Vasile Pavelcu

Elogiul prostiei - psihologie aplicată la viaţa cotidiană

Vasile Pavelcu (1900 - 1991) psiholog, profesor la Universitatea din Iaşi, membru al Academiei Române. Iată câteva idei din volumul "Elogiul prostiei - psihologie aplicată la viaţa cotidiană".

- Este o certitudine faptul că apariţia vieţii, apreciată la aproximativ patru miliarde de ani în urmă, reprezintă un pas hotărâtor spre autonomia celulei sau a protocelulei faţă de mediu, un salt spre independenţă a sistemului vital faţă de sistemele fizico-chimice.

- Este demn de reţinut interpretarea lui John Hughlings Jackson (1967), după care un centru superior îl reprezintă pe cel inferior, astfel că, de exemplu, al treilea strat superior al centrilor motori este re-re-reprezentativ al regiunilor inferioare. Am putea spune, de exemplu, că termenul de "foame intelectuală" nu este o simplă metaforă, ci re-prezintă fondul primar al foamei biologice, după cum şi aciditatea psihică are ca fond comun pe cea gastrică sau căldura sufletească pe cea fizică şi fiziologică.

- Ansamblul, totalitatea,  nu este o sumă de elemente, ci un întreg, cu proprietăţi diferite de cele ale elementelor. Suntem îndreptăţiţi să credem că tocmai aceste noi proprietăţi ale întregului exercită controlul şi o acţiune coercitivă asupra elementelor.

- Profanul încă nu a ajuns la conştiinţa că un suflet echilibrat preţuieşte mai mult decât toate bunurile vieţii. Perceptele antice, conţinând adevărul asupra fericirii în noi, au rămas închise în cărţi vechi şi din când în când sunt etalate în faţa copiilor.

- Corpul este o conştiinţă depăşită şi degradată, după cum spiritul ar fi corp în formare, avangarda corpului.

- Viitorul preexistă în prezentul nostru sub formă de impulsiune, de anticipare vagă şi semiconştientă. Inconştientul abisal este o rămăşiţă a conştiinţei de ieri; cel periferic este un fost conştient, momentan nefolositor sau dăunător; inconştientul temporal este o anticipare a conştientului de mâine; el este un preconştient.

- Se poate spune că într-o anumită măsură trecutul nu ne este dat, ci este şi el creat a un anumit trecut, al nostru, potrivit cu structura personalităţii noastre.

- Modurile de inconştient se pot concepe tridimensional: a) inconştientul abisal (subconştient propriu-zis) a fost conştient, dar nu mai poate deveni conştient decât în împrejurări excepţionale şi sub o formă deformată; b) inconştientul periferic sau extraconştient (latent şi disociat) a fost conştient şi poate deveni conştient; c) inconştientul temporal, sau preconştient, a fost conştient şi poate reveni în conştient sub forma de amintiri pierzând actualitatea; d) forma de inconştient al destinului, care n-a fost niciodată conştient, dar tinde spre conştiinţă.

- Sub raport evolutiv, conştiinţa primitivă este inconştient faţă de conştiinţa de astăzi, care va deveni probabil inconştient într-o conştiinţă de mâine.

- Sensul înţelesului nu se află nici numai în obiect, nici în concept, nici în cuvânt; înţelesul reflectă natura fiecărui termen şi rezultă din relaţia dintre aceste elemente.

- Inteligenţa se întemeiază pe sentiment. Sentimentul stă la baza eului, constituie nucleul, germenele persoanlităţii.

- Categoria afectivă ne apare într-o lumină cu totul diferită de ceea cu care eram obişnuiţi. Este posibil chiar ca ea să dispară cu timpul din vocabularul psihologic. Cuvântul emoţie începe să fie scris cu ghilimele şi să fie tratat cu acelaşi dispreţ ca şi instinctul.

- Sunt patru emoţii fundamentale: mânia, frica, tristeţea, bucuria. Ele sunt precedate de o emoţie preliminară şi nediferenţiată, emoţia-şoc.

-Noi nu putem ieşi din limitele conştiinţei noastre individuale, nu putem cunoaşte şi înţelege ceea ce nu este eu; dacă nu am recurge la o garanţie de natură divină, sau la o noţiune de natură metaforică şi transcendentă, o conştiinţă în genere, eu absolut şi altele, am fi siliţi să ne închidem în carapacea solipsismului, într-o monadă fără nici o fereastră în afară, într-o celulă, emetic închisă, a unui eu solitar şi de nepătruns.

- Maximum de autonomie şi independenţă este şi gradul cel mai înalt de responsabilitate şi conştiinţă de altul.