Oamenii de ştiinţă au studiat obiectele de cult şi au ajuns la o concluzie uluitoare:

«Crucea emite o radiaţie specială, care vindecă»

Vindecarea cancerului de la distanţă, prin iradierea firelor de păr de la animale bolnave, a reuşit pe cobai în proporţie de 100%. Cercetările au continuat şi, prin măsurători experimentale folosind laserul, s-a determinat că Lumea de Dincolo există, iar sufletele chiar merg acolo. Ba, mai mult: crucea radiază şi ea energii ce pot vindeca bolile!

În anii ’90, la Institutul de Oncologie din Bucureşti au demarat mai multe experimente de cercetare fundamentală, dar şi aplicată, legate de posibilitatea de a vindeca de la distanţă cancerul.

Iniţial, intenţia fizicianului Teodor Săndulescu a fost să încerce să vindece cancerul prin firele de păr recoltate de la organismele bolnave. În cadrul unui experiment, cinci şobolani au fost injectaţi subcutanat, în zona spatelui, cu celule canceroase.

După ce s-au îmbolnăvit, adică li s-au format tumori, li s-a tăiat câte un smoc de păr din blană. Fiecare smoc a fost supus, într-o incintă specială, situată la o distanţă apreciabilă de locul unde erau ţinuţi cobaii, unui flux de radiaţii electromagnetice cu o anumită lungime de undă.

În mod normal, şobolanii bolnavi mureau după 80 de zile. În cazul celor cu părul supus unor radiaţii electromagnetice cu o anumită lungime de undă, subiecţii au supravieţuit mai mulţi ani - practic, au murit de bătrâneţe. Adică s-au vindecat de cancer.

Ideea este că părul poartă informaţiile energetice ale organismului de care aparţine chiar şi după ce a fost tăiat şi dus la mare distanţă. Organismul bolnav, inclusiv părul, emite o radiaţie de o anumită lungime de undă.

Dacă părul e supus unei iradieri cu o altă lungime de undă, specifică organismului sănătos, atunci bolnavul se vindecă! De la distanţă! Ulterior, s-au făcut cercetări şi pe firele de păr uman.

E posibil să existe Lumea de Dincolo!

“Ceea ce m-a uimit a fost faptul că la toate animalele pulsiunile energetice ale părului dispar odată cu moartea organismului, dar nu acelaşi lucru se întâmplă la om. Am constatat că, după moartea biologică, calitatea informaţională a firelor studiate se păstrează ca şi când omul ar fi viu. Emisia de câmpuri informaţionale specifice corpului uman are valori extreme la părul decedaţilor după 3 zile şi 40 de zile de la deces. Să nu uităm ce se spune, că Iisus a postit în deşert timp de 40 de zile, s-a înălţat după 40 de zile, pomana morţilor se face la 40 de zile - sunt prea multe date legate de acest număr 40! Concluzia este că o- mul nu moare decât în trup şi că este foarte posibil să existe Lumea de Dincolo, care emite o anumită radiaţie”, ne-a spus fizicianul Teodor Săndulescu, cercetător în cadrul Institutului şi fost referent al Academiei de Ştiinţe Medicale.

Următorul pas a fost să verifice dacă formele geometrice au proprietăţi excepţionale.

“Prin măsurători fizice cu laser, s-a dovedit că semnul crucii este un puternic emisiv de radiaţie, o radiaţie care nu se încadrează în cele patru tipuri de forţe fundamentale: magnetic, electric, gravitaţional, nuclear. În condiţiile în care e folosită în scop de cult, crucea capătă proprietăţi benefice în plus. Crucea emite o radiaţie specială, care vindecă”, a concluzionat fizicianul Teodor Săndulescu.

Experimentele au pornit de la Samson

“«Biblia ne povesteşte de Samson, cum că muierea, când dormea, tăindu-i părul, i-a luat toată puterea…» Aceste versuri eminesciene, inspirate de povestea biblică a lui Samson şi a iubitei sale Dalila, indică faptul că puterea fizică excepţională a personajului stătea în păr. După ce a fost tuns, a rămas neputincios. Am început să studiez puterea din păr şi am ajuns la concluziile pe care vi le-am prezentat parţial!”, ne-a mai spus Teodor Săndulescu.

«Carnea josu cădea/Grâu bun se făcea»

Crucea este unul din simbolurile cele mai răspândite şi în acelaşi timp printre cele mai vechi. Ea se găseşte pictată sau scrijelită în peşterile preistoriei. A fost simbolul Fiinţei sau al Divinităţii dintotdeauna.

În Egiptul Antic, de pildă, este întâlnită adesea crucea coptă în mâna diverşilor zei egipteni reprezentaţi de oamenii acelor timpuri sau pe sarcofagele şi pereţii mormintelor. Sensul ei era acela al vieţii, mai precis, al imortalităţii.

În cultura populară a românilor, crucea este asimilată Arborelui Lumii sau Arborelui Vieţii, din care ia naştere totul. Credinţele străvechi s-au împletit la noi în mod natural cu religia creştină.

Mircea Eliade citează în “Istoria Religiilor” câteva poezii populare româneşti, în care sângele Mântuitorului produce grâu, untdelemn sfânt şi viţă-de-vie. Practic, recreează lumea sau creează o lume nouă:

“…Carnea josu cădea/Pe unde pica/Grâu bun se făcea…” sau “Cuie bătea/Sângele-i curgea,/Pe-unde picura/Vin bun se făcea…” sau “Din coastă i-au curs/Sânge şi apă /Din sânge şi apă,/Viţă-de-vie,/Din viţă-de-vie/Poamă,/Din poamă,/Vin,/Sângele Domnului pentru creştin”.

Sensul Învierii este, de fapt, creaţia, victoria Vieţii asupra Morţii, a Luminii asupra Întunericului.