Una din cauzele ieşirii în stradă: managment pirateresc în societatea Ciclop, a Consiliului General al Muncicipiului Bucureşti

Banii voştri sunt ai mei!

După ce şi-a mărit salariul la 12.493 de lei, directoarea le-a cerut muncitorilor să renunţe la salariile lor, pe motiv că nu mai sunt bani!

Service Ciclop este o societate care aparţine Consiliului General Bucureşti. Este foarte posibil ca în viitorul apropiat Primăria să se trezească cu muncitorii acestei societăţi la poartă, cu mare scandal. De ce?...

Cu în luna aprilie directorul tehnic al societăţii a chemat muncitorii, pe rând, să le spună că trebuie să-şi ia concedii fără plată, la cererea lor (!), pentru că nu mai sunt bani, iar societatea nu mai poate supravieţui dacă ei nu se sacrifică. Salariile medii din unitate, pentru muncitori, cei care realizează veniturile efective, sunt de 1.550 de lei. Sigur că situaţie este de plâns dar şi de râs - sau măcar de zâmbit,... în luna martie, directorul general, şeful TSD sectorul 6, şi-a mărit salariul de la 11.122 la 12.493 de lei.

De asemenea, membrii Consiliului de Administraţie şi-au rotunjit veniturile de la 1.350 de lei la 2.050 de lei pe şedinţă.

De asemenea, statele de plată sunt pline de posturi inventat pe salarii de 5.000 - 6.000 de lei. Ce viaţă!...

Radu Aldulescu, autorul a nouă romane premiate în ţară şi străinătate, locuieşte într-un spaţiu al Primăriei Capitalei, din care Uniunea Scriitorilor a încercat să îl dea afară în prag de iarnă

 Cel mai sărac scriitor

din România

Dan C. Mihăilescu: “Radu Aldulescu este cel mai puternic scriitor debutant după 1989”. Cu toate acestea, Aldulescu riscă să doarmă în stradă, la acest debut de sezon rece. “Eşti cel mai sărac scriitor din România?” “Mulţi sunt săraci, dar eu… da, s-ar putrea spune că sunt cel mai sărac”.

Aldulescu a debutat la 17 ani, cu o povestire pe două pagini în revista Amfiteatru, în anul 1973, alături de studentul Adrian Năstase.

“După acel moment nu mi s-a mai publicat nimic pe timpul celeilalte ere”, spune scriitorul.

A primit premiul Uniunii Scriitorilor

Imediat după 1990, Radu Aldulescu a lucrat în presa cotidiană, iar viaţa lui părea să intre pe un drum drept. Dar în 1993 a debutat ca romancier cu “Sonată pentru acordeon”. A primit premiul Uniunii Scriitorilor şi… “M-am gândit că trebuie să devin scriitor, că am ceva de spus în literatură”.

A renunţat la orice altă activitate şi s-a dedicat scrisului. “În vara anului 1996 eram îndreptăţit să mă numesc scriitor. Îmi apăruseră două romane bine primite de critică, iar cineva îmi semnalase o recenzie în «Le monde de livre», din care îmi amintesc cuvintele: «le plus grande prozateur roumain…». Peste vreo cinci ani aveam să mă întâlnesc cu domnul Edgar Reichmann, care a scris acea recenzie la romanul «Amantul colivăresei». M-a întrebat: «Ţi-a folosit la ceva ce am scris atunci despre tine?» I-am răspuns afirmativ, deşi foloasele n-au fost cele la care s-ar fi gândit el sau oricine altcineva: avantaje materiale. Nici eu nu am insistat pentru a obţine aşa ceva, pe de-o parte, nici nu s-a găsit nimeni pentru a-mi oferi, pe de altă parte”.

«Mi-e greu să dau din coate»

Pe scurt, şi-a scris cele nouă romane în sărăcie, pentru fiecare editare şi reeditare primeşte cam 2.000 de lei, a luat premiul Uniunii Scriitorilor (USR) în valoare de 3.000 de lei, dar asta se întâmplă o dată pe an…

În rest? Şi-a scris cărţile prin diferite cămăruţe pe care le-a obţinut cum a putut (“Mi-e greu să dau din coate, să mă zbat”), până a ajuns, relativ recent, într-o cameră cu zăbrele la geam, Radu Aldulescu îi spune “celulă”, din sediul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti, aflat sub tutela Uniunii Scriitorilor.

Uniunea Scriitorilor i-a trimis însă o veste tristă săptămâna trecută: trebuie să părăsească şi acest spaţiu… care este al Uniunii Scriitorilor. “Nu am unde să merg. Voi dormi în stradă”.

 

Marele Premiu la Festivalul de la Veneţia

Radu Aldulescu a scris “Sonată pentru acordeon”, “Amantul colivăresei”, “Îngerul încălecat”, “Istoria unui ţinut de verdeaţă şi răcoare”, “Proorocii Ierusalimului”, “Mirii Nemuririi”, “Ana Maria şi îngerii”, “Cronicile genocidului” şi “Istoria Regelui Gogoşar”. Este un scriitor tradus în franceză şi maghiară. A scris scenariul filmului Terminus Paradis care a obţinut Marele Premiu al juriului la Festivalul de la Veneţia.

Supăraţi că Groapa Glina - în care, zic ei, au fost ascunse deşeuri toxice - a fost extinsă până în curţile lor, vecinii muntelui de gunoi vor să oprească traficul auto în zonă

Răscola împotriva mafiei

italiene, la Popeşti-Leordeni

 Hotărârea de a opri traficul a fost luată în august, dar a fost stopată de edilul localităţii. ”Ne-a oprit primarul, care ne-a spus că totul se va rezolva”, spune un locuitor al comunei Leordeni. Motivul nemulţumirii: pânza freatică a fost otrăvit cu o substanţă necunoscută.

Sorin Golea

Problemele au început în 2010, când, spun localnicii, firma italienilor care administrează groapa de gunoi a început să aducă aici alt tip de deşeuri decât cele obişniute. ”Între anul 2010 şi 2014, aici veneau zilnic maşini de 25 de tone pline cu deşeuri de import. Dacă vă uitaţi pe muntele de gunoi vedeţi clar diferenţa de culoare. În interiorul acestui gunoi au fost ascunse deşeuri toxice. Ele au început acum să curgă din muntele de mizerie şi să otrăvească pânza freatică. Acest loc a devenit o bombă ecologică”, ne-a spus Rainea Romeo.

Vecinnul său, Ioan Radu, foarte supărat, îi dă dreptate: ”A venit groapa peste noi! Oamenii au început să moară la vârste din ce în ce mai mici… e jale aici”.

Rainea Romeo şi-a amintit că a doua zi după ce a participat la încercarea de a bloca drumul, a primit vizita unor indivizi care i-au sugerat să se astâmpere, să nu mai participe la proteste… Apoi schimbă vorba: ”Au apărut nişte gângănii, nu ştiu ce sunt,… uitaţi cum m-au înţepat. Eu am copilărit aici şi nu exista aşa ceva! Groapa aceata trebuie închisă! Să nu creadă nimeni că ne vom lăsa! Decât să murim de otravă,... mai bine să ştim că am făcut ceva pentru copiii noştri!”

Cea mai mare problemă a oamenilor din zonă a fost adusă de mărirea gropii de gunoi cu 18 hectare, în anul 2013. Această extindere a adus mizeria şi otrava, în special prin intremediul pânzei freatice care s-a ridicat la suprafaţă şi a format bălţi în curţile oamenilor.

Rezervele de Stat, la

700 de metri de groapă

”Eu aveam gardul acolo. Au împins malul gropii noi către mine şi au distrus gardul. Conform legii, între acest gard şi gropade gunoi trebuie să fie o distanţă de 1.000 de metri. Vi se pare că sunt mai mult de 50 de metri? În comună există un depozit al Rezerverlor de Stat la distanţa de 700 de metri de groapă – vi se pare normal? Au început să ne moară pomii fructiferi. De asemnea, au apărut, de vreo doi ani, nişte miriapode mari, ca nişte mutanţi, jun fel d eurechelniţe uriaşe, care nu au mai fost pe aici,... Seara, se urcă pe pereţi şi intră şi în casă, dacă găsesc ferestre deschise. Mai mult, după ce buldozerele mi-au distrus gardul au început să vină în curte câinii vagabonzi. La groapa Glina sunt sute. Mi-au mâncat 100 de pui şi 50 de găini. Ştiţi ce răspuns am primit la plângere: să îmi fac un gard ca lumea!” a spus Florea Dobrin.

Faptul că groapa ar fi trebuit închisă şi ecologizată din 1996, dar acest lucuru nu s-a întâmplat, îi enervează la culme pe loclanici. Rainea Romeo: ”La întrebarea de ce s-a extins groapa sub limita admisă de 1.000 de metri faţă de case, Ministerul Sănătăţii ne-a certat tot pe noi, că de ce avem casele aşa de aproape, că noi le-am fi construit ilegal... Păi, aici proprietăţile sunt străvechi, localitatea există din epoca medievală. Iar otrava se extinde de la an la an. Bucureştenii să nu se culce pe o ureche! Ajunge şi la ei, în curând. Am o întrebare pentru Bucureşti: este normal să se deverseze şlamul de la staţia de epurare direct pe sol la gropa Glina? Eu zic că este tot otravă”.

”Tot ce s-a întâmplat aici, de

17 ani încoace, este în afara legii”

”Această gropă de gunoi face obiectul unui dosar la DNA. Controlul Curţii de Conturi a scos în evidenţă faptul că contractul de bază, cel din 1998, este nul de drept, deoarece a fost semnat cu şase luni înainte de a fi înregirtată firma la Registrul Comerţului. Adică s-a făcut un cotract semnat de nimeni, iar tot ce s-a întâmplat aici, de 17 ani încoace, este în afara legii. Noi am făcut o şedinţă de Consiliu Local şi, în baza adresei de la Curtea de Conturi, am hotărât să trimitem în instanţă o cerere de constatare a nulităţii contractului. După ce va ieşi Hotărârea Judecătorească, va fi jale pentru multă lume”, a spus primarul localităţii Popeşti-Leordeni, Iacob Petre.

2.500 kilograme de substaţe toxice

au fost deversate doar în 2010

Gropa de gunoi Glina a apărut în 1977, când molozul clădirilor dărâmate de cutremur în Bucureşti 

a fost adus aici.

Ulterior a devenit groapă de gunoi a Capitalie. După 1990 s-a pus problema închiderii şi ecologizării Gropii Glina, deoatrece contravenea standardelor internaţionale în domeniu. A avut loc o discuţie amplă pe acestă temă, iar în 1996 

s-a elaborat un plan de deschidere a unor gropi de gunoi ecologice. În 1998 s-a încheiat un contrcat cu societatea ECOREC SA pentru adminsitrarea, respectiv ecologizarea gropii Glina, adică acoperire cu pământ, plantare de copaci, montarea unor ţevi de colectare a biogazului acumulast din putrefacţia gunoiului acumulat în ani. Lucru care s-s şi întâmplat. Tot în acea perioadă s-au realizat noile gropi de gunoi, ecologice, la Chiajna şi Vidra.

Îm 2001, în mod straniu, ECOREC SA primeşte aviz de mediu pentru o extindere a gropii de gunoi Glina, pe toată perioada cât va exista acestă extindere. 

Activitatea nu încetează nici un pic în tot acets timp. În fine, după 2005, ECOREC primeşte mai multe avize de mediu pentru Glina.

În 2008 apare, pentru prima oară în România,  informaţia despre legătura stranie dintre adminsitraţia Gropii Glina şi mafia italiană. Informaţia nu dereanjează pe nimeni.

În 2010 începe să se ridice un nou munte de gunoi, care, conform atorizaţiilor, va ajunge la înălţimea de 65 de metri de la nivelul solului, adică va rivaliza cu Palatul Parlamentului. Tot în 2010, Poliţia Ilfov prinde un transport de 2.500 de kilograme de substanţe toxice deversate ilegal la groapa Glina.

În 2013 ECOREC extinde groapa de gunoi Glina cu 18 hectare, prin încălcare distanţei legale faţă de curţile oamenilor, lucru pentru care primeşte o amendă de 40.000 de lei. Treaba merge însă mai departe fără probleme...

La începutul anului 2014, Silvana Saguto, preşedintele Tribunalului Palermo, din Sicilia, care urmărea de 10 ani traseul banilor mafiei italiene, a acuzat autorităţile române că protejează acţionarii societăţii care adminsitrează Gropa Glina şi care, în fapt, spală banii mafiei siciliene. S-au vehiculat sume de ordinul sutelor de milioane de euro.

În iulie 2014 administratorii gropi Glina, un cetăţean român, fost ofiţer al informaţiilor externe ale securităţii, şi un cetăţean Italian aufost arestaţi în România. Concomitent, în această afacere au mai fost reţinuţi câţiva cetăţeni italieni. Ei se află acum în arestul autorităţilor italiene.

În ceea ce priveşte conducerea firmei ECOREC, aceasta a cerut un răgaz pentru a formula un răspuns. Între timp, reprezentanţii societăţii s-au deplasat la Popeşti-Leordeni pentru a linişti populaţia şi a promite că va lua măsuri împotriva viermilor mutanţi. În septembrie au izbucnit nemulţumiri asemănătoare în Jilava, în legătură cu goapa de gunoi de acolo. 

Meseriile-fantomă din România!

Ştiaţi că în nomenclatorul  de meserii există ocupaţia de MAJGHIAN? Ce credeţi că face el?

Un studiu asupra nomenclatorului de meserii din ţara noastră scoate în evidenţă haosul din domeniul ocupaţiilor. Exemple de meserii-fantomă: “magician” şi “majghian”.


Studiul a fost realizat de Asociaţia Arte 21 pe subiectul formării profesionale în domeniul ocupaţiilor creative. În primul rând trebuie spus că legislaţia din România reuneşte pe listele Clasificării Ocupaţiilor din România (COR) toate “denumirile funcţiilor” şi codurile acestora pe care angajatorul le foloseşte la întocmirea contractului de muncă.

Fiecare meserie din COR trebuie să apară însă şi pe lista Autorităţii Naţionale pentru Calificări (ANC), care determină standardul de competenţă profesională pentru fiecare meserie în parte. Adică, în COR apare meseria de strungar, iar în ANC se explică ce trebuie să facă un strungar.

Dacă nu ar fi aşa, meseria de strungar nu ar putea face obiectul unui contract de muncă! Asociaţia Arte 21 arată însă că există zeci de cazuri de meserii-fantomă pentru care aţi putea fi şcolarizaţi, dar pe care nu le puteţi profesa.

Astfel, ANC are pe propriul site 89 de standarde ocupaţionale pentru meserii creative, dintre care 26 nu au corespondent în COR. Cu alte cuvinte, puteţi dobândi competenţele profesionale aferente ocupaţiei “editor multimedia”, de exemplu, dar nimeni nu vă poate angaja pe această funcţie.

Nici magicienii nu pot profesa

De asemenea, puteţi primi diplomă de “magician”, la standardele ocupaţionale ANC, dar nu veţi regăsi meseria pe lista COR, ceea ce înseamnă că aţi făcut şcoala de magicieni degeaba… Se poate întâmpla însă şi invers: să ai o meserie care apare pe nomenclatorul COR, dar nu şi pe lista standardelor de competenţă ANC - adică să ai o meserie care nu ştie ce face! Exemplu savuros de pe COR: meseria de … “majghian”!

Cuvântul nu există în DEX. Se pare că a fost cândva o poziţie în cler, dar nu se ştie ce, pentru că nu apare pe lista standardelor ocupaţionale - ca atare, nu se poate aplica pe vreun contract de muncă.

Există câteva indicii vagi, gen: “Specialist cu ocupaţii intelectuale şi ştiinţifice care dezvoltă stocul existent de cunoştinte, predă în mod sistematic şi aplică teorii şi concepte ştiinţifice sau artistice”. Adică, ceva inteligent, cumva… la superlativ! “Cu ce te ocupi?”. “Sunt majghian!”. Practic, însă, este sinonimul meseriei de tăietor de frunze la câini.

 

«Actualizarea COR se face din iniţiativa utilizatorilor»

Ce poziţie are Ministerul Muncii faţă de tot acest haos? Iată răspunsul lui: “Actualizarea COR se face din iniţiativa utilizatorilor, respectiv organele administraţiei publice centrale şi locale, unităţile bugetare, agenţii economici, organizaţiile patronale, sindicale, profesionale şi politice, fundaţiile, asociaţiile, persoanele fizice şi juridice”. Deci, dacă vrem un nomenclator de meserii coerent, trebuie să îl realizăm singuri şi să îl impunem!

Moschee mântuirii României…

Se adeveresc profeţiile DESPRE BUCUREȘTI făcute de un sfânt indian în 1920

Faptul că cea mai mare moschee din Europa se va construi la Bucureşti şi tot aici se construieşte una din cele mai mari catedrale creştin-ortodoxe duce cu gândul la ecumenismul prezis în 1920 de un sfânt indian, Sundar Singh, pentru Capitala României.

Guvernul a decis printr-o hotărâre să ofere Muftiatului Cultului Musulmanilor un teren de 11.000 de metri pătraţi în Bucureşti, pentru construirea celei mai mari moschei din Europa. Trebuie să reamintim că tot în Bucureşti se construieşte acum Catedrala Mântuirii Neamului, una din cele mai mari construcţii creştin-ortodoxe din lume.

“Asta înseamnă că oraşul va deveni un puternic centru ecumenic. Aceasta este materializarea stranie a prezicerilor făcute de sfântul indian Sundar Singh, în 1920, despre Capitala României”, este de părere Mircea Georgescu (foto), specialist în ştiinţe ezoterice.

Mesajul lui Sundar Singh: “Bucureştiul se va transforma într- un centru esenţial. Va fi o capitală spirituală a planetei şi va fi considerat de toate popoarele drept un veritabil «Nou Ierusalim » pământesc”.

Cum şi de ce a fost creată Transnistria:

Stalin a ştiut că URSS se va destrăma

 Pe 2 august 1940, Iosif Vissarionovici Stalin a semnat un decret prin care a înglobat Basarabia, furată de la români, în 
Transnistria. De ce? Conform istoricului Dan Falcan, dictatorul sovietic a luat în calcul încă de atunci ipoteza destrămării statului 
sovietic şi, cu mintea sa diabolică, a gândit un plan menit să ajute la recuperarea teritoriilor care s-ar putea declara independente...

Teritoriul voievodatului Moldovei dintre Prut şi Nistru, cedat 

Imperiului Rus de către cel Otoman în urma încheierii războiului ruso-turc (1806- 1812) şi anexat prin Tratatul de la Bucureşti, a căpătat denumirea Basarabia în 1812. După mai bine de 100 de ani, în 1918, Basarabia s-a unit cu România, cum era firesc. Şase ani mai târziu, în 1924, după prăbuşirea Rusiei Ţariste şi apariţia URSS, sovieticii au înfiinţat Republica Socialistă Sovietică Autonomă Moldovenească (RSSAM), actuala Transnistrie, în stânga Nistrului.

De această RSSAM au lipit apoi abuziv Basarabia şi nordul Bucovinei, obţinute în 1939 în urma pactului Ribbentrop- Molotov. Decupajul teritorial - ciuntirea României, practic - s-a făcut pe 2 august şi 4 noiembrie 1940. “Basarabia obţinută prin forţă de la România în iunie 1940, mai p u ţin cele trei judeţe din sud, Cetatea Albă, Cahul şi Ismail, a fost unită cu RSSAM, înfiinţată în 1924, viabilă cu mici modificări până în 1991, când, la 27 august, şi-a declarat independenţa. Alipirea teritoriilor transnistrene era prevăzută încă din 1940, ca o bombă cu ceas pentru cazul că Basarabia ar fi dorit să se despartă de URSS sau că România ar fi emis pretenţii asupra Basarabiei ” , este de părere  istoricul Dan Falcan.

«Pasele» cu teritoriul respectiv au continuat între 1941 şi 1945

În 1941, Ion Antonescu spunea celebra frază: “Vă ordon, treceţi Prutul!”, iar România, împreună cu trupele Germaniei, ocupa Basarabia. Pe timpul mareşalului, ţara noastră, care pierduse o treime din Ardeal prin Diktatul de la Viena, a recucerit Basarabia şi a luat sub supraveghere teritoriile dintre râurile Nistru şi Bug, inclusiv Transnistria. Însă această stare de fapt n-a durat mult... După 1945, Basarabia a fost luată din nou de URSS. Abia în 1991, după prăbuşirea imperiului sovietic, Republica Moldova şi-a declarat independenţa, având în componenţă şi Transnistria.

În prezent, Republica Moldova tinde să se integreze în Uniunea Europeană şi să se unească iar cu România. Lucru pe care Rusia încearcă să-l împiedice prin intermediul Trasnistriei, unde există importante depozite de armament şi muniţii ale fostei Armate a XIV-a şi pe care Kremlinul o consideră teritoriu-satelit al Moscovei.

“Actul din 2 august 1940 ne arată că Stalin şi liderii sovietici nu 

considerau URSS eternă, ci luau în calcul încă de atunci ipoteza destrămării statului sovietic. Actuala autoproclamată republică transnistreană era văzută de liderii ruşi ca un cal troian gata să fie detonat atunci când interesele Kremlinului o cer. Dovada: războiul civil declanşat în 1992 între autorităţile de la Chişinău şi cele de la Tiraspol, precum şi problemele ulterioare generate de liderii de la Tiraspol cu sprijinul celor de la Moscova”, a explicat Dan Falcan.

Republicile caucaziene au păţit la fel ca basarabenii

Istoricul consideră că astfel de decupaje teritoriale menite să submineze orice intenţie de independenţă a vreunei republici sovietice faţă de centru nu au existat doar în Moldova, ci şi în republicile autonome sau semiautonome din Caucaz, care au avut acelaşi rol de a sabota aspiraţiile la independenţă ale Armeniei, Georgiei sau Azerbaidjanului.

“În concluzie, se poate afirma că mintea diabolică a lui Stalin a ştiut exact ce face şi a pregătit terenul pentru recuperarea de către Rusia a teritoriilor eventual pierdute, lucru care, vedem bine, se întâmplă în prezent. Cazul Crimeei este elocvent”, a mai spus istoricul Dan Falcan.

Panait Istrati a atras atenţia în 1929 că Uniunea Sovietică este o minciună

Comunist înfocat, scriitorul român Panait Istrati a întreprins o 

călătorie în Uniunea Sovietică, în 1929.

În anii aceia, Stalin plătea călătorii ale intelectualilor occidentali în URSS, pentru ca aceştia să vadă progresele nemaipomenite făcute de o ţară înapoiată. Europenilor, însoţiţi în plimbările lor de comisari sovietici, le erau prezentate realizările. Istrati a deviat de la traseul impus şi a văzut adevărul: un sistem corupt, care îşi distrugea cetăţenii, o monstruozitate politică. A descris călătoria în cartea “Spovedania unui învins”, după care a fost hăituit de serviciile secrete ale Rusiei şi chiar de foştii săi colegi intelectuali occidentali de stânga, plătiţi de Moscova. Dezvăluirea lui Istrati a fost unul din primele semne că sistemul sovietic este o minciună frumos colorată, care nu poate dăinui.

Transnistria a fost stăpânită de domnii Moldovei până la 1713

La începutul Evului Mediu, slavii de la răsărit îi numeau pe vorbitorii de limbă română “volohi”. Pe la 1150 a fost atestat în analele ruseşti poporul Bolohovenilor, în zona actualei Transnistrii, în timp ce o icoană din Lviv menţiona existenţa unui voievod “voloh”.

Mihai Viteazul cerea, în tratativele purtate cu regele Sigismund al III-lea al Poloniei, în martie 1600, la Braşov, să i se recunoască stăpânirea “Oceacului de peste Nistru” (Transnistria, n.r.). În 1681, o parte din Transnistria a intrat în stăpânirea domnului Moldovei Gheorghe Duca. Târgurile de aici au fost atunci organizate ca oraşele moldoveneşti, fiind conduse de şoltuzi şi de pârgari. Stăpânirea domnilor Moldovei, dovedită de condicile de socoteli şi biruri ale acestora, a durat până în 1713.

Centrele mai importante erau Movilăul, ridicat de voievodul Ieremia Movilă pe moşia Cantacuzineştilor, şi Dubăsari, aflat în apropierea podului de dubase (luntri rotunde, de piele). Ulterior, ţinutul a intrat sub stăpânire rusească, dar structura etnică a rămas românească. Denumiri româneşti de localităţi se regăsesc până la Bug chiar şi astăzi.

Din culisele mafiei ştiinţifice

Fie «pâinea» cercetătorilor cât de rea, tot le-o fură cineva!

Ministerul Educaţiei este pichetat zilnic de o maşină cu steaguri tricolore. În aceasta stă, de la ora 7. 00 până seara, “când plecă ministrul din instituţie”, Radu Minea, lider sindical pe domeniul cercetării. Vrea să dărâme “mafia ştiinţifică” din acest domeniu. Deocamdată, i se cam râde în nas...

România are aproximativ 12.000 de cercetători, ajungând la circa 50.000 dacă sunt socotiţi cei din marile companii private din ţara noastră. Pe scurt, în România, media este de 3,8 cercetători pe mia de persoane active, faţă de 10,7, cât este media europeană.

Pe lângă faptul că sunt puţini, cercetătorii se confruntă şi cu subfinanţarea: 0,17% din PIB, conform datelor Federaţiei Sindicatelor Lucrătorilor din Cercetare- Proiectare din România. Produsul Intern Brut de anul trecut a fost de 150 de miliarde de euro.

În domeniul cercetării au ajuns 250 de milioane de euro, ceea ce ar însemna cam 20.833 de euro de fiecare cercetător pe an.

Adică aproximativ 1.700 de euro pe lună de fiecare cercetător - dacă nu se alocă nimic acţiunii de cercetare în sine! Dar, cum aceasta înghite majoritatea fondurilor, cele 0,17% din PIB sunt departe de a fi suficiente Cercetării.

«Am fost sfătuit să renunţ la greva foamei»

Ei bine, după ce că sunt puţini, şi aceşti bani sunt furaţi de sub nasul cercetătorilor!... Acesta este unul din motivele pentru care Radu Minea pichetează Ministerul Educaţiei şi Cercetării din data de 1 iulie, cu unele intermitenţe - cât timp a fost în spital, iar ministrul, în vacanţă. Radu Minea are maşina, care este învelită în steaguri tricolore, parcată peste drum de minister.

“Vă invit în noul meu birou!”, spune omul. La începutul lunii iulie a stat 10 zile în greva foamei. “Am fost sfătuit de colegi să renunţ la greva foamei, că au nevoie de mine viu”. După ce a ieşit din spital, s-a refăcut, a aşteptat să revină ministrul Sorin Cîmpeanu la minister şi a reluat pichetarea, miercuri. De ce?

Din aceşti bani este hrănită clientela politică

Din cele 0,17% din PIB alocate anual cercetării, cercetătorii nu primesc aproape nimic. Institutele Naţionale de Cercetare trăiesc din ceea ce câştigă din contractele pe care le achiziţionează singure, susţine Radu Minea.

“Banii de la bugetul de stat sunt daţi pe cotizaţii internaţionale, indemnizaţii de academicieni şi mafiei ştiinţifice din cercetare. Cotizaţiile internaţionale înseamnă participarea noastră la CERN, de pildă, care nu aduce nimic ţării, dar pentru care noi trebuie să plătim taxă anuală. Indemnizaţiile de academicieni se referă la banii pe care îi iau Academiile înfiinţate pe Hotărâri de Guvern - Academia Română este altceva, are bugetul ei separat - pentru a hrăni clientela politică. Dacă vrei să obţii bani de cercetare de la stat trebuie să laşi taxă de protecţie de 20% din sumă acestor aşa-zise academii. Mafia ştiinţifică este cea instalată în ultimii 20 de ani la conducerea majorităţii institutelor naţionale de cercetare şi care câştigă bani prin distrugerea cercetării româneşti. De aceea, cerem ministerului eliminarea mafiei din structurile Institutelor Naţionale de Cercetare din ţară”, a adăugat Radu Minea.

Există soluţii: «Cheia succesului o are conducerea instituţiei»

“Cele mai mari greutăţi prin care am trecut au fost în anii 2008-2010. Ne luam salariile diminuate sau nu le luam deloc. E greu de imaginat cum poţi rezista 6-7 luni fără să-ţi iei salariul. Acea perioadă i-a afectat grav pe cercetători, lăsând urme adânci în psihicul lor”, a spus dr. ing. George Poteraş, cercetător ştiinţific I în cadrul Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Mediului Bucureşti. Potrivit acestuia, soluţii ar exista, iar acestea înseamnă manageri buni.

“Când la conducerea instituţiei noastre a venit un cercetător care s-a arătat a fi şi un foarte bun manager, institutul a devenit mai puternic şi mai competitiv. Am 30 de ani de cercetare şi acum mi-am dat seama cât de importantă e conducerea acestui tip de afacere - căci noi trăim din ce producem! Cheia succesului o are conducerea instituţiei”, ne-a mai spus dr. ing. Poteraş.

Cele mai mari discrepanţe din Europa

Deşi 93% din pensiile românilor sunt sub 1.000 de lei, cea mai mare pensie este de 27.453 de lei

 Ţara noastră numără 5,332 milioane de pensionari. Dintre ei, aproximativ 5 milioane au pensia sub 1.000 de lei. Mai mult, pensia medie în România este acum de 886 de lei. Cu toate acestea, ţara noastră înregistrează şi o pensie record de 27.453 de lei.

Din toată sărăcia fondului de pensii, statul român a putut aduna o brumă de bani ca să dea 20 de pensii cu valoare de peste 11.000 de lei fiecare. Conform datelor Casei Naţionale de Pensii, în fruntea topului se află un bucureştean din sectorul 1, care ia o pensie de 27.453 de lei pe lună (contravaloarea a 6.100 de euro).

Ce a făcut domnia sa pentru o astfel de pensie? A lucrat într-o unitate de comerţ exterior, pe vremuri… Conform unui calcul simplu, dacă, în medie, pentru o pensie de 886 de lei pe lună, un român trebuie să fi muncit o viaţă întreagă pe salariul mediu net de 2.000 de lei, atunci fericitul posesor al pensiei de 27.453 de lei trebuie să fi avut un salariu de 68.632 de lei pe lună, cu tot cu sporuri.

În fine, pe locul doi în “Top 20 pensii mari” se află un arădean, cu 19.019 lei. Urmează alte 18 pensii peste 11.000 de lei, din care doar una mai este din Arad, restul - toate din Bucureşti.

Pe meserii, în afară de foşti demnitari, cele mai mari pensii le încasează magistraţii. La capitolul top pensii mari, cel mai prost stă Teleormanul, care are “cea mai mică pensie mare” din ţară, de 5.200 de lei.

Un venit mic încape de 68,6 ori într-unul mare

Pensia medie netă pe toată România este de 886 lei, dar valoarea acesteia diferă de la judeţ la judeţ. Astfel, cea mai mică valoare a pensiei medii se înregistrează în judeţul Giurgiu, 711 lei, iar cea mai mare, în Bucureşti, 1.122 lei.

Pensia minimă în România a fost stabilită, la începutul acestui an, la valoarea de 400 de lei (88,8 euro). Ca o comparaţie, aici se poate menţiona că această pensie minimă este de 68,6 ori mai mică decât pensia maximă, cea de 27.453 de lei.

Ca o paralelă, în majoritatea ţărilor europene pensiile maxime au valoarea de aproximativ 2.500 de euro, iar cele minime variază de la 460 de euro în Irlanda şi 500 de euro în Grecia, la 677 de euro în Franta şi 1.250 de euro în Belgia - conform www.ec.europa. eu. În concluzie, acolo nu există discrepanţe aşa de mari între maxim şi minim ca în România.

621.995 de persoane trăiesc cu 400 de lei pe lună

Cele mai sărace judeţe, văzute prin prisma numărului de pensii minime înregistrate, se află în nord-estul şi sud-vestul ţării.

Vârful sărăciei este în Iaşi, cu 26.037 de persoane care trăiesc cu 400 de lei pe lună, urmat de judeţul Suceava, cu 25.861 de pensionari “sociali”, Dolj, cu 25.442, şi Bacău, cu 20.932 de persoane. Aici poate fi adăugat Teleormanul, cu 19.012 pensii minime, Prahova, cu 18.227, Constanţa, cu 17.728, Buzău, cu 18.225. În total, 621.995 de persoane trăiesc cu 400 de lei pe lună. Sunt persoane în vârstă, care trebuie să îşi mai cumpere şi medicamente.

Cum se calculează punctajul

Calculul pensiei se face prin înmulţirea punctului de pensie cu punctajul mediu anual realizat de asigurat.

Pentru aceasta trebuie să aflăm mai întâi punctajul anual, care se determină prin împărţirea la 12 a sumei punctajelor lunare realizate în anul calendaristic respectiv. Punctajul lunar se calculează prin raportarea câştigului salarial brut, care a constituit baza de calcul a contribuţiei de asigurări sociale, la câştigul salarial mediu brut din luna respectivă, comunicat de Institutul Naţional de Statistică.

Abia acum putem afla punctajul mediu anual, care se determină prin împărţirea numărului de puncte rezultat din însumarea punctajelor anuale ale asiguratului la numărul de ani corespunzător stagiului complet de cotizare. În fine, punctul de pensie e o valoare ce variază în funcţie de deciziile guvernului. Valoarea punctului de pensie în 2015 este de 830,2 lei, faţă de 790,7 lei, nivelul din 2014.

Istoria şi derivatele ei…

Cel mai prost drum, dar şi cel mai bun drum din lume sunt în România

Cu 2.000 de ani în urmă, împăratul Traian a construit, în Dacia, un drum de 200 de kilometri, care stă şi astăzi la temelia unei porţiuni din Drumul European 70. Cu 10 luni în urmă, oficialităţile României au inaugurat o autostradă care s-a închis, pentru că s-a stricat!

Septembrie 2015:  a fost suspendată circulaţia pe autostrada A1 în porţiunea Orăştie-Sibiu. De ce? Pentru că asfaltul s-a crăpat, a alunecat înspre şanţurile marginale şi pune în pericol siguranţa în trafic. Autostrada a fost inaugurată cu 10 luni în urmă, respectiv noiembrie 2014.

Conform analizelor făcute, crăpăturile nu au drept cauză eventuale alunecări de teren, ci o tasare a infrastructurii, pricinuită de execuţia necorespunzătoare a lucrărilor la corpul autostrăzii, în perioada 2012 - 2013.

Aceste date au fost recunoscute şi de contructor, care va fi obligat să remedieze defecţiunea, aflată în garanţie, până pe 10 octombrie 2015.

Autostrada Orăştie- Sibiu măsoară 22 km şi a costat, bani plătiţi deja firmei italiene, 156.414.450,64 euro, adică 7,1 milioane euro pe kilometru. Menţionăm că standardul de costuri pentru autostrăzile din ţara noastră, realizat de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri (CANDNR), este de 4.714.480 euro pe kilometru la autostrăzile construite la şes, 6.175.200 euro pentru autostrăzile realizate în zonă deluroasă - cum este cazul Orăştie-Sibiu - şi 7.430.080 euro pe kilometru pentru autostrăzile construite la munte.

După cum se vede, costurile drumului abia inaugurat, care s-a prăbuşit deja, se apropie de cele ale unei autostrăzi montane cu tuneluri şi viaducte, diferenţa faţă de o autostradă de deal fiind de un milion de euro pe kilometru.

Dar, vorba unui scriitor, ce mai este milionul în ziua de azi?... De ce sunt drumurile noastre proaste? S-a lansat recent o idee conform căreia statul greşeşte pentru că aceptă oferte cu banii cei mai puţini, pentru că la bani puţini nu se poate cere calitate… Eroare!

La noi, de trei ori mai scump decât în Austria

“Contractele au standarde tehnice de calitate care trebuie respectate. Cu aceste standarde se intră la licitaţie, ele sunt obiectul licitaţiei. Sunt cantităţi şi calităţi clare, matematice. Nu e ca la medic, să-ţi spună că nu ţi-a rezistat organismul, indiferent ce a greşit el, sau la judecător, să nu i se întâmple nimic, indiferent ce ar judeca!”, a spus conferenţiar dr. ing. Victor Constantinescu, inventator în tehnologia contrucţiilor de drumuri.

În opinia inginerului Victor Constantinescu, care a construit căi rutiere în Libia, înainte de 1989, şcoala românească de specialitate este una din cele mai bune din lume, în sensul că avem specialişti de talie mondială, dar nu îi folosim.

Profesorul spune că principalele cauze pentru care autostrăzile noastre sunt scumpe şi proaste sunt preţurile prea mari ale documentaţiei; apoi licitaţiile care se câştigă fără o concurenţă reală; numeroasele anexe la contractul de bază, care măresc preţurile; falşii proprietari de terenuri, care cumpără din timp loturile vizate de proiectul de construcţie, cu informaţii de la vârfurile ierarhiei, ca să le vândă apoi statului pentru realizarea drumului la preţ triplu.

Şi nu în ultimul rând materialele folosite, în cantităţi mai mici şi la calităţi mai proaste decât standardele contractuale. Pe scurt: corupţia.

“Aşa ajungem să construim puţin şi prost. O autostradă costă la noi de trei ori mai mult decât în Austria, o ţară muntoasă. Trebuie să scăpăm de stilul acesta mafiot”, explică Victor Constantinescu.

Traian a fost învins doar de americani

Puţină lume ştie că, până acum zece ani, cel mai bun drum din lume era considerat cel construit de împăratul Traian, cu 2.000 de ani în urmă, între Drobeta-Turnu Severin şi actuala localitate Sarmizegetusa, fosta capitală Ulpia Traiana.

“Cei aproximativ 200 de kilometri de drum au fost realizaţi în câteva luni, cu un efort material şi uman imens. Construcţia a fost atât de solidă, cu infrastructură de un metru adâncime, încât porţiuni mari sunt înglobate şi acum în drumul modern (Drumul European 70 - n.r.) dintre cele două localităţi. Această realizare a fost depăşită abia acum câţiva ani de americani, cu tehnologia de acum. Adică au realizat aceeaşi lungime de cale rutieră într-un timp mai scurt”, ne-a spus Victor Constantinescu. Menţionăm că romanii au construit, în total, 4.300 de kilometri de drumuri şi 25 de poduri în Dacia, în primii ani de ocupaţie.

Până în anul 2050, trebuie să avem 3.796 de kilometri de autostradă

Cu doar 700 de kilometri de autostrăzi, din care 100 au fost inauguraţi înainte de 1989, România se numără printre ţările de la coada clasamentului european, din perspectiva dezvoltării infrastructurii rutiere.

Conform angajamentelor internaţionale semnate de ţara noastră, până în anul 2030 trebuie să construim 2.833 de kilometri de autostradă, iar până în 2050, alţi 963 de kilometri. Adică peste 35 de ani ar trebui să avem 3.796 de kilometri de autostradă…

Săptămâna trecută, asfaltul românesc s-a făcut plastilină

Săptămâna trecută, CNADNR a restricţionat traficul rutier pentru maşinile cu tonaj mai mare de 7,5 tone în 15 judeţe ale ţării. Motivul: canicula a înmuiat asfaltul, iar tonajul mare vălureşte drumul.

Altfel spus, iarna se închid drumurile pentru că e zăpadă, vara se închid pentru că e căldură! “Asfaltul s-a făcut plastilină, iar drumurile au fost închise pentru a le proteja, conform legii. Acestea sunt cele mai bune măsuri care se pot lua în anumite condiţii bugetare. Sigur că anumite tehnologii conferă rezistenţă mult mai mare mixturii asfaltice, cum este armarea structurilor asfaltice groase, dar acestea costă bani mai mulţi”, ne-a explicat dr. ing. Constantinescu. Soluţia cea mai bună, net superioară mixturii asfaltice, dar şi mai scumpă, ar fi realizarea de drumuri betonate. Pe vremea lui Ceauşescu, România începuse să construiască asemenea căi rutiere.

“Dar au fost construite prost! România turna betonul la 22 sau 24 de centimetri, ca să facă economie, dar asemenea drumuri betonate se toarnă de la 40 de centimetri în sus, aşa cum s-au făcut pe vremea lui Hitler în Germania. Abia aşa ai structură rezistentă”, a adăugat Victor Constantinescu.