Transnistria. De ce? Conform istoricului Dan Falcan, dictatorul sovietic a luat în calcul încă de atunci ipoteza destrămării statului
sovietic şi, cu mintea sa diabolică, a gândit un plan menit să ajute la recuperarea teritoriilor care s-ar putea declara independente...
Teritoriul
voievodatului Moldovei dintre Prut şi Nistru, cedat
Imperiului Rus de către cel
Otoman în urma încheierii războiului ruso-turc (1806- 1812) şi anexat prin
Tratatul de la Bucureşti, a căpătat denumirea Basarabia în 1812. După mai bine
de 100 de ani, în 1918, Basarabia s-a unit cu România, cum era firesc. Şase ani
mai târziu, în 1924, după prăbuşirea Rusiei Ţariste şi apariţia URSS,
sovieticii au înfiinţat Republica Socialistă Sovietică Autonomă Moldovenească
(RSSAM), actuala Transnistrie, în stânga Nistrului.
De această RSSAM au
lipit apoi abuziv Basarabia şi nordul Bucovinei, obţinute în 1939 în urma
pactului Ribbentrop- Molotov. Decupajul teritorial - ciuntirea României,
practic - s-a făcut pe 2 august şi 4 noiembrie 1940. “Basarabia obţinută prin forţă de la
România în iunie 1940, mai p u ţin cele trei judeţe din sud, Cetatea Albă,
Cahul şi Ismail, a fost unită cu RSSAM, înfiinţată în 1924, viabilă cu mici
modificări până în 1991, când, la 27 august, şi-a declarat independenţa.
Alipirea teritoriilor transnistrene era prevăzută încă din 1940, ca o bombă cu
ceas pentru cazul că Basarabia ar fi dorit să se despartă de URSS sau că
România ar fi emis pretenţii asupra Basarabiei ” , este de părere
istoricul Dan Falcan.
«Pasele» cu teritoriul respectiv au continuat între 1941 şi 1945
În 1941, Ion Antonescu
spunea celebra frază: “Vă
ordon, treceţi Prutul!”, iar România, împreună cu trupele
Germaniei, ocupa Basarabia. Pe timpul mareşalului, ţara noastră, care pierduse
o treime din Ardeal prin Diktatul de la Viena, a recucerit Basarabia şi a luat
sub supraveghere teritoriile dintre râurile Nistru şi Bug, inclusiv
Transnistria. Însă această stare de fapt n-a durat mult... După 1945, Basarabia
a fost luată din nou de URSS. Abia în 1991, după prăbuşirea imperiului
sovietic, Republica Moldova şi-a declarat independenţa, având în componenţă şi
Transnistria.
În prezent, Republica
Moldova tinde să se integreze în Uniunea Europeană şi să se unească iar cu
România. Lucru pe care Rusia încearcă să-l împiedice prin intermediul
Trasnistriei, unde există importante depozite de armament şi muniţii ale fostei
Armate a XIV-a şi pe care Kremlinul o consideră teritoriu-satelit al Moscovei.
“Actul
din 2 august 1940 ne arată că Stalin şi liderii sovietici nu
considerau URSS
eternă, ci luau în calcul încă de atunci ipoteza destrămării statului sovietic.
Actuala autoproclamată republică transnistreană era văzută de liderii ruşi ca
un cal troian gata să fie detonat atunci când interesele Kremlinului o cer.
Dovada: războiul civil declanşat în 1992 între autorităţile de la Chişinău şi
cele de la Tiraspol, precum şi problemele ulterioare generate de liderii de la
Tiraspol cu sprijinul celor de la Moscova”, a explicat Dan Falcan.
Republicile caucaziene au păţit la fel ca basarabenii
Istoricul consideră că
astfel de decupaje teritoriale menite să submineze orice intenţie de
independenţă a vreunei republici sovietice faţă de centru nu au existat doar în
Moldova, ci şi în republicile autonome sau semiautonome din Caucaz, care au
avut acelaşi rol de a sabota aspiraţiile la independenţă ale Armeniei, Georgiei
sau Azerbaidjanului.
“În
concluzie, se poate afirma că mintea diabolică a lui Stalin a ştiut exact ce
face şi a pregătit terenul pentru recuperarea de către Rusia a teritoriilor
eventual pierdute, lucru care, vedem bine, se întâmplă în prezent. Cazul
Crimeei este elocvent”, a
mai spus istoricul Dan Falcan.
Panait Istrati a atras atenţia în 1929 că Uniunea Sovietică este o
minciună
Comunist înfocat,
scriitorul român Panait Istrati a întreprins o
călătorie în Uniunea Sovietică,
în 1929.
În anii aceia, Stalin
plătea călătorii ale intelectualilor occidentali în URSS, pentru ca aceştia să
vadă progresele nemaipomenite făcute de o ţară înapoiată. Europenilor, însoţiţi
în plimbările lor de comisari sovietici, le erau prezentate realizările.
Istrati a deviat de la traseul impus şi a văzut adevărul: un sistem corupt,
care îşi distrugea cetăţenii, o monstruozitate politică. A descris călătoria în
cartea “Spovedania unui învins”, după care a fost hăituit de serviciile secrete
ale Rusiei şi chiar de foştii săi colegi intelectuali occidentali de stânga, plătiţi
de Moscova. Dezvăluirea lui Istrati a fost unul din primele semne că sistemul
sovietic este o minciună frumos colorată, care nu poate dăinui.
Transnistria a fost stăpânită de domnii Moldovei până la 1713
La începutul Evului
Mediu, slavii de la răsărit îi numeau pe vorbitorii de limbă română “volohi”.
Pe la 1150 a fost atestat în analele ruseşti poporul Bolohovenilor, în zona
actualei Transnistrii, în timp ce o icoană din Lviv menţiona existenţa unui
voievod “voloh”.
Mihai Viteazul cerea, în
tratativele purtate cu regele Sigismund al III-lea al Poloniei, în martie 1600,
la Braşov, să i se recunoască stăpânirea “Oceacului de peste Nistru”
(Transnistria, n.r.). În 1681, o parte din Transnistria a intrat în stăpânirea
domnului Moldovei Gheorghe Duca. Târgurile de aici au fost atunci organizate ca
oraşele moldoveneşti, fiind conduse de şoltuzi şi de pârgari. Stăpânirea
domnilor Moldovei, dovedită de condicile de socoteli şi biruri ale acestora, a
durat până în 1713.
Centrele mai importante
erau Movilăul, ridicat de voievodul Ieremia Movilă pe moşia Cantacuzineştilor,
şi Dubăsari, aflat în apropierea podului de dubase (luntri rotunde, de piele).
Ulterior, ţinutul a intrat sub stăpânire rusească, dar structura etnică a rămas
românească. Denumiri româneşti de localităţi se regăsesc până la Bug chiar şi
astăzi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu