aproximativ 20 de miliarde de U.S.D. – inclusiv cele 4 milarde pentru armament. a fost implicat în proiecte în valoare de 1,1 miliarde dolari în Siria”, a explicta prof. Nicolae Radu.
Profesor Nicolae Radu
„Stroitransgaz” este implicat în construirea unei centrale de distribuţie a gazelor naturale de 200 de kilometri est de Homs, în regiunea Al-Rakaka şi în suport tehnic pentru construirea unei conducte de gaz. Tatneft, o subsidiara a „Gazprom”, este firma cea mai importantă de energie din Siria. Alte firme cu interese de afaceri majore în Siria includ producătorul de oţel T.M.K. şi transportatorul naţional „Aeroflot”, care intreţine flota civilă de avioane a Siriei.
În acest moment, Interesele Rusiei pentru Bazinul Levantin au angrenat și Turcia, care s-a văzut amenimnțată de intenția Occidentului de a încuraja mișcările secesioniste ale curzilor din zonaă, inclusiv ale celor din Turcia, în

ultimii ani.
Ankara revendică acum o parte din acest zăcământ uriaș pecare îl vor statele member NATO doar pentru ele.



joi, 26 septembrie 2019







I”Ideea este psihologic adevărată în măsura în care există. Dacă o idee apare într-un singur individ, existența ei psihologică e subiectivă. Dar ea e obiectivă dacă e împărtășită printr-un consens gentium de către un grup mai mare.
-        
Anumite idei pot să apară aproape pretutindeni și în toate timpurile și pot chiar să se formeze spontan, indiferent de migrație și tradiție. Dar ele nu sunt făcute de individ, ci i se întâmplă acestuia, se îmbulzesc de-a dreptul să pătrundă în conștiința individual. Aceasta nu este filosofie platoniciană, ci psihologie empirică.
-        
Religia (lat. Religere) este observarea atentă și conștincioasă a numinosului, anume o existență dinamică ce nu este determinate de un act de voință. Acțiunea cuprinde și stăpânește subiectul uman care e întotdeauna mai degrabă victima, decât autorul ei. 
Numinosul este o condiție a subiectului, independent de voința acestuia.
-      
Un număr mare de acte ritual sunt săvârșite cu singurul scop de a provoca intenționat acțiunea numinosului cu ajutorul unor anumite artificii magice, precum invocare, incantație, jertfă, meditație și alte practice yoga, chinuri autoimpuse de diferite feluri etc. Dar întotdeuna astfel de practici sunt precedate de credința religioasă într-o cauză divină exterioară obiectivă.
-      
S-ar putea spune că noțiunea de religie desemnează atitudinea special a uneoi conștiințe care s-a transformat prin experianța numinosului.
-        Am văzut un caz de psoriasis întins practice pe tot corpul și care în câteva săptămâni de tratament psihologic s- redus în proporție de 90%.
-        
Cu toate că nu-și poate atinge propria formă de existență, punctul arhimedic exterior lipsind, spiritul nostru totuși există. Psihicul există, ele este chiar exința însăși!
-        
Anumite conținuturi provin de la un psihic care e mai complet decât conștința. Ele conțin adesea o analiză superioară, o judecată sau o cunoștință pe care conștiința respectivă n-ar fi putu să o producă. Dispunem de un cuvânt potrivit pentru astfel de fenomene: intuiția. Ea nu se face, dimpotrivă ea vine totdeauna de la sine; îți vine o idee, apărută de la sine, pe care o prinzi dacă ești suficient  de rapid.
-        
Drept urmare a dărâmării zidurilor de apărare, protestantul a pierdut icoanele ca expresie a unor importanți factori inconștinți, împreună cu ritualul a fost din timpuri imemoriale o cale sigură de a lichida forțele imprevizibile ale inconștientului. Astfel s-a pus în libertate o cantitate mare de eneregie și ea s-a revărsat de îndată în canalele curiozității și ale setei de cucerire, prin care Europa a devenit mama dragonilor care au înghițit cea mai mare parte a pământului.
-        Psihicul nu se poate distinge de manifestările sale.
-     
   Ceea ce s-ar putea numi o cecitate sistematică este pur și simplu efectul prejudecății că Divinitatea ar fi exterioară omului. Deși această prejudecată nu este exclusiv creștină, sunt religii care nu o împărtășesc defel. Dimpotrivă, insistă, așa cum fac și anumiți creștini, asupra identității esențiale între Dumenzeu și om, fie sub forma unei identități apriorice, fie a unui țel care poate fi atins prin anumite exerciții sau inițieri, așa cum le cunoaștem, de pildă, prin Metamorfozele lui Apuleius, spre a nu mai vorbi de anumite discipline yoga.
-    
    Culoarea de aur aparține Tatălui, roșul Fiului, iar verdele Duhului Sfânt. Apoi îngerul îl avertizează pe poet să nu mai pună alte întrebări și dispare.
-    
    Dintre toți muritorii, doar despre Maria se crede că i s-a îngăduit să fie ridicată cu corpul la cer, să se unească cu trupul înainte de învierea general a morților.
-        În reprezentarea tantrică a lotusului, mandala e feminină. Lotusul este locul veșnic al nașterii zeilor. El corespunde trandafirului occidental, în care stă rex gloriae, având adesea ca bază cei patru Evangheliști, corespunzători punctelor cardiale.
-      
  Morala pare să fie un dar, ca și inteligența. Ea nu poate fi pompată fără pagubă într-un sistem căruia nu îi este congenitală.
-  
      Oricine este urmărit de o umbra și cu cât ea e mai puțin încororată în viața conștientă a individului, cu atât e mai întunecată și densă.
-  
      A distruge morala unui om nu ajută la nimic, căci i-ar distruge Sinele cel bun, fără de care nici umbra nu ar avea sens.
-        
”Împacă-te degrabă cu tine însuți cât mai ești cu tine pe drum, ca nu cumva să te dai singur pe mâna judecătorului”.
-    
    Umbra nu este decât ceva inferior, neadecvat  primitiv și suspect, nu e un rău absolut. Ea conține și însușiri copilărești sau primitive care însuflețesc și înfrumusețează într-un anumit fel existența omenească; ne lovim însă de reguli moștenite. Publicul cultivat, floare a civilizației noastre actuale, este cumva rupt de rădăcinile sale și pe punctul de a-și pierde legătura cu pământul. Azi există puține țări civilizate unde păturile de jos ale populației să nu fie într-o stare de neliniște, stârnită de conflictul de opinie. Într-un număr oarecare de națiuni europene această stare s-a extins și la păturile superioare. Situația atestă la o scară mărită problema noastră psihologică. În măsura în care colectivitățile reprezintă simple aglomerări de indivizi, și problemele lor sunt aglomerări de probleme individuale. Una din părți se identifică cu omul superior și nu poate coborî, cealaltă parte se identifică cu omul inferior și ar vrea să iasă la suprafață.
-        Astfel de probleme nu vor fi niciodată rezolvate prin legi sau artificii. Ele pot fi schimbate doar prin schimbarea generală de atitudine. Iar această schimbare nu începe cu propaganda, cu adunări de masa sau chiar cu violență. Ea începe cu o transformare în interiorul indivizilor. Ea se manifestă cu o schimbare în simpatiile și antipatiile personale ale indivizilor, în concepția lor de viață și în valorile lor, și doar acumularea unor astfel de schimbări individuale va determina o rezolvare colectivă.
-       
Insul cultivat încearcă să-l refuleze pe cel inferior, fără să-și dea seama că astfel îl silește să se revolte.
-      
  Un vis sau o viziune sunt exact ceea ce par să fie. Ele nu sunt o înveșmântare a unui alt lucru. Sunt un produs natural, adică un lucru în sine, fără vreo motivație situată în afara sa.
-        
După cum statul încearcă să pună mâna pe individ, tot așa individual își imaginează că a pus mâna pe sufletul său; el face chiar din suflet o știință, pornind de la ideea absurd că intelectul, care e doar o parte și o funcție  psihicului, ar fi suficient ca să cuprindă totalitatea mult mai mate a sufletului.
-      
  Zagreus = Dionisos cel ciopârțit al tracilor.
-       
Când Nietzsche apus: Dumnezeu a murit!, a exprimat un adevăr valabil pentru cea mai mare parte a Europei. Nu spusele lui au influențat popoarele, ci el a constatat un fapt psihologic general răspândit.
-        
Doar și individul obișnuit trăiește inconștient forme arhetipale care, doar din cauza unei ignoranțe psihologice general raspândite, nu mai sunt băgate în seamă.
-        
Natura secretă a pietrei este Sinele omului. Evident, acest ”sine” nu este gândit ca având o esență identică cu Eul, de aceea pentru început este descris chiar ca o ”natură ascunsă” în materia neînsuflețită, ca spirit, demon sau scânteie de foc. Prin operația filosofică, concepută în cea mai mare parte mental, această ființă era eliberată din întuneric și din captivitate, pentru ca în cele din urmă să-și serbeze învierea, prezentată adesea sub formă apoteotică și în analogie cu învierea lui Christos. Reiese de aici că nu poate fi vorba în aceste reprezentări de o ființă identificabilă cu un Eu empiric, ci mai degrabă de o ”natură divină”, diferită de acesta, psihologic vorbind de un conținut care transcende conștiința și țâșnește din regiunile inconștientului.
-       
Locuitorul temenos-ului era zeul. Dar prizonierul sau locuitorul bine apărat al mandalei pare să nu fie zeu, căci simbolurile folosite, de pildă stele, cruci, globuri etc. Nu reprezintă o zeitate, ci mai degrabă, evident, o parte importantă a personalității umane.
-        Dacă ipoteza mea, după care orice religie este expresia spontană a unei stări sufletești generale, e corectă, atunci creștinismul e exprimat o stare predominantă la începutul erei noastre și apoi în câteva din secolele care au urmat.
-       
Ceea ce vindecă o nevroză trebuie să convingă la fel ca nevroza însăși; și de vreme ce aceasta din urmă e cât se poate de reală, și experiența care ajută trebuie să aibă o realitate echivalentă.
-        
Arhetipul este ”credința dintotdeuna, de pretutindeni și a tuturor”, iar dacă nu este recunoscut conștient, apare prin spate, în forma sa ”furioasă”, ca ”fiu al Haosului”, ca răufăcător întunecat, ca Antichrist în loc de Mântuitor, așa cum demonstrează limpede istoria contemporană.
-      
  Triada este dezvoltarea lui Unu în direcția cognoscibilității. Trei este unul devenit cognoscibil care, fără disoluția în opoziția dintre ”Unul” și ”Celălalt”, ar fi rămas într-o stare lipsită de orice determinare.
-     
   Ideile arhetipale țin de bazele indestructibile ale spiritului uman.
-        
Spiritul grec a inaugurat critica lumii, în epoca gnozei în sens larg, din care mai apoi și-a tras originea crștinismul. Arhetipul zeului salvator și al omului primordial este străvechi.
-        
Arhetipul intră în acțiune odată cu viața.
-       
După o veche concepție, Christos este ”momeala din undiță” (crucea) cu care Dumnezeu îl prinde pe leviathan (diavolul).
-      
  Știința noastră despre bine și rău s-a împuținat odată cu dezvoltarea cunoașterii și a experienței, iar în viitor se va împuțina și mai mult, fără ca noi să putem scăpa de cerința etică. În această nesiguranță extremă avem nevoie de lumina adusă de un sfânt generator de totalitate care poate orice, cu excepția tocmai a intelectului nostru.
-        
La nivel psihologic ”inspirația” provine dintr-o funcție inconștientă.
-      
  Pentru a folosi o analogie, s-ar putea compara Duhul Sfânt cu fascicolul de fotoni, care apare prin distrugerea materiei, iar Tatăl cu acea energie primordială care a prilejuit formarea protonilor și electronilor cu sarcinile lor contrare. E vorba nu despre o explicație, ci de i analogie, care e posibilă deoarece ilustrările fizice se sprijină în cele din umbră pe aceleași baze arhetipale ca și speculațiile teologice. Ambele sunt psihologie, care, la rându-i, se întemeiază pe aceeași bază arhetipală.
-        
Ca simbol psihologic, Trinitatea înseamnă mai întâi homousie sau cosubstanțialitate a unui proces ternat care trebuie considerat un fenomen inconștient de maturizare, desfășurat în individ. În acestă măsură cele trei Persoane sunt personificările celor trei faze ale unui fapt psihic regulat și instinctiv care înclină întotdeauna  să se exprime sub formă de mitologeme și obiceiuri rituale (ca de pildă consacrări pubertare și rituale, obiceiuri la naștere, nuntă, boală, război și moarte). Miturile ca și riturile au avut – și mai au și astăzi – semnificație psihoterapeutică.
-        
Tămâierea, jertfa de fum, un vestigiu al originarei thisya.
-        
Dumnezeu își este în condiția sa umană sie însuși atât de îndepărtat, încât trebuie, cu deplină dăruire, să se caute din nou pe sine.
-        În măsura în care pâinea și vinul sunt produse culturale, ele exprimă tocmai efortul omenesc corespunzător. Ele reprezintă o anumită prestație culturală care constă în atenție, răbdare, sârguință, dăruire și muncă anevoioasă.
-       
Psihicul nostru se întinde în realitate mult dincolo de limitele conștiinței, ceea ce un anume alchimist pare să fi știut, atunci când afirma că sufletul este în cea mai mare parte în afara omului.
-        
”A te putea jertfi” dovedește ” te avea”.
-      
  Inconștientul este mediatorul universal între oameni. Este unul care îmbrățișează totul sau acel Psihic care e comun tuturor.
-        Psihonevroza este, în înțeles ultim, o suferință a sufletului care nu și-a găsit sensul.
-     
Modernul e un ”bolșevic” pentru care toate normele și formele spirituale de până acum și-au pierdut oarecum valabilitatea și care de aceea vrea să experimenteze cu spiritul la fel ca bolșevicul cu economia.
-       
”Să mâncăm și să bem, căci mâine suntem morți” – această stare de spirit produsă de lipsa de sens pricinuiește tulburarea lumii de jos.
-      
  E mai bine să faci un lucru bun decât să eviți unul rău.
-      
  Este remarcabil că Fiul Omului și înțelesul său sunt necontenit puși în legătură cu dreptatea.
-        
IIndiferent de ceea ce ar fi să însemne totalitatea, Sinele omului este, empiric vorbind, o imagine a țelului vieții, produsă spontan de inconștient, dincolo de dorințele și temerile conștiinței. Imaginea reprezintă țelul omului ca întreg, anume realizarea totalității și a individualității cu sau fără ajutorul voinței sale.
-      
 Inconștiența nu este niciodată considerate o scuză la scaunul de judecată al naturii sau al destinului; dimpotrivă, este pedepsit sever, de aceea orice natură inconștientă aspiră la lumina conștiinței,  căreia, totuși, i se împotrivește.
-        Nu ne putem lămuri dacă divinitatea și inconștientul sunt două mărimi diferite. Ambele sunt noțiuni-limită pentru conținuturi transcendentale. Empiric se poate stabili cu suficientă verosimilitate că în inconștient apare un arhetip al totalității, care se manifestă spontan în vise și că există o tendință independent de voința conștientă de a include alte arhetipuri în acest centru. Nu pare de aceea imposibil ca acest arhetip al totalității să posede în sine o anumită poziție centrală care să-l apropie de imaginea lui Dumnezeu.
-      
  Riguros vorbind, imaginea lui Dumnezeu nu coincide întocmai cu inconștientul, ci cu un anumit conținut al acestuia, anume cu arhetipul Sinelui. Acesta nu mai poate fi empiric separate de imaginea lui Dumnezeu.
-       
La noi omul e infinit de mic și harul lui Dumnezeu reprezintă totul; în schimb, în Orient omul e Dumnezeu și se mântuiește singur.Noțiunea nostră de inconștient colectiv ar fi echivalentul European al lui buddhi, spiritual iluminat.
-       
Deoarece inconștientul este matricea spiritual, de el este atașată calitatea creativității, el este locul de naștere al formelor de gândire, așa cum textul nostru presupune că este cazul cu spiritual universal. Întrucât nu putem atribui inconștientului nicio formă determinate, afirmația oriental după care spiritual universal nu are formă, arupaloka, și totuși e leagănul tuturor formelor, pare justificat psihologic. De vreme ce formele inconștientului nu aparțin niciunui timp, deci sunt aparent eterne atunci când sunt realizate conștient oferă un sentiment de atemporalitate.
-      
  ”Timpul când încă nu era timp”.
-        
Sentimentul special de unitate este o experiență tipică pentru toate formele de mistică și derive probabil din contaminarea general a conținuturilor, care se intensifică odată cu slăbirea conștiinței.
-       
Occidentul își va produce de-a lungul secolelor propria sa yoga, și anume pe baza creată de creștinism.
-      
  ”Când am ieșit din Dumnezeu, toate lucrurile au spus: Există un Dumnezeu! Așadar asta nu mă poate face fericit, căci astfel mă recunosc ca fiind creatură. Dar în străpunge, unde vreau să fiu liber de voința lui Dumnezeu și liber și de această voință, și de toate lucrările sale, și de Dumnezeu însuși – acolo sunt mai presus de toate creaturile, și nu sunt nici Dumnezeu, nici creatură, sunt mai mult, sunt cee ace am fost acum și în veci”. (Meister Eckharts)
-      
  Dacă n-ai nimic de creat, te creezi pe tine însuți.
-      
  Țelul practicii răsăritene este același cu al misticii apusene: centrul de greutate se mută de la Eu la Sine, de la om la Dumnezeu; ceea ce înseamnă că Eul dispare în Sine, omul în Dumnezeu.
-        Omul lăuntric ridică pretenții care nu pot fi satisfăcute de bunurile exterioare”.

miercuri, 18 septembrie 2019



-         Orice entitate are drept scop suprem propria existenţă. Vrea să rămână, inerțial, ceea ce este, aşa cum este. Dar, cum în Univers sunt două principii, cel al atracţiei şi cel al disoluţiei, ar rezulta că mişcarea, transformarea, e ciudăţenia prin care se manifestă acest antagonism.
-         A face nimic înseamnă a face ceva în sensul conservării.
-         (Unitatea este mai mult decât suma elementelor componente, deci o piatră este mai mult decât suma atomilor din care este făcută. Eu nu-ţi pot sparge capul cu un miliard de atomi de siliciu, dar cu o piatră, da. Cu alte cuvinte, piatra este o nouă formă de existenţă născută de atomii săi, dar diferită de aceştia. Un animist a încercat să-i explice fratelui său că obiectele au viaţă. Ăsta s-a enervat, adică lingura ştie că eu mănânc acum cu ea?... Du-te, bă, dracu d-aici!)
-         (1. Mircea Eliade arată în Istoria Religiilor că toate comunităţile primitive trăiau în sacralitate prin intermediul zeităţilor de rang inferior, specializate pe anumite zone ale realităţii. Doar în clipele de mare cumpănă pentru clan, oamenii invocau Divinitatea Supremă, Atoateziditorul. Era abordarea religioasă a disperării, situaţia limită în pragul desfiinţării lumii.
2. Începând cu mileniul I î.Ch. şi terminând cu mileniul I d.Ch., adică într-un interval relativ scurt, omenirea a trecut de la politeism la monoteism, formă de religiozitate care are la bază apelul către Divinitatea Supremă.
3. De aici am putea deduce că începând cu mileniul I î.Ch. omenirea a intrat într-un mare pericol - în pericolul dispariției sale...)
-         (Lumea în care trăim este aşa: regiunile bogate au atins nivelul respectiv de dezvoltare pe seama celor mai sărace - A.G. Frank -, iar subdezvoltarea nu este o formă simplă de întârziere istorică, ci un subprodus necesar al dezvoltării societăţilior capitaliste, bazate pe exploatarea societăţilor periferice.
Dar orice acţiune naşte o reacţiune, iar răul făcut se va răzbuna la un moment dat: sistemul capitalist îşi va reduce eficienţa şi îşi va birocratiza structurile productive. Unitatea economică birocratizată total va elimina întreprinderea mică, va expropria proprietarii, va elimina întreprinzătorul şi burghezia însăşi - Joseph Alois Schumpeter.
Asta pentru că sistemul capitalist este supus conflictului intern dintre ocupaţiile financiare, conservatoare, dedicate profitului - şi cele industriale, dedicate producţiei, având o notă inovatoare -Thorstein Veblen. Divergenţa poate fi rezolvată, fără distrugerea capitalismului însuşi, doar dacă economia mondială ar cunoaşte o creştere perpetuă; dar o dezvoltare economică nelimitată nu este de conceput - F. Hirsch.
Mai mult: deşi funcţionarea corectă a unei democraţii depinde de modul în care se face selecţia elitelor din cadrul maselor, în societatea capitalistă e imposibilă stoparea evoluţiei formaţiunilor oligarhice în interiorul acestor elite - Robert Michels.
Ce ar trebui să se întâmple? Evoluţia spirituală a speciei umane s-a manifestat peste tot ca o unică simfonie - Joseph Campbell -, iar înţelepţii au spus mereu că agricultura este baza bogăţiei unei naţiuni. De asemenea, Aristotel atrăgea atenţia că la baza unei democraţii solide trebuie să stea o puternică clasă medie de agricultori, care să asigure condiţile sociale în care cetăţeanul poate deveni un om fericit prin exersarea permanentă a virtuţiilor. Contextul general: scopul universului este o maşină de creat zei -Henri Louis Bergson).
-         (Am cunoscut un sfânt, zis Sfântul din Colentina, pe numele profan Ilie Cioară. Acest om spunea că fericirea, scopul suprem al existenţei, se manifestă doar atunci când eşti cuprins de tine însuţi în orice acţiune a ta, când mănânci, când mergi, când dormi, când vorbeşti. De aici ar rezulta că acţiunile necuprinse de propria amprentă timică nu sunt de fapt ale tale. Dar ale cui?)
-         (gara din zimnicea. străluminată sărăcie: există doar două legi, cea a atracției și cea a disoluției universale. mai departe: nimic din ceea ce există nu este necesar în genere, dar orice existență își este necesară. cu toate acestea, unitatea este mai mult decât suma elementelor componente - )
-         (1. Săracii se înmulţesc mai repede: ei dau mai multe suflete pentru Rai.
2. Dacă există o competiţie între Rai şi Iad pentru sufletele oamenilor, înseamnă că acestea sunt în număr limitat. Altfel nu se poate explica Instituţia Iertării.
3. De asemenea, dacă cele două principii care îşi dispută sufletele sunt nepieritoare, înseamnă că şi sufletele sunt nepieritoare, căci ceea ce este etern, adică principiul, nu-şi poate dori ceea ce este perisabil, adică ceea ce este de altă natură.
4. Iar dacă Binele şi Răul îşi pot disputa aceeaşi substanţă, sufletul omului, însemană că cele două principii nu sunt totalmente diferite.
5. ”Unu” este simbolul Nefiinţei, este nimicul total, însingurarea absolută. Fiinţa este unitatea multiplului, adică ”Unu” întors pe dos, sau cealalată faţa a lui ”Unu”; cele două principii sunt, de fapt, fraţi gemelari, - cuprinşi de un al treilea...)
-         Rațiunea are un minus de lichiditate!
Inerția este prima formă de manifestare a libertății.
-         Singurul tip de mișcare sinonimă cu nemișcarea este rotația (fericirea este întotdeauna provincială).
Oameni fericiți, înconjurați de lucruri frumoase…

PS

(Despre limba română și alte afectivități)

Dumnezeu este Dumnezeu și nu poate fi altceva decât Dumnezeu!
Dumnezeu există, dar pe mulți o să-i ia Dracu’!