”Contractul Petrom
este ilegal
şi poate fi anulat oricând”
În anul 2007, un grup
de parlamentari au depus la Senat un proiect de lege prin care se propunea rezilierea
contractului Petrom. Proiectul a fost aprobat de Senat şi se află acum în
Camera Deputaţilor. ”Acest contract este ilegal, nu există nici un dubiu în
acest sens”, spus senatorul Olguţa Vasilescu, unul din iniţiatorii proiectului.
În documentaţia care a însoţit proiectul de lege se subliniază un lucru mai puţin ştiut: ”din cauza faptului că procesul de privatizare al SNP Petrom SA nu a fost unul competitiv, pentru că ceilalţi competitori ai OMV Aktiengesellschaft Austria nu au cunoscut facilităţile pe care urma să le primească această firmă în calitate de cumpărător, iar acestea nu au fost prezenate nici în modelul de conract de vânzare – cumpărare din documentaţia de prezentare a SNP Petrom SA, se poate vorbi de înşelare prin omisiune a celorlalţi competitori şi de favorizare a firmei austriece”.
Consiliul legislativ
al Senatului a mers chiar mai departe subliniind că „înşelare prin omisiune”
într-un contract economic „este de domeniul nulităţii şi nu al rezilierii”. Altfel spus, conform Codului Civil, secţiunea
a IV-a, acest contract este nul.
În fine, în decembrie
2007 Senatul a adoptat proiectul de lege şi l-a trimis Camerei Deputaţilor.
Comisia pentru
politică economică, Comisia pentru buget şi Comisia juridică din Camera
Deputaţilor au respins însă proiectul pe motivul că o asemeena lege ar angaja
statul la o cheltuială pentru care nu a prezentat sursa de finanţare.
Alfel spus, dacă se
anulează contractul, statul român
trebuie să înapoieze societăţii OMV banii
pe care i-a dat în 2004 pentru cumpărarea Petrom SA, adică 669 de milioane de
euro, iar statul român să-şi ia înapoi rezervele de petrol şi tot ce deţinea
Petrom SA în momentul privatizării. În concluzie, pentru a se anula contractul,
statul trebuie să facă mai întâi dovada că are 669 de milioane de euro puşi
deoparte pentru acest scop.
”Contractul Petrom
este ilegal şi poate fi anulat oricând. Nu mai spun că este şi imoral. În acest
moment Camera Deputaţilor doar a blocat demersul Senatului, pentru momentul
când va exista voinţa politică de pune în legalitate situaţia rezervelor de
petrol ale României”, a mai spus Olguţa Vasilescu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu