marți, 4 decembrie 2012

O afacere ciudată a dilatat Căile Ferate Române în decembrie




Germanii au anunţat că vor să cumpere trenurile particulare din ţara noastră! Ba, nu! Ba, da!


Pe 3 decembrie a apărut următoarea informaţie: Deutsche Bahn, cea mai mare companie feroviara din Europa, vrea să se extindă pe piata românească prin preluarea unui pachet de 70% din Regiotrans Braşov, cea mai mare firmă privată de transport călători pe calea ferată din ţara noastră, pentru 67 milioane euro. A doua zi informaţia a fost negată, apoi o tăcere ciudată s-a lăsat peste toată tărăşenia.



Conform agenţiei de presă Reuters, grupul german are opţiunea de a prelua, mai târziu, şi restul acţiunilor companiei româneşti. Regiotrans, înfiinţată în 2005, are 760 de angajaţi şi a avut anul trecut un profit de 8,66 milioane lei, potrivit datelor raportate către Ministerul Finanţelor, citate de Mediafax. Compania, are doi asociaţi, Costel Comana şi Iorgu Ganea, fiecare cu 50% din părţile sociale.

Pe 4 decembrie apare o replică:
„Nu am discutat niciodată cu Deutsche Bahn. Am avut discuţii cu britanicii de la Arriva care au pornit în urmă cu cinci ani, iar Arriva a fost preluată în 2010 de Deutsche Bahn”, a spus Comana.
După care nu mai apare nimic, nici Deutsche Bahn, nici Regiotrans nu au vrut să mai comunice cu presa.

Care este contextul?
De şapte ani, de când s-a modificat legislaţia în domeniu, pe căile ferate din România au apărut sute de trenuri particulare. An de an, Cele patru firme care le exploatează au anunţat profituri tot mai mari, în detrimentul CFR călători, care a înregistrat pierderi. Care să fie secretul succesului?

Preţul biletelor? Dacă ne utiăm pe tarifel practicate de firmele private şi cele ale CFR Călători, vedem că ele sunt identice. Plăteşti 12,40 lei pe suta de kilometri la trenul Regio particular, clasa a II-a? Acelaşi preţ îl plăteşti şi la trenul CFR. Asta pentru că legea îi obligă pe toţi să practice aceleaşi tarife. Păi, atunci?
Explicaţia stă în câteva chichiţe ale războilui privat contra stat, pe care le-am aflat de la speciliştii în domeniu.
În primul rând pe trenul particular nu poţi să mergi cu naşul, deci firma nu pierde prin aceste mecanism semi-mafiot.
În al doilea rând, trenurile particulare au reuşit să ocupe anumite intervale orare de vârf  în care CFR nu avea trenuri. De pildă: craiovenii care voiau să plece la Bucureşti aveau tren CFR doar la 8,30. A venit însă un particular cu un tren la ora 7,00, iar oltenii au preferat această variantă pentru a ajunge mai repede la Bucureşti – iar CFR a scos din circulaţie trenul de 8,30. Aşa s-a ajuns ca, pe anumite rute scurte, să nu mai circulă decât trenuri particulare, adică acestea au „prins” monopol pe acele rute.

Un alt element prin care particularii au bătut statul este timpul. Cu un tren Regio al CFR Călători străbaţi distanţa dintre două oraşe mari într-un interval de timp mai lung, chiar şi de două ori, decât cu un Regio particular. Cum? Particularul l-a denimit Regio, practică tarife de Regio, dar nu mai opreşte în toate haltele, merge cu regim de viteză de Interregio. Adică plăteşti preţ de persoanl şi mergi cu viteză de rapid...

Jocurile par făcute în transportul de călători pe căile ferate. În acest context, ciorba fiind încălzită, hai să vedem cine se va înfrupta din ea….

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu