joi, 16 iunie 2011

Miile de păsări căzute brusc din cer au fost omorâte printr-un experiment militar


Proiectul Medusa - arma telepatică pentru
dispersarea mulţimilor protestatare


Între iulie 2010 şi martie 2011, un fenomen ciudat a alertat biologii din întreaga lume. Stoluri de sute de păsări şi bancuri de milioane de peşti au murit subit în diferite colţuri ale lumii, inclusiv în România.
Specialiştii au ridicat neputincioşi din umeri, neştiind cum să explice misterul. Straniu era faptul că au murit punctual, adică într-un singur loc, animale acvatice sau păsări aparţinând unei singure specii. Explicaţia: vietăţile au fost omorâte de un nou tip de armă care a intrat pe piaţa de câţiva ani - arma telepatică.


Ciudat este că au murit, punctual, stolurile de păsări şi bancuri
de peştii care aparţineau câte unei singure specii. Iată lista ”deceselor”:
- 29.07. 2010 – sute de peşti morţi pe plajele de la Năvodari, Mamaia şi Constanţa. Nu s-a specificat specia din care făceau parte.
- 31.12.2010 – 5.000 de mierle cu pete roşii au murit subit în localitatea Beebe din Arkansas.
- decembrie 2010 – 100.000 de peşti morţi au fost găsiţi pe râul Arkansas, în apropierea localităţii Ozark. Peştii aparţineau unei singure specii.
- 5.01.2011 – 100 de stăncuţe au fost găsite moarte pe stradă într-un orăşel din sud-vestul Suediei.
- 5.01.2011 – 500 de grauri au căzut din cer, morţi, în Louisiana
- 6.01.2011 - Un “covor” de peşti morţi, din specia lutianide, a apărut pe o plajă din Noua Zeelandă.
- 6.01.2011 – milioane de sardine moarte pe ţărmul Braziliei, la Paranagua.
- 7.01.2011 – 8.000 de porumbei sălbatici au căzut la pământ ca seceraţi în Ferenza, Italia.
- 7.01.2011 – două milioane de peşti morţi în golful Chesapeake, statul Maryland.
- 9.01.2011 – zeci de grauri morţi lângă un bloc din Constanţa.
- 9.03.2011 – milioane de sardine moarte în portul Redondo Beach, lângă Los Angeles.


Navy Search Database – Summary Report – 
Navy SBIR/STTR programs


Care să fie explicaţie? În ultimii ani, Departamentul Apărării din Statele Unite a finanţat intens mai multe proiecte de dezvoltare şi experimentare a unor categorii de arme non-letale. Principiul lor constă în influenţarea de la distanţă a psihicului uman prin anihilarea voinţei sale. De regulă acest dispozitiv, portabil, este capabil de a influenţa de la distanţă psihicul uman provocând stări intense de agitaţie sau teamă.

În anul 2003, forţele navale americane anunţau oficial că lucrează la un proiect de armă non-letală numit Medusa, sau arma telepatică. Ca efect, aceasta era proiectată să producă, de la distanţă, adică telepatic, disconfort şi incapacitate temporară persoanelor care ar încerca să intre în forţă într-un perimetru protejat, cum ar fi o clădire, o piaţă etc. Scopul declarat era de ”a controla mulţimile”. Informaţia poate fi verificată pe Internet la ”Navy Search Database – Summary Report – Navy SBIR/STTR programs”.
Firma care a colaborat cu armata americană în acest proiect se numeşte Sierra Nevada Corporation. Reprezentantul acestei firme, Lev Sadovnik, a declarat în anul 2008 că dispozitivul Medusa poate fi folosit şi în scopuri non-militare, ca de exemplu alungarea, prin speriere, a efectivelor nedorite de păsări.


Ruşii folosesc un tip de armă asemeănător: tunul
sonic al savantului român Gogu Constantinescu


Nu este deloc întâmplător ceea ce s-a întâmplat începând cu anul 2009. Miile de păsări căzute brusc din cer au fost omorâte cu arma telepatică. Se pare că intensitatea semnalelor emise de Medusa este dosebit de nocivă pentru psihicul păsărilor şi al unor specii acvatice. Este ştiut faptul că acestea au un sistem psiho-energetic deosebit de sensibil pe care îl folosesc la orientarea în spaţiu.
În diverse state, acest tip de generatoare este deja folosit experimental sau în planuri de luptă, pentru combaterea marilor mişcări sociale - mitinguri, demonstraţii, proteste - prin inducerea colectivă a senzaţiei de inutilitate, senzaţii de spaimă, panică şi diferite gusturi şi arome neplăcute care să îi îndepărteze de zona protejată. Un tip de arme asemănătoare au fost realizate şi în Rusia, dar acestea au la bază ultrasunetele şi infrasunetele, fiind construite pe baza celebrului tun sonic inventat de savantul român Gogu Constantinescu.
(George (Gogu) Constantinescu (n. 4 octombrie 1881, Craiova, d. 11 decembrie 1965, Londra) a fost unul din cei mai importanţi ingineri români. A fost responsabil pentru crearea unui nou domeniu al mecanicii, numit sonicitate, care descrie transmiterea energiei prin vibraţii în corpurile fluide sau solide. A aplicat noua teorie în numeroase invenţii: motorul sonic, pompa sonică, ciocanul sonic şi altele. Printre alte realizări ale sale se mai numără şi un dispozitiv de tragere printre palele elicei indiferent de turaţia acesteia şi primul schimbător de viteze automat. Este, de asemeena, omul carea a inventat asfaltul.
Cu toate că opera lui Gogu Constatinescu este de o valoare inestimabilă, ea nu a fost cunoscută îndeajuns, în bună parte datorită caracterului secret dat de utilizările preponderent militare).




- În 2012 armata americană a prezentat o armă cu rază electromagnetică ce-l face pe ”inamic” să simtă o căldură puternică. Proiectată în principal pentru controlul mulţimii, arma nu este letală şi din testele efectuate pe 11.000 de oameni, doar doi au suferit arsuri de gradul doi.

Arma se numeşte Active Denial System (ADS) iar când este activată produce o rază electromagnetică de frecvenţă înaltă pentru ţinte aflate la o depărtare de până la un kilometru.
Colonelul de marină Tracy Tafolla, director al centrului de arme neletale, consideră că invenţia este cel mai bun instrument în controlare a mulţimilor. "Este cea mai sigură armă neletală pe care o avem. Nu o veţi vedea, nu o veţi auzi, nu o veţi mirosi. Dar o veţi simţi", a precizat colonelul. Cum ar spune un amic: ”Hai, noroc!”
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu