I”Ideea este psihologic adevărată în
măsura în care există. Dacă o idee apare într-un singur individ, existența ei
psihologică e subiectivă. Dar ea e obiectivă dacă e împărtășită printr-un consens
gentium de către un grup mai mare.
-
Anumite idei pot să apară aproape
pretutindeni și în toate timpurile și pot chiar să se formeze spontan,
indiferent de migrație și tradiție. Dar ele nu sunt făcute de individ, ci i se
întâmplă acestuia, se îmbulzesc de-a dreptul să pătrundă în conștiința individual.
Aceasta nu este filosofie platoniciană, ci psihologie empirică.
-
Religia (lat. Religere) este observarea
atentă și conștincioasă a numinosului, anume o existență dinamică ce nu este
determinate de un act de voință. Acțiunea cuprinde și stăpânește subiectul uman
care e întotdeauna mai degrabă victima, decât autorul ei.
Numinosul este o
condiție a subiectului, independent de voința acestuia.
-
Un număr mare de acte ritual sunt
săvârșite cu singurul scop de a provoca intenționat acțiunea numinosului cu ajutorul
unor anumite artificii magice, precum invocare, incantație, jertfă, meditație
și alte practice yoga, chinuri autoimpuse de diferite feluri etc. Dar
întotdeuna astfel de practici sunt precedate de credința religioasă într-o
cauză divină exterioară obiectivă.
-
S-ar putea spune că noțiunea de religie
desemnează atitudinea special a uneoi conștiințe care s-a transformat prin
experianța numinosului.
-
Am văzut un caz de psoriasis întins
practice pe tot corpul și care în câteva săptămâni de tratament psihologic s-
redus în proporție de 90%.
-
Cu toate că nu-și poate atinge propria
formă de existență, punctul arhimedic exterior lipsind, spiritul nostru totuși
există. Psihicul există, ele este chiar exința însăși!
-
Anumite conținuturi provin de la un
psihic care e mai complet decât conștința. Ele conțin adesea o analiză
superioară, o judecată sau o cunoștință pe care conștiința respectivă n-ar fi
putu să o producă. Dispunem de un cuvânt potrivit pentru astfel de fenomene:
intuiția. Ea nu se face, dimpotrivă ea vine totdeauna de la sine; îți vine o
idee, apărută de la sine, pe care o prinzi dacă ești suficient de rapid.
-
Drept urmare a dărâmării zidurilor de
apărare, protestantul a pierdut icoanele ca expresie a unor importanți factori inconștinți,
împreună cu ritualul a fost din timpuri imemoriale o cale sigură de a lichida
forțele imprevizibile ale inconștientului. Astfel s-a pus în libertate o
cantitate mare de eneregie și ea s-a revărsat de îndată în canalele
curiozității și ale setei de cucerire, prin care Europa a devenit mama
dragonilor care au înghițit cea mai mare parte a pământului.
-
Psihicul nu se poate distinge de
manifestările sale.
-
Ceea ce s-ar putea numi o cecitate
sistematică este pur și simplu efectul prejudecății că Divinitatea ar fi
exterioară omului. Deși această prejudecată nu este exclusiv creștină, sunt
religii care nu o împărtășesc defel. Dimpotrivă, insistă, așa cum fac și
anumiți creștini, asupra identității esențiale între Dumenzeu și om, fie sub
forma unei identități apriorice, fie a unui țel care poate fi atins prin
anumite exerciții sau inițieri, așa cum le cunoaștem, de pildă, prin
Metamorfozele lui Apuleius, spre a nu mai vorbi de anumite discipline yoga.
-
Culoarea de aur aparține Tatălui, roșul
Fiului, iar verdele Duhului Sfânt. Apoi îngerul îl avertizează pe poet să nu
mai pună alte întrebări și dispare.
-
Dintre toți muritorii, doar despre Maria
se crede că i s-a îngăduit să fie ridicată cu corpul la cer, să se unească cu
trupul înainte de învierea general a morților.
-
În reprezentarea tantrică a lotusului,
mandala e feminină. Lotusul este locul veșnic al nașterii zeilor. El corespunde
trandafirului occidental, în care stă rex gloriae, având adesea ca bază cei
patru Evangheliști, corespunzători punctelor cardiale.
-
Morala pare să fie un dar, ca și
inteligența. Ea nu poate fi pompată fără pagubă într-un sistem căruia nu îi
este congenitală.
-
Oricine este urmărit de o umbra și cu
cât ea e mai puțin încororată în viața conștientă a individului, cu atât e mai
întunecată și densă.
-
A distruge morala unui om nu ajută la
nimic, căci i-ar distruge Sinele cel bun, fără de care nici umbra nu ar avea
sens.
-
”Împacă-te degrabă cu tine însuți cât
mai ești cu tine pe drum, ca nu cumva să te dai singur pe mâna judecătorului”.
-
Umbra nu este decât ceva inferior, neadecvat primitiv și suspect, nu e un rău absolut. Ea
conține și însușiri copilărești sau primitive care însuflețesc și înfrumusețează
într-un anumit fel existența omenească; ne lovim însă de reguli moștenite.
Publicul cultivat, floare a civilizației noastre actuale, este cumva rupt de
rădăcinile sale și pe punctul de a-și pierde legătura cu pământul. Azi există
puține țări civilizate unde păturile de jos ale populației să nu fie într-o
stare de neliniște, stârnită de conflictul de opinie. Într-un număr oarecare de
națiuni europene această stare s-a extins și la păturile superioare. Situația
atestă la o scară mărită problema noastră psihologică. În măsura în care colectivitățile
reprezintă simple aglomerări de indivizi, și problemele lor sunt aglomerări de
probleme individuale. Una din părți se identifică cu omul superior și nu poate
coborî, cealaltă parte se identifică cu omul inferior și ar vrea să iasă la
suprafață.
-
Astfel de probleme nu vor fi niciodată
rezolvate prin legi sau artificii. Ele pot fi schimbate doar prin schimbarea
generală de atitudine. Iar această schimbare nu începe cu propaganda, cu
adunări de masa sau chiar cu violență. Ea începe cu o transformare în
interiorul indivizilor. Ea se manifestă cu o schimbare în simpatiile și
antipatiile personale ale indivizilor, în concepția lor de viață și în valorile
lor, și doar acumularea unor astfel de schimbări individuale va determina o
rezolvare colectivă.
-
Insul cultivat încearcă să-l refuleze pe
cel inferior, fără să-și dea seama că astfel îl silește să se revolte.
-
Un vis sau o viziune sunt exact ceea ce
par să fie. Ele nu sunt o înveșmântare a unui alt lucru. Sunt un produs
natural, adică un lucru în sine, fără vreo motivație situată în afara sa.
-
După cum statul încearcă să pună mâna pe
individ, tot așa individual își imaginează că a pus mâna pe sufletul său; el
face chiar din suflet o știință, pornind de la ideea absurd că intelectul, care
e doar o parte și o funcție psihicului,
ar fi suficient ca să cuprindă totalitatea mult mai mate a sufletului.
-
Zagreus = Dionisos cel ciopârțit al
tracilor.
-
Când Nietzsche apus: Dumnezeu a murit!,
a exprimat un adevăr valabil pentru cea mai mare parte a Europei. Nu spusele
lui au influențat popoarele, ci el a constatat un fapt psihologic general
răspândit.
-
Doar și individul obișnuit trăiește
inconștient forme arhetipale care, doar din cauza unei ignoranțe psihologice
general raspândite, nu mai sunt băgate în seamă.
-
Natura secretă a pietrei este Sinele omului. Evident, acest ”sine” nu
este gândit ca având o esență identică cu Eul, de aceea pentru început este
descris chiar ca o ”natură ascunsă” în materia neînsuflețită, ca spirit, demon
sau scânteie de foc. Prin operația filosofică, concepută în cea mai mare parte
mental, această ființă era eliberată din întuneric și din captivitate, pentru
ca în cele din urmă să-și serbeze învierea, prezentată adesea sub formă
apoteotică și în analogie cu învierea lui Christos. Reiese de aici că nu poate
fi vorba în aceste reprezentări de o ființă identificabilă cu un Eu empiric, ci
mai degrabă de o ”natură divină”, diferită de acesta, psihologic vorbind de un
conținut care transcende conștiința și țâșnește din regiunile inconștientului.
-
Locuitorul
temenos-ului era zeul. Dar prizonierul sau locuitorul bine apărat al mandalei
pare să nu fie zeu, căci simbolurile folosite, de pildă stele, cruci, globuri
etc. Nu reprezintă o zeitate, ci mai degrabă, evident, o parte importantă a
personalității umane.
-
Dacă
ipoteza mea, după care orice religie este expresia spontană a unei stări
sufletești generale, e corectă, atunci creștinismul e exprimat o stare
predominantă la începutul erei noastre și apoi în câteva din secolele care au
urmat.
-
Ceea
ce vindecă o nevroză trebuie să convingă la fel ca nevroza însăși; și de vreme
ce aceasta din urmă e cât se poate de reală, și experiența care ajută trebuie
să aibă o realitate echivalentă.
-
Arhetipul
este ”credința dintotdeuna, de pretutindeni și a tuturor”, iar dacă nu este
recunoscut conștient, apare prin spate, în forma sa ”furioasă”, ca ”fiu al
Haosului”, ca răufăcător întunecat, ca Antichrist în loc de Mântuitor, așa cum
demonstrează limpede istoria contemporană.
-
Triada
este dezvoltarea lui Unu în direcția cognoscibilității. Trei este unul devenit
cognoscibil care, fără disoluția în opoziția dintre ”Unul” și ”Celălalt”, ar fi
rămas într-o stare lipsită de orice determinare.
-
Ideile
arhetipale țin de bazele indestructibile ale spiritului uman.
-
Spiritul
grec a inaugurat critica lumii, în epoca gnozei în sens larg, din care mai apoi
și-a tras originea crștinismul. Arhetipul zeului salvator și al omului
primordial este străvechi.
-
Arhetipul
intră în acțiune odată cu viața.
-
După
o veche concepție, Christos este ”momeala din undiță” (crucea) cu care Dumnezeu
îl prinde pe leviathan (diavolul).
-
Știința
noastră despre bine și rău s-a împuținat odată cu dezvoltarea cunoașterii și a
experienței, iar în viitor se va împuțina și mai mult, fără ca noi să putem
scăpa de cerința etică. În această nesiguranță extremă avem nevoie de lumina
adusă de un sfânt generator de totalitate care poate orice, cu excepția tocmai
a intelectului nostru.
-
La
nivel psihologic ”inspirația” provine dintr-o funcție inconștientă.
-
Pentru
a folosi o analogie, s-ar putea compara Duhul Sfânt cu fascicolul de fotoni,
care apare prin distrugerea materiei, iar Tatăl cu acea energie primordială
care a prilejuit formarea protonilor și electronilor cu sarcinile lor contrare.
E vorba nu despre o explicație, ci de i analogie, care e posibilă deoarece
ilustrările fizice se sprijină în cele din umbră pe aceleași baze arhetipale ca
și speculațiile teologice. Ambele sunt psihologie, care, la rându-i, se
întemeiază pe aceeași bază arhetipală.
-
Ca
simbol psihologic, Trinitatea înseamnă mai întâi homousie sau
cosubstanțialitate a unui proces ternat care trebuie considerat un fenomen
inconștient de maturizare, desfășurat în individ. În acestă măsură cele trei
Persoane sunt personificările celor trei faze ale unui fapt psihic regulat și
instinctiv care înclină întotdeauna să se
exprime sub formă de mitologeme și obiceiuri rituale (ca de pildă consacrări
pubertare și rituale, obiceiuri la naștere, nuntă, boală, război și moarte).
Miturile ca și riturile au avut – și mai au și astăzi – semnificație
psihoterapeutică.
-
Tămâierea,
jertfa de fum, un vestigiu al originarei thisya.
-
Dumnezeu
își este în condiția sa umană sie însuși atât de îndepărtat, încât trebuie, cu
deplină dăruire, să se caute din nou pe sine.
-
În
măsura în care pâinea și vinul sunt produse culturale, ele exprimă tocmai
efortul omenesc corespunzător. Ele reprezintă o anumită prestație culturală
care constă în atenție, răbdare, sârguință, dăruire și muncă anevoioasă.
-
Psihicul
nostru se întinde în realitate mult dincolo de limitele conștiinței, ceea ce un
anume alchimist pare să fi știut, atunci când afirma că sufletul este în cea
mai mare parte în afara omului.
-
”A
te putea jertfi” dovedește ” te avea”.
-
Inconștientul
este mediatorul universal între oameni. Este unul care îmbrățișează totul sau
acel Psihic care e comun tuturor.
-
Psihonevroza
este, în înțeles ultim, o suferință a sufletului care nu și-a găsit sensul.
-
Modernul
e un ”bolșevic” pentru care toate normele și formele spirituale de până acum
și-au pierdut oarecum valabilitatea și care de aceea vrea să experimenteze cu
spiritul la fel ca bolșevicul cu economia.
-
”Să
mâncăm și să bem, căci mâine suntem morți” – această stare de spirit produsă de
lipsa de sens pricinuiește tulburarea lumii de jos.
-
E
mai bine să faci un lucru bun decât să eviți unul rău.
-
Este
remarcabil că Fiul Omului și înțelesul său sunt necontenit puși în legătură cu
dreptatea.
-
IIndiferent de ceea ce ar fi să însemne
totalitatea, Sinele omului este, empiric vorbind, o imagine a țelului vieții,
produsă spontan de inconștient, dincolo de dorințele și temerile conștiinței.
Imaginea reprezintă țelul omului ca întreg, anume realizarea totalității și a
individualității cu sau fără ajutorul voinței sale.
-
Inconștiența nu este niciodată
considerate o scuză la scaunul de judecată al naturii sau al destinului;
dimpotrivă, este pedepsit sever, de aceea orice natură inconștientă aspiră la
lumina conștiinței, căreia, totuși, i se împotrivește.
-
Nu ne putem lămuri dacă divinitatea și
inconștientul sunt două mărimi diferite. Ambele sunt noțiuni-limită pentru
conținuturi transcendentale. Empiric se poate stabili cu suficientă
verosimilitate că în inconștient apare un arhetip al totalității, care se manifestă
spontan în vise și că există o tendință independent de voința conștientă de a
include alte arhetipuri în acest centru. Nu pare de aceea imposibil ca acest
arhetip al totalității să posede în sine o anumită poziție centrală care să-l
apropie de imaginea lui Dumnezeu.
-
Riguros vorbind, imaginea lui Dumnezeu
nu coincide întocmai cu inconștientul, ci cu un anumit conținut al acestuia,
anume cu arhetipul Sinelui. Acesta nu mai poate fi empiric separate de imaginea
lui Dumnezeu.
-
La noi omul e infinit de mic și harul
lui Dumnezeu reprezintă totul; în schimb, în Orient omul e Dumnezeu și se
mântuiește singur.Noțiunea nostră de inconștient colectiv ar fi echivalentul
European al lui buddhi, spiritual iluminat.
-
Deoarece inconștientul este matricea
spiritual, de el este atașată calitatea creativității, el este locul de naștere
al formelor de gândire, așa cum textul nostru presupune că este cazul cu
spiritual universal. Întrucât nu putem atribui inconștientului nicio formă
determinate, afirmația oriental după care spiritual universal nu are formă,
arupaloka, și totuși e leagănul tuturor formelor, pare justificat psihologic.
De vreme ce formele inconștientului nu aparțin niciunui timp, deci sunt aparent
eterne atunci când sunt realizate conștient oferă un sentiment de
atemporalitate.
-
”Timpul când încă nu era timp”.
-
Sentimentul special de unitate este o
experiență tipică pentru toate formele de mistică și derive probabil din
contaminarea general a conținuturilor, care se intensifică odată cu slăbirea
conștiinței.
-
Occidentul își va produce de-a lungul
secolelor propria sa yoga, și anume pe baza creată de creștinism.
-
”Când am ieșit din Dumnezeu, toate
lucrurile au spus: Există un Dumnezeu! Așadar asta nu mă poate face fericit,
căci astfel mă recunosc ca fiind creatură. Dar în străpunge, unde vreau să fiu
liber de voința lui Dumnezeu și liber și de această voință, și de toate
lucrările sale, și de Dumnezeu însuși – acolo sunt mai presus de toate
creaturile, și nu sunt nici Dumnezeu, nici creatură, sunt mai mult, sunt cee
ace am fost acum și în veci”. (Meister Eckharts)
-
Dacă n-ai nimic de creat, te creezi pe
tine însuți.
-
Țelul practicii răsăritene este același
cu al misticii apusene: centrul de greutate se mută de la Eu la Sine, de la om
la Dumnezeu; ceea ce înseamnă că Eul dispare în Sine, omul în Dumnezeu.
-
Omul lăuntric ridică pretenții care nu
pot fi satisfăcute de bunurile exterioare”.
