Populaţia este minţită în privinţa sistemului de asigurări

Pensia nu este ban public, ci ban privat al asiguratului!

Conform unui studiu al Academiei Române, Fondul de Pensii este în prag de prăbuşire. Într-un interval de 15 ani, sistemul de pensii va da faliment, din motive demografice - conform studiului. Totuşi, fiecare cetăţean primeşte pensie în funcţie de cât a contribuit el la fond, în nume propriu. Ca atare, fiecare îşi poate pune întrebarea: unde sunt banii mei?

Dacă la ora actuală, unui număr de 100 de persoane adulte îi revin 25 de persoane trecute de 65 de ani, proporţia se va dubla la nivelul anului 2050, când 100 de persoane ar fi nevoite să susţină financiar pensiile a 50 de bătrâni. Altfel spus, cei care contribuie acum la fond plătesc, de fapt, banii actualilor pensionari, urmând ca ei să încaseze banii pe care îi vor vira viitorii contribuabili.

Dar peste 15 ani vor fifoarte mulţi pensionari şi foarte puţini contribuabili, deci nu vor mai exista bani la fond. Ca atare, actualii contribuabili nu vor mai primi pensii de stat, chiar dacă au cotizat toată viaţa! Problema este că nicăieri nu scrie în Legea pensiilor sau în altă lege că statul ia bani de la cineva pentru altcineva. Adică, fiecare primeşte pensie în funcţie de cât a contribuit la fond.

«Eu am plătit pentru mine, nu pentru altcineva!»

Preşedintele Asociaţiei Naţionale a Pensionarilor, Ştefan Dumitrescu, a spus, uşor iritat, că fondul se prăbuşeşte din cauză că a fost prost administrat, nu pentru că nu ar mai fi cine să plătească la el:

“Eu nu am nevoie să fiu întreţinut de nimeni - eu am plătit pentru mine, nu pentru altcineva! Fondul nu este ban public, ci privat, sunt banii deponenţilor. Unde sunt banii pe care i-am plătit toată viaţa la Fondul de Pensii?”

«Pensia nu poate fi impozitată»

Avocatul Iulian Urban, preşedintele Asociaţiei de Asistenţă pentru Consumatori, fost senator, a spus:

“Pensionarii au dreptate, ei şi-au plătit deja contribuţia. Adică, nu există nici o legătură de cauzalitate între cei care produc acum şi actualii pensionari. Primii contribuie la viitoarele lor pensii, bani ce ar trebui investiţi de stat pentru a le aduce plusvaloare. Ceilalţi au deja banii strânşi, agonisiţi, reţinuţi şi folosiţi de stat, iar acum statul ar trebui să-i restituie. Doi: pensia nu poate fi impozitată, fiindcă salariile din care s-a constituit pensia au fost impozitate, deci se practică o dublă reţinere a dărilor dintr-un drept privat în mod abuziv. Juridic, aceşti bani nu mai constituie un venit, ci o creanţă, iar statul, ca debitor, trebuie să o restituie în condiţiile legii”.

Adică, pe scurt, la un moment dat, cineva va trebui să dea socoteală, în urma unui audit, pentru cheltuirea banilor destinaţi pensionarilor în ultimii 25 de ani…

Şmecherii cu banii pensionarilor

“În 1989, Fondul de Pensii avea excedent. În 1996, acel excedent dispăruse. Asta pentru că Fondul de Pensii nu a fost protejat de inflaţie, pe de o parte. Totodată, Fondul de Pensii a fost folosit pentru acoperirea unor şmecherii la bugetul de stat”, ne-a declarat economistul Ilie Şerbănescu.

În acest moment, tot ce este contribuţie la Fondul de Pensii, fondul de sănătate şi fondul de şomaj merge într-un singur cont, la Ministerul Finanţelor, de unde intră la bugetul de stat - adică e o căciulă comună.

De aici este distribuit către diferitele ministere în funcţie de declaratiile 112, în care apar sumele depuse în contul CAS de către angajatori. Altfel spus, banii privaţi ai asiguraţilor sunt distribuiţi în funcţie de nevoile statului, deşi fondurile nu sunt ale lui.

Gheorghe Adrian Dinescu, fost student al soacrei lui Mircea Dinescu, despre “testamentele fantomă” ale mafiei imobiliare Turnescu 12, Bucuresti

 ”Vor să îmi ia locuinţa

prin fals şi uz de fals”

Gheroghe Dinescu

“Am cheltuit deja o avere cu avocaţii şi nu înteleg cum de nu vrea  nici o instituţie a statului să vadă un fals atât de grosolan”, îşi începe povestea Gheorghe Adrian Dinescu. Este vorba despre un imobil din Bucurelti retrocedat în baza unui testament care nu există unor teleormăneni de către primarul Adriean Videanu – teleormănean, desigur.

Pe scurt, familia lui Gheorghe Adrian Dinescu a fost evacuatră din casa în care locuia, în anii ’70, pentru că imobilul a fost dărâmat ca urmare a sistematizării ceauşiste. Au primit un apartament într-o clădire din strada Dr. Turnescu nr. 12. Menţionăm că la această adresă există trei imobile, cu 20 de paratamente, contruite în perioada interbelică - toate la nr. 12.

Strada Turnescu 12, Bucuresti

În 1996 au început demersurile pentru cumpărarea locuinţelor, în calitate de chiriaşi la stat. Li s-a confirmat oficial că nu există moştenitori, apoi au cumpărat locuinţa, inclusiv familiei Dinescu.

În anul 2008, o familie de teleormănen notifică Primăria Capitalei şi cere cele trei imobile de la adresa Dr. Turnescu nr. 12. Primarul general, Adriean Videanu, le restituie în natură clădirile, mai puţin apartamentele care fuseseră deja cumpărate de cumpărători de bună credinţă. Pentru acest apartamente emite o dispoziţie de „măsuri reparatorii în echivalent”, adică bani, pentru cei ce revendicaseră imobilele.

Videanu îşi argumentează deciziile  astfel: „Notificatorii au făcut dovada calitaţii îndreptăţite  în baza testamentului autentificta sub numărul 4027/1995, certificatul de moştenitor nr. 216/1979 şi certificatul de legatar nr. 47/2004, iar imobilul la data preluării abuzive a fost proprietatea numitei Mihăescu Ella în baza actelor de vânzare nr. 8410/1923 şi 15796/1927”.

Turnescu 12, Bucuresti

În mod straniu, nici unul din documentele menţionate nu are nicio treabă cu imobilele din strada Dr. Turnescu nr. 12.

În testamentul 4027, un teleormănean face legatar universal alt teleormănean, dar nu spune pe ce bunuri;  în certificatul de moştenitor nr. 216, o teleormăneancă lasă moştenire o casă în Roşiorii de Vede şi câteva carnete CEC; în certificatul 47 un notar din Videle (!) certifică faptul că nişte teleormăneni moştenesc o casă în Roşiori şi una în Bucureşti (!), strada Mendeleev, dar fără referire la imobilele din str. Turnescu nr.12.

Adăugaţi o legendă

„Nimeni nu vrea să vadă că este un caz penal”

În ceea ce priveşte fosta proprietară interbelică din Turnescu 12, Ella Mihăilescu, nu se face nicio legătură între aceasta şi notificatori.

În fine, după ce obţin deciziile lui Videanu, notificatorii dau în judecată toţi locatarii, inclusiv cumpărătorii de bună credinţă, care fusesră exceptaţi de la restituirea în natură.

„Nu există nici o dovadă că cei cărora li s-au retrocedat imlobile din Turnescu ar avea vreo calitate în acest sens. Este invocat mereu un testament olograf al Ellei Mihăescu, document pe care nu l-a văzut nimeni. Fără acest document, aşa cum spune vicepreşedintele Uniunii Notarilor Publici (Vasile Varga - n.r.), nu există retrocedare legală. Vor să îmi ia locuinţa prin fals şi uz de fals! Şi nu vrea nimeni să vadă că acesta este un caz penal!”, a concluzionat Gheorghe Adrian Dinescu.

În mod straniu, aceiaşi „moştenitori” au primit, în 2001, la scurtă vreme de la apariţia Legii 10, de la primarul general Traian Băsescu de data aceasta, un imobil cu subsol parter şi două etaje în strada Mendeleev nr. 44, lângă Piaţa Amzei. Băsescu a fost mai ferm decât Videanu: a dat blocul fără să se obosească să spună de ce.

Întâmplător, Gheorghe Adrian Dinescu a fost studentul  Ludmilei Loghinovskaia, soacra lui Mircea Dinescu.

Adrian Videanu spune că a fost obligat să semneze!

”Va rog să luaţi în considerare următoarele elemente cu privire la procedura de decizie în cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti pentru un  astfel de caz :

- Pentru Legea 10,  Primăria Municipiului Bucureşti  a avut o comisie formată din aproximativ 15  persoane (expertiza juridică, cadastru, patrimoniu, etc). Aceasta a fost condusa de un Viceprimar, în calitate de Preşedinte.

- Primarul General NU participa la lucrările acestei comisii. Primarul General, în virtutea atribuțiilor legale, INVESTEA CU AUTORITATE prin semnare, o decizie a comisiei.

- În situația în care o lucrare nu avea toate semnăturile, Primarul General cerea  explicații suplimentare, neputând invalida o decizie a comisiei.

- Dacă însă Primarul General nu semna‎, putea fi acuzat de abuz în serviciu.

Strict referitor la subiectul pe care-l menţionati, nu cunosc detaliile. Puteţi însă solicita  Primariei Municipiului Bucureşti, Direcţiei juridice, detalii suplimentare”, ne-a declarat Adriean Videanu.

A primit haine de pomană, după care a luat şi casa

 „Aceaşi gaşcă a primit mai multe locuinţe în Bucureşti în baza unui testament olograf pe care nu l-a văzut nimeni, deoarece nu există. Acesta este menţionat într-o hotărâre judecătorească din 1977 care spune că o anume Ella Mihăescu răsplăteşte trei femei care o îngrijeau cu hainele şi mobila din casă. Nici vorbă despre vreun imobil. Mai mult, nu există dovada că Ellei Mihăescu i-ar fi luat comuniştii imobilul din Turnescu în mod abuziv. Cazul este foarte grav. Există deja dosare penale pentru aceste afaceri imobiliare”, ne-a spus avocatul-mandatar Marian Ureche, reprezentantul câtorva dintre familiile afectate de „afacerile” imobiliare ale Primăriei. 

Hocus – pocus: chitanţă CEC adusă din viitor

Un caz hilar face obiectul unui alt dosar, privind o garsonieră din zona Baicului. Aneta Morar a primit de la o bătrâna pe care o îngrijea garsoniera în care locuia octagenara. După decesul acesteai, se trezeşte că cineva sparge uşa garsonierei şi se instalează. Era un prioprietar care în anii ’90 cumpărase de la aceeaşi bătrână aceeaşi garsonieră contra sumei de… 500 de dolari, cu amendamentul să o lasă în locuinţă până la momentul decesului.

În fine, păgubita face plângeri, deschide procese şi începe să cerceteze documentele. „Actul de vânzare al celor care au spart uşa garsonierei este datat 19 septembrie 1995. Actul este taxat prin chitanţa CEC nr. 0348582.  Ghiciţi ce: chitanţa a fost emisă de CEC în data de 21 septembrie 1995, adică la două zile după ce s-a făcut referire la ea pe contractul notarial. E ca şi cum cineva s-ar fi dus în viitor, ar fi memorat numărul documentului din chitanţierul CEC şi s-ar fi întors în timp să îl pună pe actul de vânzare. Aşa ceva nu poate exista decât în cazul unui fals”, ne-a spus Aneta Morar.

 

Cutia cu mize mici

O ţară tehnică, de suflet!

”România nu are nici un drept istoric asupra Transilvaniei”. Afirmaţia primăvăratecă a lui Boia Lucian, cam străvezie pentru poziţia lui de istoric, are un ”ce” foarte interesant. Nu, nu este adevărat că România nu are drept istoric asupra Ardealului, populaţia majoritară a fost şi este în mod copleşitor românească, dar este foarte posibil ca ”statul român” să piardă Transilvania din motive etice. Cum?!

Din antichitate se ştie că ceea ce încheagă comunitatea omenească este dreptatea, justiţia… distincţia dintre bine şi rău. În lipsa ei, societatea se destramă. Filosoful explică faptul că: ”Binele în politică este justiţia”. Adică singura treabă a clasei politice ar trebui să fie aplicarea dreptăţii.

Iar, pentru aplicarea dreptăţii, magistraţii nu trebuie lăsaţi la latitudinea politicului, ci trebuie controlaţi de ceea ce noi astăzi numim societatea civilă, aşa cum ştim de la Pitagora: ”Legiutorule, lasă poporul să-şi judece magistraţii!” Buuun…

În România de astăzi, lipsa dreptăţii se numeşte, tehnic, eroare judiciară. Cum tratează statul român eroarea judiciară?

Constitutia României, Articolul 52 (3): ”Statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare. Răspunderea statului este stabilită în condiţiile legii şi nu înlătură răspunderea magistraţilor care şi-au exercitat funcţia cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă”.

Legea privind statutul magistraţilor nr. 303/2004: Art. 93. – ”Magistraţii răspund civil, disciplinar, administrativ şi penal, în condiţiile legii; Art. 94. – (1) Statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare; (2) Răspunderea statului este stabilită în condiţiile legii şi nu înlătură răspunderea magistraţilor care şi-au exercitat funcţia cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă; (…) (6), statul se poate îndrepta cu o acţiune în despăgubiri împotriva magistratului care, cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, a săvârşit eroarea judiciară cauzatoare de prejudicii; (…)”.

Cu alte cuvinte, magistratul dovedit că a dat o hotărâre eronată nu păţeşte nimic, deoarece statul acoperă prejudiciul. Ulterior, desigur, statul „poate” (dacă vrea) deschide acţiune de recuperare a prejudiciului de la magistrat – dar asta doar în măsura în care poate dovedi că eroarea judiciară a fost săvârşită din rea-credinţă sau din gravă neglijenţă! Dar Legea nu defineşte nici reaua-credinţă, nici grava neglijenţă a magistratului; de aceea, stabilirea ei rămâne în competenţa instanţei de judecată care a fost sesizată. Iar cum corb la corb nu-şi scoate ochii…

Ca atare, România a ajuns acum un stat de tip mafiot în care justiţia se face după canoane politico-economice gen ”cine nu e cu noi e împotriva noastră” şi ”săracul este întotdeuna vinovat” – iar magistratului care tratează actul de justiţie în această manieră nu i se întâmplă nimic.

În contextul celor de mai sus, considerăm că lipsa răspunderii directe a magistraţilor din România faţă de erorile judiciare este un atentat la adresa securităţii naţionale – pentru că, reluăm, o comunitate din care dispare dreptate este pe cale de disoluţie.

Adică, statul român ar putea pierde teritorii (Transilvania) pentru că în acest moment este un stat de tip mafiot care nu asigură justiţia cetăţenilor săi. Adică, la poarta disoluţiei României bate cucoana corupţie! Aici ar putea avea o oarecare dreptate Boia Lucian!...

Eelectrocasnice inteligente

Peste câţiva ani vom fi martorii

celei de-a patra revoluţii industriale

Nu e o glumă gen “munca e pentru maşini”! Este un proiect care va pune aparatele electrice să participe la administrarea reţelei electrice naţionale, contra cost, în beneficiul proprietarului gospodăriei.

Este vorba despre serviciul de echilibrare prezent pe facturile noastre. În reţeaua naţională de electricitate, cantitatea de energie produsă trebuie să fie egală cu cea consumată, altfel reţeaua intră în colaps. Intenţia este ca în acest serviciu să intervină şi aparate casnice inteligente, prin contract între consumatorul casnic şi firmele de echilibrare. “Aparatele vor avea un CIP conectat la un server central prin «internetul obiectelor», care va funcţiona separat faţă de internetul obişnuit. Serverul va fi conectat şi la piaţa de energie. La orele când electricitatea este ieftină şi multă, frigiderul, de exemplu, va răci la minus 10 grade şi va acumula frig pentru următoarea perioadă, când curentul este scump şi puţin. În acele ore, aparatul nu va răci decât la minus trei grade şi va reduce costurile. Practic, electrocasnicele vor consuma energia în surplus din reţeaua naţională şi, în acelaşi timp, vor reduce factura cu 40%. Aceasta va fi a patra revoluţie industrială, care «va exploda » peste câţiva ani”, ne-a spus dr. inginer Dan Apetrei, specialist în energetică şi directorul unei firme de echilibrare energetică.

Cutia cu mize mici

Trupul Domnului, mutatis mutandis

(“Aşa cum cei vii provin dintre cei morţi, şi cei morţi provin dintre cei vii”!)

Comerţul cu Divinitatea. Se întâmplă în orice biserică, periodic, pentru a media o întâlnire cu sacrul… În acest context, dragă cititorule, te vei fi aşezând la rând pentru a cumpăra lumânări. Pentru tine, pentru cei “vii” dragi ţie – dar şi pentru cei, tot dragi ţie, care s-au dus…

Desigur, vei fi împins de la spate de cei care stau la rând; babele vor încerca să-ţi taie faţa pentru a cumpăra lumânări înaintea ta, ca şi cum Dumnezeu ar avea de oferit o cantitate redusă de iertare, pe care, dacă nu o prinzi înaintea celorlalţi, nu o mai primeşti! Aşa cum, mutatis mutandis, se întâmpla pe vremea lui Ceauşescu, când se făcea coadă la pâine – Trupul Domnului!

Scenariul se derulează în cheia lăsată de Mark Twain în romanul “Un yankeu la curtea regelui Arthur”, la care s-ar putea face următoarea parafrază: babele îşi dau ochii peste cap cu silă, în cazul necunoscuţilor cărora vor să le taie faţa (pentru a avea întâietate la ieratea divină de la ghişeul cu lumânări), au o atitudine prietenoasă cu vecinii care s-ar afla, întâmplător, la rând, şi sunt de o slugărnicie unsuroasă faţă de vânzătorul, sau vânzătoarea, de lumânări, care deţine, cum ar veni, Puterea! Puterea “comerţului cu Dumnezeu”, bineînţeles…

Dragă cititorule, nu te supăra pe ei! Sunt mânaţi, fără să îşi dea seama, de legi şi scopuri înscrise în fibra speciei din naştere: unitatea este mai mult decât suma elementelor componente, iar “aşa cum cei vii provin dintre cei morţi, şi cei morţi provin dintre cei vii”…

Cutia cu mize mici

 Domnul Goe!

Un studiu Erste relevă că tinerii cu vârste de 14 - 25 de ani din România cheltuiesc, în medie, 33 de euro lunar pe haine, încălţăminte şi alte accesorii asociate, cu mult peste media celorlalte ţări din estul şi centrul Europei, fiind întrecuţi doar de austrieci (57 de euro). 

România are, cu excepţia Austriei, cei mulţi tineri din grupa de vârstă 17-19 ani care deţin un telefon de tip smartphone. Totodată, atunci când sunt întrebaţi de unde provin banii, tinerii românii au cea mai mică rată de răspuns la categoria ”din munca mea”.

De unde provin banii adolescenţilor din România? Din răsfăţurile greşite ale prăinţilor, bunicilor, unchilor, mătuşilor etc. Mulţi, prea mulţi Domni Goe, stimaţi concetăţeni! Iar acest lucru se va vedea peste puţin timp, când aceşti adolescenţi se vor trezi că au 40 de ani şi sunt singuri, fără sprijin, căci bunicii şi părinţii mai mor, rudele mai îmbătrânesc - nu îi pot ajuta la nesfârşit! Iar ei nu vor şti ce înseamnă să te întreţi singur (vorba unei fete deosebit de blode care a răspuns răspicat, într-o emisiune, din ce trăieşte: ”Părinţii mei mă întreţin singură!”), după ce jumătate de viaţă au ”copilărit”.

Chiar nu vă este milă de adolescenţii voştri de îi transformaţi într-o mulţime de Domni Goe?

Cutia cu mize mici

O intergare  cu „bulan”

În 18 – 19 octombrie 2003, poporul român a fost chemat la urne de clasa politică pentru a-şi da cu părerea asupra proiectului de Constituţie care urma să fie adoptată de Parlament. Acest document, această lege de bază, ne-a introdus în structurile euro-atlantice – vom vedea mai jos în ce mod.

La articolul 148, proiectul spunea că poporul trebuie să mandateze Parlamentul pentru perfectarea tratatelor prin care România “transferă atribuţii către instituţiile comunitare”, adică renunţă la o parte din independenţă în favoarea structurilor Uniunii Europene (UE), din care România urma să facă parte, prin acte cu caracter obligatoriu. Prin articolul 149, Parlamentul era mandatat să adopte o lege privind modul în care România aderă la NATO.

Pe 18 octombrie, prima zi de referendum, urnele s-au închis dezastruos: nu participase la scrutin decât puţin peste 14% din electorat, foarte departe de acel 50% plus unu, cât era nevoie pentru aprobarea Constituţiei. În a doua zi de referendum, la ora 9.00, lucrurile nu stăteau mai bine, în sensul că nu se ajunsese încă la o participare de peste 15%.

Pe canalele media, inundate cu bani de publicitate din partea instituţiilor publice – adică ale puterii politice – se spunea că poporul român nu are încă suficientă experineţă politică pentru a înţelege importanţa scrutinului legat de integrarea euro-atlantică etc.

La ora 10.00, Octav Cozmâncă, unul din organizatorii de bază ai guvernării PSD, conduse de Adrian Năstase, a declarat pentru Mediafax că până la închiderea urnelor se va prezenta la vot 60% din electorat! Toată lumea care avea acces la Mediafax a râs, în sensul că Octav Cozmâncă bătea câmpii… La închiderea urnelor însă, rata de participare prezentată oficial s-a ridicat, în mod straniu, la 55,7% din electorat.

În 2006, cu un an înainte de intrarea noastră oficială în structurile occidentale, Mircea Dinescu, un jurnalist cu “bulan” – adică unul care, pe lângă ştiinţă şi talent, are şi noroc, o chestie esenţială în această meserie – făcea reportaje televizate prin ţară, legate tocmai de acest eveniment: integrarea europeană. Într-un reportaj, Dinescu se apropie de o familie de olteni care prăşea porumbul pe un câmp. Se duce aţă la cel mai vâstnic şi îl întreabă: “Ai auzit de Uniunea Europeană?” Bătrânul se sprijină calm în sapă: “Am auzit”. Dinescu, uşor ironic: “Şti că o să intrăm în UE? Ce părere ai?” Moşul: “Dumneata ai auzit pe cineva să spună <Ia-mi Doamne>?!” Dinescu, nedumerit: “Nu, nu am auzit…” Bătrânul trece la atac: “Sigur că nu ai auzit, pentru că toată lumea spune <Dă-mi Doamne!>. Păi, crezi matale că vine Uniunea Europeană să ne dea? Nu, vine să ne ia!”

Acum, după ani, tindem să îi dăm dreptate moşului (Dinescu a avut “bulan”), din perspectiva resurselor naturale ale ţării, care au cam luat drumul Occidentului! Pe de altă parte însă, parcă nu i-am da dreptate, deoarece UE nu este vinovată că România s-a integrat în genunchi, adică a acceptat statutul de colonie (cum ar spune Ilie Şerbănescu). Dacă termenii integrării ar fi fost aleşi la lumina zilei, prin consultare populară, lucrurile ar fi stat mult mai bine – şi din punctul de vedere al legitimării şi din cel al eficienţei.

P.S. Integrarea României şi Republicii Moldova în NATO şi UE – umbrelă sub care sperăm să definitivăm unirea – nu au la baza dragostea deosebită pe care ne-o poartă occidentalii. În fapt, ei exportă propriul sistem de valori socio-politic spre Est pentru a transforma Marea Neagră într-un lac sub control occidental. Cine stăpâneşte Marea Neagră, are sub control resursele energetice ale Orientului – de la Caucaz până în Iran şi din Mediterană până în China.

Astfel, urmează să intre în structurile occidentale, sub o formă sau alta, şi Ucraina şi ţările caucaziene. Iar integrarea noatră, a românilor, în NATO şi UE nu trebuia făcută în genunchi, aşa cum au făcut-o conducătorii noştri, hoţi şi incompetenţi, dimpotrivă! Unirea cu Basarabia este un fenomen natural, el se va întâmpla oricum, aşa cum curge apa la vale! Clasa politică doar profită de pe urma unui eveniment istoric care se întâmplă din motive mai înalte. În aceeaşi ordine de idei: încă nu ne dăm seama cât am pierdut din cauza presupusului ”efort” – care de fapt a fost o imensă hoţie, un jaf de mari proporţii – depus în numele integrării şi unificării!

P.P.S. Un ungur bătrân mi-a spus, pe când eram adolescent: Sorinka, să nu furi de la stat niciodată! Statul este un balaur care până la urmă te va prinde, chiar când te aştepţi mai puţin!

Să fi avut dreptate bătrânul?