marți, 11 februarie 2014

România deţine zăcăminte importante de diamante!





În 1998, în Legea minelor din România a fost introdusă discret, chiar ciudat de discret, pe lângă categoriile de zăcăminte cunoscute - petrol, gaze naturale, cupru, aur etc. - şi o categorie despre care, până atunci, se susţinea că nu există în ţara noastră: ”pietre preţioase”. Păi, dacă nu sunt, de ce apar oficial în legislaţie? Pentru că… ele există! Da, avem zăcăminte de diamante în zona Iaşi-Botoşani! Cât de bogată este, de fapt, România şi noi nu ştim?


La începutul lunii octombrie 2013 în satul Izvoarele, judeţul Galaţi, a izbucnit o răscoală din cauza… cutremurelor. Zi de zi se înregistrau aici zeci seisme de suprafaţă, de 2 până la 3 grade Richter, însoţite de zgomote sinistre care i-au îngrozit pe localnici. Pentru că oficialităţile dădeau neputincioase din umeri, oamenii au blocat, într-o noapte, traficul de pe drumul ce strabate satul, pentru a obliga oficialităţile să oprească industria extractivă, respectiv petrol, care se află la nord de sat. Localnicii aveau o teorie halucinantă privind sursa cutremurelor. ”Domnule, ei nu mai extrag ţiţei, au dat de un zăcământ de diamant pe care vor să îl spargă, de aceea au început aceaste cutremure. Emil Constantinescu a vândut aceste diamante străinilor. Dacă nu se termină cu forările, cutremurele ne dărâmă casele”, era de părere Daniel Zaharia  (34 de ani), susţinut de toată comunitatea postată în milocul drumului. Desigur, informaţia părea trasă de păr rău de tot, pentru a putea fi luată în seamă.


Zăcământul se întinde din
din Moldova în Siberia?

În fine, sursa cutremurelor de la Izvoarele a rămas, oficial,  un mister până în ziua de azi. Menţionom doar că, la un moment dat, fostul director al Institutului Geologic, Ştefan Marincea, a făcut publică o informaţie conform căreia cutremurele ar putea avea drept cauză industria extractivă din zonă. A doua zi a fost destituit.
Plecând de la ”fenomenul Izvoarele”, întrebările privind ipoteticele zăcăminte de diamant a fost ocolită subtil de geologi. Majoritatea acestora nu au spus nici că există, nici că nu există. Adică la întrebarea: ”Avem zăcăminte de pietre preţioase?” dădeau răspunsuri de genul: ”Mâine ar putea să plouă!”
O sursă din serviciile secrete a pus însă degetul pe rană şi a spus, ferm, că există un zăcământ uriaş de pietre preţioase care pleacă din estul Moldovei şi ajunge până în nordul Rusiei, respectiv Siberia.
Tot în toamna anului trecut a izbucnit scandalul proiectului de modificare a Legii minelor. Cu această ocazie a ieşit la iveală că ea conţine sintagma: ”pietre preţioase”. Adică diamante! Păi, are România diamante şi noi nu ştiam?


Statul român ştia de ”pietre
preţioase” încă din 1998


În fine, Agenţia Naţională a Resurselor Minerale (ANRM) a răspuns, în mod miraculous, pe această temă: ”Este adevărat că în evidenţa centralizată a Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale nu au existat şi nu există încă(!) zăcăminte de pietre preţioase. Această sintagmă (”pietre preţioase” – n.n.) a fost introdusă prin Legea Minelor nr. 61/1998 datorită faptului că, la momentul elaborării acestui act normativ, s-a apreciat că nu poate fi exclusă posibilitatea ca, în formaţiunile geologice din fundamentul platformei moldoveneşti, zona Iaşi-Botoşani, să existe roci potenţial purtătoare de asemenea mineralizaţii”.
În acest răspuns este străveziu faptul că statul român ştia încă din anul 1998, pe când preşedintele României era geologul Emil Constantinescu, că în zona Iaşi-Botoşani există un zăcământ de diamante. Adică moldovenii de la Izvoarele, chiar dacă sunt doar ciobani din tată în fiu, nu băteau câmpii când spuneau că în zonă ar exista zăcăminte de diamant…

Secretul nestematelor din
Siberia a fost dezvăluit în 2012

În anul 2012 Rusia a anunţat că se pregăteşte să exploreze un zăcământ uriaş de diamante care ar putea alimenta piaţa globală pentru următorii 3.000 de ani.
Cantitatea estimată depăşeşte de peste zece ori volumul tuturor celorlalte zăcăminte descoperite în prezent în lume.
Kremlinul ştia de existenţa zăcământului încă din anii '70 însă abia în 2012 a invitat presa pentru a anunţa oficial începrea lucrărilor de explorare. Secretul a fost păstrat timp de patru decenii în parte, din cauza pieţei extrem de ermetice care a adus administraţiei sovietice profituri uriaşe, în parte din cauza industriei de diamante artificiale.

luni, 21 octombrie 2013

Flaminia pleaca din România

Vaporul cu 14.000 de tone de otravă
la bord, părăseşte şantierul Mangalia



Potrivit prefectului judeţului Constanţa, Eugen Bola, citat de Mediafax, nava Flaminia, sub pavilion german, va părăsi Şantierului Naval Daewoo Mangalia pentru a fi decontaminată în altă ţară. La bordul vasului se află cel puţin 14.000 de tone de deşeuri periculoase.


Nava se va întoarce în România pentru reparaţii, după ce va fi golită de deşeuri şi decontaminată. Prefectul a precizat că este vorba despre o decizie economică, armatorul alegând soluţia cea mai ieftină, mai ales pentru evacuarea celor 14.000 de tone de deşeuri găsite în plus peste cele declarate şi care ar fi trebuit să se întoarcă în Germania. Astfel, în loc să ducă aceste deşeuri în Gemania cu alte mijloace de transport, a ales să mute nava cu totul.

Eugen Bola a spus că, până în prezent, de pe navă au fost descărcate puţin peste 2.000 de tone de deşeuri, "pentru că s-a acordat o atenţie sporită măsurilor de securitate în muncă şi s-a lucrat într-un ritm mai puţin alert". Este vorba despre deşeu matalic, care rămâne în România pentru valorificare."Nu este absolut nicio problemă, nici cu deşeurile, nici cu şlamul", a mai spus prefectul Bola.

Nava portcontainer MSC Flaminia, sub pavilion german, a acostat, în luna mai, în Portul Constanţa, aşteptând aprobări de la autorităţile române pentru a fi decontaminată de deşeuri periculoase şi reparată la Şantierul Maval Daewoo din Mangalia, după ce a luat foc în largul Oceanului Atlantic, în 2012.

Autorităţile române au dat aviz pentru gestionarea a 9.000 de tone de deşeuri care se aflau pe vas, dar nu a avizat gestionarea altor 14.000 de tone de deşeuri pe care le-a declarat ”import ilegal” şi care vor trebui preluate de statul german.


Cum sunt păcăliţi românii din 2008 încoace:



«Factura de gaze, umflată cu 24%»


Scumpirea recentă a gazelor naturale e o altă piatră de moară legată de gâtul românului care oricum era prădat la drumul mare la adăpostul unor formule de calcul ale Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE). Senatorul PPDD Haralambie Vochiţoiu a dezvăluit  că, doar din pix şi din eroarea metrologică a contoarelor, consumatorii plătesc lunar cu aproape un sfert mai mult la factura de gaze!


Din 2008, românii nu mai plătesc volumul de gaze naturale consumat, ci energia electrică rezultată prin echivalare din acel consum. Cu alte cuvinte, gazul nu este vândut către populaţie la metru cub, ci la kilowatt - conform unei directive europene.

Adică este transformat gazul în energie calorică, apoi căldura este transformată în energie electrică. Numai că, susţine senatorul Haralambie Vochiţoiu, în spatele acestor formule de calcul stă, de fapt, o furăciune de 24 la sută la fiecare factură emisă.
“Metodologia europeană de calcul stabileşte însă ca etalon pentru conversia volum/putere energetică, temperatura de zero grade Celsius. ANRE a stabilit etalonul la 15 grade, inducând un volum mai mare de gaz luat în calcul la plată şi umflând astfel facturile cu peste 9%. Apoi, se ia în calcul puterea calorică a gazului (cantitatea de căldură pe care o degajă), tot la 15 grade - când gazul nu are însă o ardere prea bună - şi nu la 25 de grade, adică puterea optim măsurată admisă de UE. În acest fel, românul este «prăjit» cu încă 12% la factură! Restul de procente umflate de până la 24% provine din eroarea metrologică a contoarelor. Soluţia ca lucrurile să intre în normal este introducerea aceleiaşi unităţi de măsură atât la consum, cât şi la plată. Acum e doar la consum”, a spus senatorul Vochiţoiu.
El a trimis o interpelare mai marilor de la ANRE de la care aşteaptă răspuns şi, în funcţie de acesta, va înainta o propunere legislativă pe această temă, în toamna acestui an.

 

Importăm gaz la metru cub şi îl vindem la kilowatt


“Problema noului mod de calcul a fost pusă în anul 2007, după intrarea noastră în UE. La vremea respectivă eu m-am opus noului calcul, pentru că nu se poate măsura volumul decât cu unitate de măsură pentru volum, nu pentru electricitate. Noi importăm gaz la metru cub. Atunci de ce îl vindem la kilowatt?!”, a explicat profesor univ. Dr. Gheorghe Buliga (foto), fost şef al Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale şi vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Gazelor Naturale.


marți, 8 octombrie 2013

La 12 ani de la atentatele din New York,




TURNURILE GEMENE 
prăbuşite continuă să facă victime

New York, 11 septembrie 2001

Un fenomen straniu are loc în Statele Unite la 12 ani de la atentatele de la World Trade Center din New York: mii de persoane suferă de boli incurabile din cauza prafului inhalat atunci. Românca Lucia Dutchievici a decedat anul acesta, din cauza acelui praf.
Soţii Dutchievici, 2008
Soţii Dutchevici şi fata lor, Silvia, în 2013

Lucia, fostă stewardesă în România, lucra la o firmă din New York, aflată la 300 m de World Trade Center. Mihai, fost judecător în Bucureşti, ajunsese poliţist la NYPD, al cărui sediu se afla la 200 de metri de turnurile gemene. “Practic, am fost martorii evenimentului.  
Mihai Dutchievici
Am auzit de la colegii mei că în interiorul clădirilor prăbuşite existau nişte depozite secrete cu substanţe toxice şi că praful turnurilor gemene conţinea substanţe otrăvitoare, dar atunci nu am dat atenţie acestei informaţii. Am fost mulţumiţi că am scăpat cu bine. Însă după câţiva ani, Lucia s-a îmbolnăvit de atrofie de cerebel, o boală foarte rară, care, de obicei, este de natură genetică - dar nu şi în cazul ei. Am făcut toate investigaţiile şi a rezultat că boala avea origine necunoscută. Atunci mi-am reamintit de problema cu praful şi am aflat că mulţi s-au îmbolnăvit. Eu nu am păţit nimic, deşi am fost mai expus decât ea”, a spus Mihai Dutchievici. Lucia s-a luptat cu boala necruţătoare timp de cinci ani. Din păcate, a decedat în cursul acestui an.


În SUA e scandal pe această temă

Potrivit New York Daily News, 1.140 dintre cei care au răspuns la apelurile de ajutor din acele zile infernale au fost diagnosticaţi, în ultima lună, cu cancer, medicii explicând că toxinele inhalate în timpul operaţiunilor de salvare sunt de vină pentru boală. Până în prezent, 156 de salvatori au fost diagnosticaţi cu cancer de piele nemelanomatos, 117, cu melanom malign, 112, cu limfomul non-Hodgkin şi mulţi alţii cu leucemie sau cancer la plămâni, rinichi, vezică, sâni sau colon. Într-un raport predat în urmă cu trei luni, administraţia americană a respins orice legătură între expunerea la acel praf şi numeroasele cazuri de cancer în rândul pom-pierilor şi poliţiştilor newyorkezi. Autorităţile refuză, prin urmare, să deconteze costul tratamentelor pentru aceste cancere, provocând un sentiment puternic de furie în rândul salvatorilor.

 

 Tragedia a continuat cu o ţeapă imobiliară în Bucureşti


“Aveam un apartament în Bucureşti şi, după anul 2000, am făcut o procură pentru un fin al nostru să îl vândă, dacă poate. Anul acesta, după ce soţia a decedat, am aflat că apartamentul fusese vândut încă din 2010, iar finul meu a cheltuit banii pe ascuns. L-am întrebat cum a putut să facă aşa ceva, şi mi-a răspuns că pot să îi fac dosar penal, că va sta puţin în puşcărie şi va ieşi, dar nu îmi va da nici un ban. Astfel, pentru mine, tragedia din New York a continuat cu o ţeapă în Bucureşti”, a adăugat Mihai Dutchievici.



duminică, 8 septembrie 2013

sorin golea







           Epilog în mişcare





adevărul nu are tată şi mamă



în limba română,

are doar zâmbet –

melancolia fiind aceeaşi, eu, 
altul:



un pic mai bătrân.

duminică, 25 august 2013

Vasile Pavelcu


Elogiul prostiei - psihologie aplicată la viaţa cotidiană




Vasile Pavelcu (1900 - 1991) psiholog, profesor la Universitatea din Iaşi, membru al Academiei Române. Iată câteva idei din volumul "Elogiul prostiei - psihologie aplicată la viaţa cotidiană".


- Este o certitudine faptul că apariţia vieţii, apreciată la aproximativ patru miliarde de ani în urmă, reprezintă un pas hotărâtor spre autonomia celulei sau a protocelulei faţă de mediu, un salt spre independenţă a sistemului vital faţă de sistemele fizico-chimice.

- Este demn de reţinut interpretarea lui John Hughlings Jackson (1967), după care un centru superior îl reprezintă pe cel inferior, astfel că, de exemplu, al treilea strat superior al centrilor motori este re-re-reprezentativ al regiunilor inferioare. Am putea spune, de exemplu, că termenul de "foame intelectuală" nu este o simplă metaforă, ci re-prezintă fondul primar al foamei biologice, după cum şi aciditatea psihică are ca fond comun pe cea gastrică sau căldura sufletească pe cea fizică şi fiziologică.

- Ansamblul, totalitatea,  nu este o sumă de elemente, ci un întreg, cu proprietăţi diferite de cele ale elementelor. Suntem îndreptăţiţi să credem că tocmai aceste noi proprietăţi ale întregului exercită controlul şi o acţiune coercitivă asupra elementelor.

- Profanul încă nu a ajuns la conştiinţa că un suflet echilibrat preţuieşte mai mult decât toate bunurile vieţii. Perceptele antice, conţinând adevărul asupra fericirii în noi, au rămas închise în cărţi vechi şi din când în când sunt etalate în faţa copiilor.

- Corpul este o conştiinţă depăşită şi degradată, după cum spiritul ar fi corp în formare, avangarda corpului.

- Viitorul preexistă în prezentul nostru sub formă de impulsiune, de anticipare vagă şi semiconştientă. Inconştientul abisal este o rămăşiţă a conştiinţei de ieri; cel periferic este un fost conştient, momentan nefolositor sau dăunător; inconştientul temporal este o anticipare a conştientului de mâine; el este un preconştient.

- Se poate spune că într-o anumită măsură trecutul nu ne este dat, ci este şi el creat a un anumit trecut, al nostru, potrivit cu structura personalităţii noastre.

- Modurile de inconştient se pot concepe tridimensional: a) inconştientul abisal (subconştient propriu-zis) a fost conştient, dar nu mai poate deveni conştient decât în împrejurări excepţionale şi sub o formă deformată; b) inconştientul periferic sau extraconştient (latent şi disociat) a fost conştient şi poate deveni conştient; c) inconştientul temporal, sau preconştient, a fost conştient şi poate reveni în conştient sub forma de amintiri pierzând actualitatea; d) forma de inconştient al destinului, care n-a fost niciodată conştient, dar tinde spre conştiinţă.

- Sub raport evolutiv, conştiinţa primitivă este inconştient faţă de conştiinţa de astăzi, care va deveni probabil inconştient într-o conştiinţă de mâine.

- Sensul înţelesului nu se află nici numai în obiect, nici în concept, nici în cuvânt; înţelesul reflectă natura fiecărui termen şi rezultă din relaţia dintre aceste elemente.

- Inteligenţa se întemeiază pe sentiment. Sentimentul stă la baza eului, constituie nucleul, germenele persoanlităţii.

- Categoria afectivă ne apare într-o lumină cu totul diferită de ceea cu care eram obişnuiţi. Este posibil chiar ca ea să dispară cu timpul din vocabularul psihologic. Cuvântul emoţie începe să fie scris cu ghilimele şi să fie tratat cu acelaşi dispreţ ca şi instinctul.

- Sunt patru emoţii fundamentale: mânia, frica, tristeţea, bucuria. Ele sunt precedate de o emoţie preliminară şi nediferenţiată, emoţia-şoc.

-Noi nu putem ieşi din limitele conştiinţei noastre individuale, nu putem cunoaşte şi înţelege ceea ce nu este eu; dacă nu am recurge la o garanţie de natură divină, sau la o noţiune de natură metaforică şi transcendentă, o conştiinţă în genere, eu absolut şi altele, am fi siliţi să ne închidem în carapacea solipsismului, într-o monadă fără nici o fereastră în afară, într-o celulă, emetic închisă, a unui eu solitar şi de nepătruns.

- Maximum de autonomie şi independenţă este şi gradul cel mai înalt de responsabilitate şi conştiinţă de altul.