Cutia cu mize mici

O ţară tehnică, de suflet!

”România nu are nici un drept istoric asupra Transilvaniei”. Afirmaţia primăvăratecă a lui Boia Lucian, cam străvezie pentru poziţia lui de istoric, are un ”ce” foarte interesant. Nu, nu este adevărat că România nu are drept istoric asupra Ardealului, populaţia majoritară a fost şi este în mod copleşitor românească, dar este foarte posibil ca ”statul român” să piardă Transilvania din motive etice. Cum?!

Din antichitate se ştie că ceea ce încheagă comunitatea omenească este dreptatea, justiţia… distincţia dintre bine şi rău. În lipsa ei, societatea se destramă. Filosoful explică faptul că: ”Binele în politică este justiţia”. Adică singura treabă a clasei politice ar trebui să fie aplicarea dreptăţii.

Iar, pentru aplicarea dreptăţii, magistraţii nu trebuie lăsaţi la latitudinea politicului, ci trebuie controlaţi de ceea ce noi astăzi numim societatea civilă, aşa cum ştim de la Pitagora: ”Legiutorule, lasă poporul să-şi judece magistraţii!” Buuun…

În România de astăzi, lipsa dreptăţii se numeşte, tehnic, eroare judiciară. Cum tratează statul român eroarea judiciară?

Constitutia României, Articolul 52 (3): ”Statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare. Răspunderea statului este stabilită în condiţiile legii şi nu înlătură răspunderea magistraţilor care şi-au exercitat funcţia cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă”.

Legea privind statutul magistraţilor nr. 303/2004: Art. 93. – ”Magistraţii răspund civil, disciplinar, administrativ şi penal, în condiţiile legii; Art. 94. – (1) Statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare; (2) Răspunderea statului este stabilită în condiţiile legii şi nu înlătură răspunderea magistraţilor care şi-au exercitat funcţia cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă; (…) (6), statul se poate îndrepta cu o acţiune în despăgubiri împotriva magistratului care, cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, a săvârşit eroarea judiciară cauzatoare de prejudicii; (…)”.

Cu alte cuvinte, magistratul dovedit că a dat o hotărâre eronată nu păţeşte nimic, deoarece statul acoperă prejudiciul. Ulterior, desigur, statul „poate” (dacă vrea) deschide acţiune de recuperare a prejudiciului de la magistrat – dar asta doar în măsura în care poate dovedi că eroarea judiciară a fost săvârşită din rea-credinţă sau din gravă neglijenţă! Dar Legea nu defineşte nici reaua-credinţă, nici grava neglijenţă a magistratului; de aceea, stabilirea ei rămâne în competenţa instanţei de judecată care a fost sesizată. Iar cum corb la corb nu-şi scoate ochii…

Ca atare, România a ajuns acum un stat de tip mafiot în care justiţia se face după canoane politico-economice gen ”cine nu e cu noi e împotriva noastră” şi ”săracul este întotdeuna vinovat” – iar magistratului care tratează actul de justiţie în această manieră nu i se întâmplă nimic.

În contextul celor de mai sus, considerăm că lipsa răspunderii directe a magistraţilor din România faţă de erorile judiciare este un atentat la adresa securităţii naţionale – pentru că, reluăm, o comunitate din care dispare dreptate este pe cale de disoluţie.

Adică, statul român ar putea pierde teritorii (Transilvania) pentru că în acest moment este un stat de tip mafiot care nu asigură justiţia cetăţenilor săi. Adică, la poarta disoluţiei României bate cucoana corupţie! Aici ar putea avea o oarecare dreptate Boia Lucian!...