(aristocrația muncii: iubirea)
+
de unde vine însingurarea? plus și
minus s-au certat? seară.
trebuie să petrecem cu el. nu avem
bani.
pe sub felinare e jenă; suntem departe
de primul fel. – ce va cere el? –
ciorbă de pipote?
regulă. indicat ar fi...
mesele sunt luminate. el cere un
pahar cu vin;
noi nu avem nici măcar ani, pe deplin.
+
(schimbăm vorba!...)
+
te saturi; ce înseamnă să te saturi?
curățenia frigului;
+
doamne, mă vei ierta
dacă mor beat?
dacă alcoolul este soma?
băutura zeilor?!...
care te face să vezi lucruri minunate –
doamne?
+
oboseala este o substanță care ți se
injectează
în momente de neatenție; -
când bagi mâna sub pietre, în
râuri de munte.
+
sunt omul care privește ariciul teribil,
geologic! cel care te-a învățat
să faci munții din ape, construcții,
cum ai face nod la cravată, toamna.
+
doamne, în seara asta te iubesc
pe sub un copăcel de dafin!
(nimeni nu crede că este posibil...
că ar putea fi arma...)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu