luni, 8 decembrie 2014

Suntem printre cele 16 ţări ale lumii care au ”oraş” în Cosmos






România a devenit coproprietar
al Staţiei Spaţiale Internaţionale




De marţi, 2 decembrie, România a intrat în clubul restrâns al ţărilor care au acces fără restricţii în laboratoarele Staţiei Spaţiale Interanţionale, find coproprietar al acestui prim „oraş cosmic” al omenirii.


În urma Consiliului Ministerial al Agenţiei Spaţiale Europene (ESA), desfăşurat la Luxemburg, pe 2 decembrie 2014, reprezentanţii a 20 de state membre ESA, printre care şi România, au luat decizii privind dezvoltarea noilor rachete europene Vega C şi Ariane 6 şi a participării Agenţiei Europene la dezvoltarea Staţiei Spaţiale Internaţionale.
Astfel, ţara noastră va participa la programul de dezvoltare al rachetei Ariane 6, alături de alte 11 state europene. În acest context, industria spatială românească are ocazia de a se înscrie în cursa contractelor de dezvoltare a acestui proiect, României fiindu-i recunoscute capacităţile industriale aerospaţiale şi experienţa în domeniul aeronauticii – ştim să producem şi să manevram aparate de zbor încă de la primele avioane apărute în lume.

Vom construi
sateliţi comerciali

În fine, cea de-a doua direcţe strategică vizata de Agenţia Spatială Română (ROSA) este implicarea în programul dedicat Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS). După ce Statele Unite ale Americii au anunţat la Forumul Internaţional pentru Explorare Spaţiala, desfăţurat la Washington DC, în ianuarie 2014, la care a participat şi delegaţia României, că SUA vor continua să investească în ISS, ROSA a început demersurile de a se alătura statelor europene implicate în acest program, lucru pe care l-a reuşit pe 2 decembrie. Prin implicarea in programul Staţiei Spaţiale, România devine co-proprietar al acesteia, alături de alte 11 state europene participante la proiect şi de partenerii internaţionali SUA, Canada, Rusia şi Japonia.
Programului ISS vizează misiuni pe orbita terestră joasă, misiuni pe Luna şi pe Marte. România este interesată să lanseze sateliţi de mici dimensiuni în scopuri comerciale de pe ISS, un domeniu de nişă aflat pe agenda ROSA.

ISS se află la 346,9 km altitudine

ISS  este un complex amplasat la 346,9 kilometri altitudine care poate servi ca spațiu locuibil pentru un echipaj de cercetători, post de comandă pentru operații pe orbită în jurul Pământului și ca port de întâlnire și acostare pentru mici nave spațiale. Scopul pentru care este construită este studiul efectelor microgravitației și a menținerii vieții în spațiu și ca platformă de observație astronomică și a Pământului.
ISS este prevăzută să conțină 14 module presurizate cu un volum total de cca. 1000 m3. Modulele sunt laboratoare, compartimente de acostare, sasuri, compartimente pentru echipaj, spații de înmagazinare



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu