duminică, 27 martie 2011

După 20 de ani de studiere a limbii punjabi, din nordul Indiei, Lucian Cueşdean a ajuns la concluzia că acei indieni sunt urmaşi ai dacilor

Sunt 80 de milioane de vorbitori de română în Asia

Lucian Cueşdean: ”Limba punjabi, din India, are 2.000 de cuvinte curat româneşti, iar multe altele seamănă foarte mult cu a noastră. Asta pentru că ei sunt urmaşii unui trib getic, ca şi noi, deşi distanţa dintre români şi punjabi este de 4.500 de kilometri”.



Noi am învăţat la şcoală că geto-dacii ar fi fost o ramură a neamului tracic, care trăia exclusiv pe actualul teritoriu al României şi care vorbea o limbă diferită de latină. Imperiul Roman a cucerit Dacia, iar dacii ar fi renunţat parţial la limba lor pentru a învăţa vorbirea cuceritorilor. Din combinaţia acestora ar fi apărut, în timp, româna.
După 20 de ani de studiu dr. Lucian Cueşdean a ajuns la concluzia că această teorie este falsă. Cueşdean spune că triburile getice, sub diferite nume, ocupau o arie geografică vastă, din Europa centrală până în Asia, aproape de China şi India. Actuala populaţie punjabi, din nordul Indiei, este urmaşa unui trib de geţi localizaţi în Asia centrală cu peste 2.500 de ani în urmă şi vorbeşte o limbă asemănătoare cu româna. Multe din cuvintele punjabi comune cu româna sunt comune şi cu latina. Dar cu 2.500 de ani în urmă nu exista Imperiul Roman. Asta însemană că geţii vorbeau o limbă ”latină” mult înainte de expansiunea romană. Concluzia: româna nu provine din latină, ci este limba vorbită de geto-daci, popor ce stăpânea teritorii imense, din Balcani până în centrul Asiei, din străvechime.


”Populaţia din nordul Indiei
este urmaşa unui trib getic”


”Am pornit de la informaţiile legate de marelui trib al massageţilor, atestat în centrul Asiei de către istoricii antici şi pomeniţi în Evagrius Scholasticus, scrisă în secolul VI d.Hr. şi tradusă în formula Ecclesiastical History,  de către E. Walford în 1846, din care citez: <Actuala populaţie JAD din nordul Indiei este descendenta masageţilor. În limba pahalavi, messa-getae este tradus Marii Jats>. Am plecat pe urmele acestei populaţii, Marii Jats. Chinezii îi numeau Yueci, adică Geţi, consemnând dominaţia lor în Punjabi. Deci geţii au trăit cândva în Punjabi. De reţinut: neamurile geto-dacice vorbeau aceeaşi limbă, după cum spune geograful antic Strabon (60 î.Hr.-26 d.Hr.), adică de la Carpaţi până în centrul Asiei”, ne-a spus Lucian Cueşdean.
Dacă geţii au stăpânit teritorii din Europa până în Asia, dacă populaţia punjabi este o urmaşă a acestora, iar românii sunt, la rândul lor, urmaşi ai geţilor, dr. Cueşdean a fost curios să vădă dacă există vreo legătură lingvistică între noi şi ei, comparând cuvintele din cele două limbi.
”Am ajuns la concluzia că cele 80 de milioane de persoane ale comunităţii punjabii vorbesc o română arhaică. Au 2.000 de cuvinte identice, multe din ele comune şi cu latina. Cuvântul ”adolescent”, de exemplu, este ”juan„ în punjabi, iar termenul românesc arhaic pentru ”dolescent” este ”june”. Mai departe: ”mort” se spune ”murda”, ”nou” este ”naua” etc.  Dar dacă panjavi este o limbă vorbită cândva de geţi, însemană că neamurile getice vorbeau o limbă <latină> înainte de apariţia Imperiului Roman. Asta însemană că limba română  este mai veche decât latina. Concluzia este că într-un trecut imemorial exista o singură limbă europeană, cel mai probabil româna arhaică, sau geto-daca, care printr-o serie de migraţii şi modificări a născut toate limbile numite latine. Până în ziua de azi se vorbeşte română sau aromână din nordul Mării Adriatice, până la Volga. Mai mult, în Kazahstan sunt acum, oficial, 20.000 de vorbitori de limbă română. Cum e posibil?”, spune Cueşdean.


Şi Herodot îi poziţionează
pe masageţi în Asia

Printre marile popoare tracice estice, cu ramificaţii dincolo de Munţii Urali, se numară şi masagetii, obiect de studiu al multor cercetatori orientalişti.
Prima menţiune despre geţi a făcut-o Herodot (484 - 425 î.Hr.): ”După indieni, neamul tracilor (din acre făceau parte geţii-n.r.) este cel mai mare dintre toate popoarele. Dacă ar avea o singură conducere şi ar fi uniţi, ei ar fi, după părerea mea, de neînfrînt şi cu mult cei mai puternici dintre toate seminţiile pămîntului”. Asocierea dintre traci şi inzi, adică locuitorii Indiei, nu este gratuită la Herodot.
Primele atestări ale tribului masageţilor le găsim tot la Herodot: ”Caucazul formeaza barierea parţilor (neam scitic-n.r.) dinspre apusul Mării Caspice, iar pe urmă spre vest şi înspre răsăritul soarelui vine o câmpie de o întindere imensă (Asia centrală, în apropiere de China– n.r.), care se pierde în departare; această câmpie mare o ocupau masageţii, în contra cărorar avea Cirus poftă să pornească cu armata”.

Regina masageţilor 
a învins imperiul persan

Istoricii antici consemnaează că în lupta dusă de perşi împotriva masageţilor, atacanţii au ucis pe Spargapises, fiul reginei Tomyris, drept pentru care aceasta s-a răzbunat, distrugând cea mai mare parte a armatei persane. În crâncena bătălie care a urmat, însuşi Cirus a pierit.


Teoria se verifică pe Internet

Pentru lămurire, propunem un exerciţiu: cititorul poate alege cuvântul în română, îi dă căutare pe dicţionarul online în engleză, iar din engleză îl traduce, tot prin internet, în limba panjavi. Dacă pronunţaţi cuvântul care apare scris în traducere, o să observaţi că: ”Băiat”, în sens de fiu, în română, este ”beta” în punjabi;”dar de nuntă” de la noi, e ”neunda„ la ei; ”vacă” este ” vaci”, ”apă” este ”avpî” etc. Sunete aproape identice, înţelesuri absolut identice. La o privire mai atentă pare un fel de aromână.









Regelui Mihai i s-a cerut testul de paternitate în instanţă. Cel ce susţine că îi este fiu

Dieter Stanzeleit

A fost scut viu pentru Hitler


În august 1944, Hitler a luat prizonieri doi cetăţeni din România, o femeie şi copilul acesteia. I-a dus la cartierul său general pentru a face din ei scut uman împotriva bombardamentului aliat. A reuşit: englezii şi americanii au evitat cartierul general al furerului. Recent, acel copil, care este acum cetăţean german, l-a chemat în instanţă pe regele Mihai pentru testul paternităţii... ”Este, de fapt, tatăl meu”.



Regele Mihai I, citat la judecătoria sectorului 1, trebuia să se prezinte în faţa instanţei la date de 20 aprilie 2011 pentru a da o probă biologică necesară determinarii paternităţii. Aceasta a fost cerută de cetăţeanul german Dieter Stanzeleit care pretinde că este fiul regelui. Stanzeleit se află în posesia mai multor documente din care rezultă o poveste halucinantă.  
În 1937 casa Regală a României a hotărât să unească destinele lui Mihai, pe atunci adolescent, cu o descendentă a Casei Regală a Marii Britanii - adică o căsătorie de convenienţă care urma să asigure României neutralitatea, în caz de război.  A fost aleasă Nerissa Bowes-Lyon, rudă de sânge a actualei regine Elisabeta a Angliei. Nerissa a venit în România, iar căsătioria a vut loc la Sinaia, dar în secret. Prinţul Mihai avea 18 ani, iar prinţesa Nerissa 19 ani. Tot în secret a fost botezat şi copilul care s-a născut din această relaţie, adică Nicolae-Vasile de Alba Iulia. De ce în secret? Hitler invadase deja Austria, în 1938, şi Cehoslovacia, în 1939, fără ca acţiunile lui să nască reacţii concrete din partea Angliei. De frica Germaniei, oficialităţile române au preferat să ţină sub tăcerea această alianţă făcută cu Anglia.

A fost arestat
de trupele SS

Pentru a se păstra discreţia, Nerissa Bowes-Lyon şi fiul ei, Nicolae-Vasile, au stat la reşedinţa regală de la Săvârşin. Dar, cum naziştii nu erau idioţi, la data de 25 august 1944 prinţesa şi fiul ei au fost arestaţi de trupele SS şi duşi în Germania, la cartierul general al lui Hitler, în Wolfsschanze. Prin intermediul lor, Hitler  voia să şantajeze Anglia pentru o pace avantajoasă. Totodată, prin prezenţa celor doi descendenţi ai casei regale britanice în cartierul general german, erau evitate bombardamentele aliaţilor. ”Într-adevăr, pe perioada cât am fost acolo, nu au fost bombardamente”, spune cel ce susţine că este fiul regelui.
La sfârşitul anului 1944, văzând că orice încercare de înduplecare a englezilor a eşuat, Hitler a dat ordin ca Nerissa să sfie executată. În 1945, Nicolae-Vasile a fost dat în grija unei familii germane şi a primit numele de Dieter Stanzeleit.
Acesta a studiat muzica, a devenit un mare violonost, dar nu a uitat niciodată cine este de fapt. În 1990 a început să caute documentele care să-i ateste descendenţa. ”La un moment dat l-am contacta pe regele Mihai şi am avut o conversaţie civilizată, dar a refuzat să recunoască faptul că sunt fiul său. De aceea am strâns documentele doveditoare şi m-am adresat instanţei, care a aprobat cererea mea de stabilire a paternităţii”, ne-a spus dieter Stanzeleit.
Dacă testul ADN  va confirma ceea ce spun documentele, atunci Dieter Stenzeleit îşi va lua înapoi numele princiar de Nicolae-Vasile de Alba Iulia şi va fi urmaşul oficial al regelui Mihai, cu tot ce decurge de aici.


Regele va răspunde
şi unui interogatoriu

”La interogatoriu, tatăl meu va fi întrebat dacă s-a căsătorit la date de 7.09.1939 cu Nerissa Jane Irene Bowes Lyon, dacă li s-a născut un fiu pe nume Nicolae-Vasile, dacă soţia şi fiul i-au fost răpiţi de trupele SS şi dacă îi este cunoscută soarta lor ulterioară. Apoi i se vor lua probe pentru testul ADN”, a spus Dieter Stenzeleit.

”Averea care îmi va reveni
aparţine poporului român„



”În cazul în care voi fi recunoscut legal, averea care îmi va reveni ca şi urmaş trebuie să aparţină, după opinia mea fermă, poporului român. În acest sens voi folosi toată averea pentru înfiinţarea unei fundaţii în favoarea poporului român în scopuri culturale, sociale şi educative”, a declarat Dieter Stanzeleit. Între timp, Regeme Mihai a refuzat să de testul de paternitate, iar Stanzeleit a făcut plângere penală în Germania.




Poţi chema sufletele de pe Lumea Celaltă la tine acasă, prin spiritism


Învaţă să vorbeşti cu morţii


Vrei să ştii ce se întâmplă pe Lumea Cealaltă? Vrei să comunici cu persoane decedate, la care ai ţinut foarte mult? Poţi să o faci cu ajutorul spiritismului! Cum? Liberatea îţi arată toţi paşii, de la modul în care poţi să îţi construieşti masa de spiritism, la metodele cele mai cunoscute de a comunicare cu morţii. Simplu şi eficient...


- Pentru a chema sufletele morţilor la tine acasă ai nevoie, în primul rând de instrumentele magiei.
Astfel, masa şedinţei de spiritism, unealta de bază spiritiştilor, fie ei profesinişti sau amatori, trebuie să fie confecţionată din brad, prin încleiere, fără cuie, bucăţi de tablă sau alte materiale feroase. Este de preferat ca forma mesei să fie rotundă, iar suprafaţa mesei să fie bine lustruită. Pe suprafaţa ei se gravează în mijloc un cerc, iar lângă el cuvintele ”Da şi ”Nu”. În jurul acestor cuvinte trebuie gravate numere de la 1 la 10. Pe marginea mesei se scrie alfabetul, de la A la Z, de la stânga la dreapta.

- Cu un sfert de oră înainte de începerea şedinţei de spiritism, persoana care o va conduce, adică un medium, trebuie să se retragă singură într-o cameră liniştită, să facă zece exerciţii de respiraţie şi să se concentreze.

- Prima fază a şedinţei de spiritism: participanţii se adună în jurul mesei, în picioare, şi păstrează un moment de reculegere pentru cei decedaţi. Apoi aşază degetele arătătoare pe fundul unui pahar poziţionat cu faţa în jos pe cercul desenat pe centrul mesei. Mortul se invocă prin formula: “Rugăm spiritul lui X să ne servească în această şedinţă de spiritism. Când va veni să meargă paharul la DA sau la NU”.

Metoda paharului este folosită de tibetani

Se aşteaptă un minut. Dacă nu se mişcă paharul se repetă formula de două ori. Dacă nici aşa nu se mişcă, se invocă spiritul altui decedat. Insuccesul ar mai putea avea o cauză: mediumul nu este bun şi trebuie schimbat. De obicei metoda paharului este pentru începători şi după câteva zile de încercări ar trebui să reuşască.

- Trebuie să se ţină cont de faptul că spiritul chemat trebuie să fi aparţinut unui corp decedat de cel puţin patruzeci de zile. De obicei, se respectă intervalul de şase luni de la deces.

- Dacă spiritul va veni, paharul se va deplasa spre Da, după care va reveni în cerc. Urmează întrebările puse de participanţi duhului invocat. Acesta răspunde prin intermediul paharului, care alunecă peste litere şi cifre opărindu-se puţin după fiecare cuvânt sau cifră comunicate. Metoda cu paharul şi alfabetul este greoaie şi necesită mult timp. A fost aproape abandonată, fiind folosită  astăzi doar de tibetani.

Cu un medium bun, masa poate levita

Cea mai răspândită metodă de comunicare cu morţii este cea a levitării mesei şi a înclinării ei. În acest caz răspunsurile din partea spiritului vin prin înclinarea mesei, în timp c epluteşte, în anumite direcţii. Formula de invocare: “Rugăm spiritul X să vină să ne servească în această şedinţă. Când va veni să încline masa odată într-o parte”.  Comunicare pe litere şi cifre se face ca şi în cazul paharului, doar că literele şi cifrele sunt arătate de sirit prin înclinarea mesei. Această metoda necesită însă prezenţa unui medium mult mai bun decât în cazul paharului.

Întrebările puse duhului trebuie să fie clare

Întrebările puse duhurilor într-o şedinţă de spiritism trebuie să fie foarte clar formulate, în aşa fel încât răspunsul să aibă eficienţă pentru cei de la masă. Într-o şedinţă de spiritism din timpul celui de-al doile arăzboi mondial s-a pus întrebarea dacă pe casa unde se ţinea şedinţa va cădea o bombă. Răspunsul a fost NU. Toată lumea s-a relaxat. După scurt timp pe acea casă au căzut două bombe. Deci, nu a căzut o bombă, spiritul a avut dreptate - au căzut două.

(Informaţii suplimentare găsiţi în volumul ”Iniţiere în practica ştiinţelor oculte”, scrisă de regretatul Ilarion Ionescu. Este singurul volum de spiritism, scris în limba română.)



joi, 3 martie 2011

Nu ne mai exploatăm bogăţiile subterane. De ce?

Secretele zăcămintelor de aur din România,
vândute pe 10.000 de dolari



Din 2005, România nu mai scoate nici un gram de aur din minele sale. Motivul oficial: zăcămintele sunt epuizate. Totuşi, opt firme străine au primit licenţe de exploatare în zonele “epuizate”, care s-au dovedit a fi foarte bogate: conţin aur în valoare de 54 de miliarde de euro. Explicaţia: “Au avut hărţile geologice ale statului român”, ne-a spus dr. ing. Florea Neagu.


Zăcămintele de aur din România, majoritatea situate în “patrulaterul aurului” - adică perimetrul Baia de Criş, Săcărâmb, Zlatna şi Baia de Arieş, din Munţii Apuseni - dar şi în Maramureş, sunt exploatate, cu eficienţă, de foarte mult timp. “Pe timpul lui Ceauşescu se scoteau între 14 şi 20 de tone de aur pe an. Dar, după 1990, extracţia a scăzut dramatic, iar în 2005, minele au fost sigilate. Oficial s-a spus că sunt epuizate”, a afirmat dr. ing. Florea Neagu, fost director al Institutului de Proiectări Miniere, omul care a proiectat şi realizat mine de aur în “patrulaterul aurului”. Un eveniment interesant s-a petrecut în anul 2000, când Banca Naţională a refuzat să mai cumpere aur de la minele româneşti pe motiv că nu poate avea o rezervă mai mare de metal preţios decât 15% din tot ce înseamnă rezervă valutară. Cum aceste mine nu aveau voie să vândă metalul extras decât Băncii Naţionale, au dat, cum era de aşteptat, faliment. Dacă vechile firme româneşti care se ocupau de metalul preţios au dispărut, în locul lor au venit, în mod ciudat, opt companii străine care au cerut în concesiune parcele pentru prospecţiunea şi exploatarea zăcămintelor de aur, tocmai de unde acestea ”se terminaseră”.

250 de tone, doar la Roşia Montană

Potrivit declaraţiilor făcute pentru DailyBusiness. ro de reprezentanţii firmei Gabriel Resources, la Roşia Montană s-a găsit un zăcământ de aur în valoare de 11 miliarde de dolari, adică de aproximativ 250 de tone de metal preţios. De asemenea, firma Carpatian Gold a găsit la mina Barza, în Munţii Zarandului, închisă pentru că “nu mai era rentabilă”, un zăcământ de aur în valoare de 12 miliarde de dolari! Recent, Ştefan Marincea, preşedintele Institutului Geologic Român, a declarat că în ţara noastră mai sunt zăcăminte în valoare de cel puţin 54 de miliarde de dolari. Interesant este şi faptul că toate firmele străine au mers la “punct ochit - punct lovit”, adică au obţinut licenţe de prospecţiuni şi exploatare exact pe zonele cele mai bogate... Cum?

«Încă este mult aur în subteran»

“Firmele străine nu au descoperit nimic, datele aparţin şcolii de geologie din România. Am fost directorul Institutului de Proiectări Miniere şi am realizat mine de aur în Apuseni. Scoteam şi producţii de 40 de kilograme de aur pe tonă de minereu, ceea ce este foarte mult. Pot să spun că încă este mult aur în subteran, dar nu ştiu de ce nu le exploatează direct statul. Pe vremea mea, informaţiile aveau caracter secret, dar acum le are toată lumea. Firmele străine «au găsit» metale preţioase în România consultând hărţile geologice realizate pe vremea lui Ceauşescu. Acum, statul, prin reprezentanţii săi, a ştiut perfect ce dă în concesie”, ne-a spus dr. ing. Neagu.

Prima hartă a «bogăţiilor» româneşti datează din 1925

În 1925, în România s-a realizat o bază solidă de date privind toate zăcămintele naţionale. Şcoala românească de prospecţiuni geologice a crescut constant.
Zăcămintele din ţară au fost cercetate permanent de mai multe organisme de specialişti şi înregistrate pe “profile”, adică secţiuni desenate ale ariilor prospectate geologic. În 1968, toate aceste date au fost înregistrate şi într-un calculator adus de la americani şi instalat într-unul din sediile Întreprinderii de Prospecţiuni şi Foraje “Geofizica”, în strada Biserica Amzei din Bucureşti. În 1971, cei de la prospecţiuni au mai cumpărat un calculator, Texas Instruments, pentru stocarea datelor. A fost instalat în alt sediu, în strada Coralilor din Capitală, unde se găseau şi profile geologice realizate în toată ţara. Pe baza acestor informaţii, Ceauşescu făcuse un plan de extracţie până în anul 2050. După 1990, în imobilul din Coralilor s-au lucrat primele numere ale ziarului Adevărul. Ulterior, imobilul a fost cumpărat de omul de afaceri Ovidiu Tender, care desfăşoară activităţi în domeniul prospecţiunilor geologice etc. În fine, în 1992 a izbucnit un scandal în sediul din Coralilor: dispăruseră toate profilele geologice. Una dintre persoanele care au lucrat în institut ne-a spus că preţul vânzării documentaţiei secrete a fost de 10.000 de dolari...

Privatizarea rezervelor este ţinută «la secret»

Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale (ANRM) despre licenţele primite de firmele străine pentru exploatarea aurului pe teritoriul României: “Informaţiile solicitate nu se încadrează în categoria informaţiilor de interes public. (...) Sunt documentaţii care fac parte din categoria informaţiilor clasificate”. Iată însă ce scrie în Constituţia României, art. 136: “Bogăţiile de interes public ale subsolului, spaţiul aerian, apele cu potenţial energetic valorificabil, de interes naţional, plajele, marea teritorială, resursele naturale ale zonei economice şi ale platoului continental, precum şi alte bunuri stabilite de legea organică fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice”. Iată ce spune Legea 544/2001: “Accesul liber şi neîngrădit al persoanei la orice informaţii de interes public constituie unul dintre principiile fundamentale ale relaţiilor dintre persoane şi autorităţile publice, în conformitate cu Constituţia României”.

Datorie externă actuală este de 92,1 miliarde

În decembrie 1989, România nu mai avea nici o datorie externă. De atunci, lucrurile s-au schimbat. Conform datelor Băncii Naţionale, publicate cu patru luni în urmă, ţara noastră a acumulat, în ultimii 20 de ani, o datorie externă de 92,1 miliarde de euro.

Record pentru preţul aurului

Aurul a înregistrat un maxim istoric de 1.505,4 dolari pe uncie (n.n.-unitate de măsură egală cu 35 de grame) în aprilie 2011. Economiştii apreciază că preţul aurului a crescut cu 5% în aprilie, iar trendul va continua, metalele preţioase fiind considerate un plasament ferit de riscuri.


Avem 6.000 de tone de aur, adică 250 de miliarde de euro!

Profesor dr. Gheorghe Popescu
Un studiu recent asupra exploatării zăcămintelor de aur din România arată că suntem în elita mondială a metalelor preţioase. "Ocupăm locul cinci în lume la extracţie, în decursul istoriei", ne-a spus profesorul dr. Gheorghe Popescu de la Facultatea de Geologie Bucureşti, autorul cercetării. Cu toate acestea, România mai are 6.000 de tone de aur în zăcăminte. Cât înseamnă asta? Dacă ne raportăm la cursul BNR de vinerea trecută, când un gram de aur a fost 180 de lei, valoarea totală a zăcămintelor este de aproximativ 250 de miliarde de euro! Şi aceasta în condiţiile în care poporul român se luptă cu sărăcia şi cu nesiguranţa locurilor de muncă.

Mineritul aurului pe teritoriul României este o tradiţie multimilenară. Cele mai vechi podoabe de aur găsite la noi au fost descoperite la Moigrad, judeţul Sălaj şi aparţin epocii pietrei, adică au o vechime de 6.000 de ani. Încă de atunci, strămoşii noştri cunoşteau metalurgia aurului.   







Suntem pe locul cinci în lume 
"Din străvechime până acum, din Carpaţii României s-au extras 2.070 de tone de aur, lucru care ne plasează pe locul cinci în lume, după Africa de Sud, Canada, Statele Unite şi Australia. După cum se vede în grafice, cea mai mare parte a fost folosită de altcineva decât poporul român. Vestea bună este însă că mai avem, în sediment, de trei ori cât s-a exploatat până acum, adică vreo 6.000 de tone. Rămâne de văzut cum vor fi folosite. Deocamdată, pe noi, pe specialişti, nu ne întreabă nimeni nimic",

ne-a spus profesorul dr. Gheorghe Popescu, unul dintre cei mai cunoscuţi geologi români specializaţi pe zăcăminte de aur.
«Ţara noastră primeşte prea puţin pentru zăcămintele pe care le concesionează»
Conform Legii minelor, modificată în 2009, România primeşte din partea companiilor care exploatează bunurile subterane o redevenţă de doar 4% din tot ce se extrage . Adică, dacă se câştigă 100 de milioane de euro din extracţia aurului, statul încasează 4 milioane, iar restul merge la firma care exploatează mina.
"Eu cred că aceste redevenţe sunt în defavoarea ţării noastre, care primeşte prea puţin pentru zăcămintele pe care le concesionează. Sigur că investitorul trebuie să câştige, dar o afacere trebuie să fie reciproc avantajoasă, adică trebuie să câştige şi România, sau România în primul rând, pentru că este proprietarul",
ne-a spus prof. Gheorghe Popescu.