Lascăr Catargiu 2011 |
Lascăr Catargiu, înainte de 1950 |
Statuia lui Lascăr Catargiu a revenit, după 60 de ani, în spaţiul public din Bucureşti. Monumentul fostului om politic fusese amplasat în Piaţa Lascăr Catargiu, actuala Piaţă Romană, în 1907. În anul 1950, comuniştii l-au demontat, împrună cu celelalte statui care aminteau de regimul ”burghezo-moşieresc„ şi l-au depozitat la Mogoşoaia.
De acolo a luat drumul sediului Fondului Plastic din Capitală, unde a stat până anul trecut, când primăria a licitat refacerea şi montarea acestei statui la intersecţia Bulevardului lascăr Catargiucu strada Povernei. ”Din vechea statuie s-a pierdut capul lui Catargiu şi copilul, pe care le-am refăcut din imaginile de epoca. Celelalte elemente ale ansamblului, mai puiţin soclul sunt originale”, ne-a spus Ion Bolborea, sculptorul care a câştigat licitaţie pentru acest monument. Cheltuielile pentru rempalsarea lui, care au constat, după cum spune documentul licitaţiei, în ”transpunerea în bronz, reasamblarea componentelor din bronz, recompunerea componentelor de piatră, precum şi reamplasarea monumentului”, au costat Municipalitatea 407.000 de euro.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu