A apărut Enciclopedia Economiei Resurselor Minerale:

România stă pe zăcăminte de 666 de miliarde de euro

Ne apropiem de suma rotundă de 100 de ani de la înfiinţarea României Mari. Am pierdut bătălii, am câştigat războaie, avem resurse de excepţie, pe care nu le folosim, şi datornici pe care nu îi întrebăm de sănătate. Iată câteva date despre situaţia actuală a ţării. Pe care ne-am putea baza, dacă am vrea să construim ceva…

Să începem cu veştile proaste. Datoria externă a României, în februarie 2015, era de 93,6 miliarde euro. Pare mult, dacă ne întrebăm unde s-au dus banii. Să continuăm cu veştile bune. Enciclopedia Economiei Resurselor Minerale din România, apărută pe piaţă recent, arată că situaţia resurselor naturale ale ţării este absolut strălucitoare.

La pagina 28 a Enciclopediei este prezentat un tabel cu principalele rezerve de resurse minerale, pe cantităţi. Astfel, avem rezerve de 2.800 de milioane de tone de lignit, care, la preţul actual de 50 de euro pe tonă, ar însemna un “potenţial naţional” de 140 de miliarde de euro. Avem, de asemenea, 900 de milioane de tone de huilă, care, la preţul actual de 53 de euro pe tonă, dau 47,7 miliarde de euro.

Zăcămintele de cupru sunt estimate şi ele la 900 de milioane de tone, la o concentraţie de minimum 16% cupru curat; la preţul de 400 de euro pe tonă, ar reprezenta 51,7 miliarde de euro.

 

Ne-am putea plăti datoria externă... de şapte ori!

Sarea, în cantitate de 4.000 de milioane de tone, la preţul de 1 leu/25 de kilograme, dă 35,6 miliarde de euro. Zăcămintele de aur, despre care Libertatea a mai scris, se ridică la aproximativ 146 de miliarde de euro, iar argintul, la 6,8 miliarde de euro.

Minereurile polimetalice sunt şi ele foarte bogate. Într-o tonă de minereu polimetalic se găsesc 10 grame de molibden, câte 30 de grame de nichel şi de cobalt, 50 de grame de crom, 300 de grame de galiu, 1.000 de grame de titan, 2.500 de grame de vanadiu şi 5.000 de grame de arseniu. Conform Enciclopediei Resurselor Minerale, în România există 90 de milioane de tone de minereuri polimetalice. Preţul mediu al acestor metale este 38 de euro kilogramul. Făcând înmulţirile de rigoare, putem afla că există 900 de tone de molibden în zăcământ, de exemplu, la preţul total actualizat de 34.335.000 de euro.

Alt exemplu: avem 450.000 de tone de arseniu în zăcământ, la valoarea de 17.167.500.000 de euro - desigur, preţul mediu al pieţei. În fine, preţul total la polimetale se ridică la 30,6 miliarde de euro. La capitolul petrol şi gaze, estimările sunt relative, ţinând cont de faptul că nu ştim cu exactitate ce conţine platforma continentală a Mării Negre. Oricum, estimările făcute în această primăvară arată că încă am avea rezerve de petrol în valoare de 179,7 miliarde de euro şi rezerve de gaz metan ce s-ar ridica la aproximativ 28,7 miliarde de euro.

Aşadar, în total, valoarea zăcămintelor minerale în România s-ar ridica la peste 666 miliarde de euro. Menţionăm că de aici lipsesc unele zăcăminte mai “sensibile”, cum sunt cele de uraniu, care nu pot fi divulgate. Concluzia este că avem bunuri subterane prin care ne putem plăti datoria externă actuală de şapte ori. Se pune însă întrebarea: de ce am mai făcut această datorie, dacă avem asemenea valori în ţară?

Actuala Lege a Petrolului dezavantajează România

Enciclopedia Economiei Resurselor Minerale din România (foto) atrage atenţia asupra faptului că Legea Petrolului 238/2004, comparativ cu legile anterioare din 1924, 1029, 1937, 1942, “nu împlineşte o serie de deziderate”, printre care:

Legea nu face nici o menţiune privind obligaţia la o exploatare raţională a zăcămintelor de petrol şi gaze;

Nu desemnează un Institut de Cercetări românesc care să verifice şi să avizeze documentaţiile elaborate de concesionari, tehnologiile şi soluţiile tehnice aplicate;

Nu există un organism de monitorizare şi control (similar fostei poliţii miniere) a producţiei extrase, a operaţiunilor petroliere executate pe zăcământ, de verificare a exactităţii datelor înscrise în cadastrul petrolier şi în cartea petrolieră;

Condiţiile de ocupare a suprafeţelor aparţinând terţilor încalcă dreptul de folosinţă şi de dispoziţie a proprietarilor privaţi în folosul concesionarilor;

Legea Petrolului nu este în acord cu legislaţia financiară, iar în privinţa comercializării produselor petroliere, care reprezintă un monopol, nu există nici o lege sau reglementare legală menită să limiteze creşterea nejustificată a preţurilor sau comercializarea produselor petroliere neconforme ori contrafăcute.

Germania are o datorie de 19 miliarde € faţă de ţara noastră

Zăcămintele nu sunt singurele bunuri de care ar putea să se bucure România. Radu Golban, doctor în economie, plecat din ţară în 1988, a găsit într-o documentaţie din Elveţia o informaţie uluitoare: Germania are o datorie de 19 miliarde de euro faţă de ţara noastră, conform unui contract economic semnat înainte de cel de-al Doilea Război Mondial şi care nu are nici o legătură cu acest război.

“Documentele găsite de mine în arhivele din Elveţia şi Germania sunt clare. Iar argumentele celor care susţin că România a renunţat la orice despăgubire de război faţă de statul german, prin Tratatul de la Paris din 1947, nu au nici o relevanţă sau legătură cu această situaţie. Această datorie, care la finele anului 1944 a fost de 1,26 miliarde de mărci ale Reich-ului (19 miliarde de euro - n.r.), nu e despăgubire de război, ci rezultatul unui tratat economic încheiat înainte de 1 septembrie 1939. Germania nu şi-a îndeplinit obligaţiile prevăzute de acesta”, a spus economistul.

Radu Golban a ssubliniat că pentru recuperarea Radu Golban datoriei, statul român nu trebuie decât să solicite oficial Germaniei un răspuns în această chestiune, apoi, în funcţie de răspuns, să înceapă negocierile. Deşi informaţia despre aceşti bani a fost făcută publică încă din anul 2010, până acum nu a mişcat nimeni nici un deget pentru recuperarea uriaşei datorii.

Legea minelor spune că avem şi zăcăminte de diamante

În 1998, în Legea minelor din România a fost introdusă discret, pe lângă categoriile de zăcăminte cunoscute - petrol, gaze naturale, cupru, aur etc. -, şi o categorie despre care, până atunci, se susţinea că nu există în ţara noastră: “pietre preţioase”. Este vorba despre diamante. Despre acest subiect, Agenţia Naţională a Resurselor Minerale (ANRM) a spus: “Această sintagmă (“pietre preţioase” - n.r.) a fost introdusă prin Legea Minelor nr. 61/1998 datorită faptului că, la momentul elaborării acestui act normativ, s-a apreciat că nu poate fi exclusă posibilitatea ca în formaţiunile geologice din fundamentul platformei moldoveneşti, zona Iaşi- Botoşani, să existe roci potenţial purtătoare de asemenea mineralizaţii”. Mai pe înţelesul nostru: avem zăcăminte de diamante în zona Iaşi-Botoşani.

Ruşii ne-au furat două tezaure, adică 285,2 tone de aur

 

Primul tezaur este celebru. Este cel al Băncii Naţionale a României, luat în custodie de Rusia Ţaristă în 1917 - în contextul zbuciumat al Primului Război Mondial - şi confiscat de Uniunea Sovietică, după 1918, până în ziua de azi.

Conform documentelor, autorităţile Rusiei au preluat spre păstrare, în timpul Primului Război Mondial, 93,4 tone aur fin, dar şi alte valori, inclusiv culturale, aparţinând Băncii Centrale, Academiei Române, Casei de Economii şi Consemnaţiuni, Casei Regale şi altor instituţii. Teoretic, România luptă şi astăzi pentru recuperarea acelui tezaur. Povestea celui de-al doilea tezaur furat de ruşi este mai complicată. De la finele celui de-al Doilea Război Mondial, cantitatea de aur deţinută şi raportată de Banca Naţională a României a avut următoarea fluctuaţie: 1944: 244,9 tone; 1953: 53,1 tone; 1969: 111 tone; 1972: 64,4 tone; 1979: 110 tone; 1985: 118,7 tone; 1990: 67 tone; 1997: 93,4 tone; 2008: 107 tone; iunie 2010: 103,7 tone. După cum se observă, în 1953, după ocuparea României de către ruşi, au dispărut din tezaurul naţional 191,8 tone.

Acest aur al Băncii Naţionale fusese ascuns de mareşalul Antonescu la Mănăstirea Tismana în 1944, pentru a nu ajunge pe mâna ruşilor, care se apropiau ameninţător de România în acel moment al războiului. Tezaurul a stat într-o peşteră de lângă mănăstire până în 1947, când sovieticii au aflat de el şi l-au dus la Bucureşti. După această dată, aurul a dispărut din orice document oficial.

Potrivit unor istorici, ar fi fost luat drept despăgubire de război. Dar, potrivit acordului sovieto-român pentru pagubele de război, ţara noastră a fost obligată să le plătească sovieticilor 300 milioane $, adică 50 milioane $ anual timp de 6 ani, în produse petroliere, cherestea, vite, grâne, vase maritime şi fluviale, material mecanic şi feroviar. Deci nu a fost vorba despre nici un fel despăgubire în aur… Conform altor surse, tezaurul lui Antonescu a fost luat doar în custodie de Rusia, ca atare, oficialităţile României ar trebui să îl ceară înapoi. Până acum, nimeni nu a întreprins nici un demers în acest sens...