marți, 13 decembrie 2011

Sun Tzu despre distrugerea inamicului



”Ridiculizaţi tradiţiile adversarilor! 
Discreditaţi-le luminatorii de conştiinţă!”


Sun Tzu
Sun Tzu, un ilustru general şi strateg chinez care a trăit, după sursele tradiţionale, în perioada "Primăvara şi Toamna" Chinei (secolul VII î.H.), autorul lucrării de strategie militară "Arta razboiului", propunea un şir de metode prin care un popor putea fi învins înainte să se scoată sabia din teacă. Aceste metode sunt rezumate după cum urmează:


”- Discreditaţi tot ceea ce merge bine în ţara inamicului!
- Implicaţi reprezentanţii claselor conducătoare ai ţării inamice în afaceri dubioase! Distrugeţi-le reputaţia şi, la momentul potrivit, supuneţi-i dispreţului propriilor concetăţeni!
- Utilizaţi creaturile cele mai ticăloase şi mai abjecte!
- Răspândiţi discordia şi conflictele între cetăţenii ţărilor ostile! Întărâţati-i pe tineri contra bătrânilor!
- Ridiculizaţi tradiţiile adversarilor! Discreditaţi-le luminatorii de conştiinţă!
- Induceţi în eroare inamicul, spre a-l conduce la temporizare!
- Perturbaţi, prin orice mijloace, intendenţa, aprovizionarea şi funcţionarea armatei inamicului!
- Slabiţi voinţa luptătorilor inamici prin cântece şi melodii senzuale!
- Daţi inamicului fete pentru a-i lua minţile, dar si jad şi mătase pentru a-i zgândări ambiţiile!
- Fiţi generoşi în promisiuni şi recompense pentru informaţii!
- Infiltraţi-vă peste tot spionii. Bazaţi-vă pe trădatorii care se găsesc în rândurile inamice!
- Faceţi-l pe adversar să creada că mai există o posibilitate de a se salva!
- Apoi, LOVIŢI! "
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu