Baladă haiducească

GOLEA

(Culeasă în Bucureşti, în 1869, după Vasile Moscu, din strada Călăraşilor, Coloarea Neagră. O parte seamănă cu baladă Codreanul, alta cu cântecul lui Corbea) (G.Dem.Teodorescu - "Poezii Populare Române")

În joia

Joimarilor,

În vinerea

Ouălor,

În sâmbăta

Paştilor,

Stan la Bratei s-a sculat

Cu capul de somn umflat

Şi la minte cam turlac,

S-o facă de-un baiarac,

Să vină la turci de hac.

Foicică şi-o lalea,

Baiaracul cum făcea?

Cincizeci voinici că strângea,

Cincizeci, măre, fără cinci,

Tocmai patruzeci şi cinci,

Tot voinici

De-ai Oltului,

Cum îi place

Codrului,

Cum nu-i vine

Câmpului:

Lungi în mână,

Tari

De vână,

Tot porniţi pentru pricină;

Lungi

În coate,

Laţi

În spate,

Cu hangere

Ferecate;

Cu musteţa-n barbaric,

Cum stă bine

La voinic;

Cu mustaţă

Cât o coadă,

Două la ceafă

Le-nnoadă,

Şi face nodul cât pumnul,

De se sperie păgânul,

De-şi face cruce creştinul.

Foaie verde şi-o lalea,

Stan al Bratei se scula

Şi pe gânduri se punea,

Că pe voinici îi strângea,

Dar un harabaci n-avea.

Se gândea, se răzgândea,

Harabaci că nu-şi găsea,

Şi puse gând la Golea.

Stan al Bratei ce făcea?

Vreme multă nu pierdea,

Pe voinici că-i aduna,

Între ei se fătuia

Şi din gură le grăia:

- Hai să mergem

La Golea

Să-ntâlnim

Pe maică-sa

Şi să-i facem

Rochie nouă,

Pe Golea să ni-l dea nouă,

Rochie nouă-n patru foi,

Golea să meargă cu noi,

Să ne fie harabaci,

Bun la minte şidibaci!

Stan al Bratei le zicea,

Şi mergea, măre, mergea

Pân-acasă la Golea.

Acolo de-mi ajungea,

Pe muma Golii-ntâlnea;

Cu cinste i se-nchina,

Bună ziua

Că-i dădea,

Şi din gură

Că-i zicea:

- Bună ziua muma Golii

Tocmai din Ţara Moldovii!

Iar dânsa le răspundea

Şi din gură le zicea:

- Îţi mulţumesc ţie, Stane,

Şi ţie, şi cetei tale.

Te ştiu din Ţara Moldovei,

Fecior al mătuşii Bratei.

Ce-mi căutaţi şi ce-mi umblaţi

Unii

Pe cai înşlaţi,

Alţii

Pe cai deşelaţi,

Care mai bine-ţoliţi,

Care rupţi şi jerpeliţi?

Au nu vă mai merge bine,

Ş-aţi înnemerit la mine

Ca să vă dau de mâncare,

Parale de cheltuială

Şi haine de primeneală?

Dar ce stau să vă vorbesc

Şi-n casă nu vă poftesc?

Drumul v-o fi obosit,

Soarele v-o fi pripit;

Hai la masă să şedem,

Hai să bem

Şi să mâncăm!

Stan al Bratei d-auzea,

Tapinos îi mulţămea

Şi din gură-i răspundea:

- Nici drumul ne-a ostenit,

Nici soare nu ne-a pripit,

Nici la tine n-am venit

Ca să ne dai de mâncare,

Parale de cheltuială

Şi haine de primeneală,

Ci-am venit, măre, să-ţi dăm,

Măre, de-o rochie nouă,

Pe Golea să nu-l dai nouă,

Rochie nouă-n patru foi,

Să-l laşi pe Golea cu noi,

Ca să-l avem harabaci,

Bun la minte şi dibaci,

Pentru-un pui de baiarac

Să venim la turci de hac!

Baba dacă-mi asculta,

Ea lui Stan îi răspundea

Şi din gură mi-i zicea:

- De n-aş purta  rochie nouă

Pe Golea nu vi-l dau vouă,

C-a mai avut şapte fraţi,

Şapte fraţi ca şapte brazi,

Ş-au murit toţi într-o marţi,

Care de puşcă

'Mpuşcaţi,

Cari de sabie

Tăiaţi.

De n-aş purta rochie nouă,

Pe Golea nu vi-l dau vouă,

Că numai el mi-a rămas

De la tat-su ca miras,

Mititel

Şi-nfăşăţel,

Mor fetele după el.

De n-aş purta rochie nouă,

Pe Golea nu vi-l dau vouă,

Că şi turci şi arnăuţi

Tot de Golea sunt bătuţi,

Şi cu Golea învrăjbiţi,

Şi pe Golea îndârjiţi;

Voi s-aduc o noră-n şatră,

Să-mi aprinză foc pe vatră

Şi să-mi facă

Sub firidă

Câte-o turtă

Nedospită!

Stan al Bratei de-auzea

Trist pe gânduri se punea

Şi cu baba mai vorbea,

Şi pe babă mai ruga.

Foicică micşunea,

Golea-n casă că-mi dormea,

Îmi dormea, ori nu-mi dormea,

Ori aşa se prefăcea,

Că pe Stan când auzea,

Din somnat se deştepta

Cu urechea mi-asculta

Câte vorbise

Mă-sa,

Câte sporise

Ceata;

Ş-afară dacă-mi ieşea,

Pe lângă mă-sa trecea,

'N grajd de piatră că intra,

Cu trei deşte fluiera,

Pe roibul şi-l deştepta

Şi pe roibul că lua,

Înşelat

Şi înfrânat,

Cum e bun de-ncălicat,

Lung

În trup

Şi scurt

În gât,

Cum e bun de zurbalâc.

Golea mi-l încălica

Şi-afară dacă ieşea

Mă-sei din gură grăia:

- Maică, măiculiţa mea,

Maică, ori ce-i vrea să zici

Io nu rămâi de voinici,

De ăşti cinzeci fără cinci,

Tocmai patruzeci şi cinci,

Ci mă duc la baiarac,

Să mai viu la turci de hac,

Lui Stan cheful să i-l fac,

Să-mi fiu şi mie pe plac!

Şi după ce cuvânta,

Vorba mă-sei n-aştepta,

Pinteni roibului că da

Şi ca vântul se ducea,

De se vedea

Pulberea

După ceata de voinici,

Cincizeci, măre, fără cinci,

Ce-mi fac patruzeci şi cinci,

De copii de-ai Oltului,

Cum îi place codrului;

Unii

Pe cai înşelaţi,

Alţii

Pe cai deşelaţi,

Care mai bine-nţoliţi,

Care rupţi şi jerpeliţi.

Baba, dac-aşa

Vedea,

Că nu-i asculta

Vorba,

Că nu-i aştepta

Ruga,

Baba din cap cletina,

La Dumnezu se uita,

Cruce sfântă că-şi făcea

Şi din gură-aşa grăia

Şi cu foc îl blestema:

- Goleo, maică, să n-apuci

Mult departe să te duci,

Decât numia pân' la turci,

Nici mai mult să haiduceşti

Nici mai mult să zăboveşti

Decât şase săptămâni!

Foaie verde şi-o lalaea,

Golea, după ce pornea,

Haiducia că-ncepea:

Turci

Bogaţi

Că sărăcea,

Greci

Haini

Că chisăgea,

Leşi

Păgâni

Că pistosea,

Şi vestea

Mi se ducea

De cete

Şi de Golea.

Sangeacul când auzea,

Cinci sute de turci pornea,

Numai turci şi arnăuţi,

Tot de Golea greu bătuţi,

Tot cu Golea învrăjbiţi,

Tot pe Golea îndârjiţi.

Dincolo de Valea-Rea,

La Nedelea

Văduva,

Golea-mi sta

Şi petrecea,

Bând la vin cu vedrile,

Pelin cu ocalele,

Şi iar bea

Şi chefuia,

Pân' la unu se-mbăta,

Iar când poterea sosea,

Nici unul n-o mai simţea,

Afar' numai de Golea.

Gole-afară că-mi ieşea,

Cu turcii
Se-ncăiera,

Pe arnăuţi

Că-i tăia,

Şi unul, care scăpa,

Vestea la sangiac ducea

Vă nu-i glumă cu Golea!

Sangiacul dacă vedea,

Sangiascul se necăjea,

Altă poteră strângea,

Şi mai mulţi turci trimetea;

Dar nici ei nu izbândea,

Tot bătuţi se întorcea.

Şase săptămâni trecea,

Şi blestemul se-mplinea.

Iată, măre, se-ntâmpla

Că Dumnezeu se-ndura

De Golea şi de mă-sa,

Ce-i era,

Ce nu-i era,

Că Golii i se ura,

Haiducia că lăsa,

Ziua bună că-şi lua

Pe roibul încălica

Şi la mă-sa se-ntorcea.

Iar când poterea venea,

Pe voinici că mi-i găsea,

Gazda le împresura

De nici veste că prindea.

Nainte cin' le ieşea?

Stan al Bratei cu voinicii

Ca să se lupte cu turcii,

Cu turcii, cu arnăuţii.

Se lua

Şi se bătea,

Dar turcii mi-i biruia,

Pân' la unul că-i tăia.

Golea, măre, de-mi scăpa,

După urma mâni-sa,

Mai şedea

Ce mai şedea,

O fată că-şi alegea,

Nuntă mândră

Că-mi făcea,

Şi mă-si că-i aducea,

I-aducea o noră-n şatră,

Să-i aprinză foc pe vatră

Şi să-i facă sub firidă

Câte-o turtă nedospită.