Legendele românilor

 Babele, pietrele magice ale primăverii

Între 1 şi 9 martie, românii îşi aleg câte o zi şi spun că “aceasta e Baba mea”. Cum va fi acea zi, aşa va fi şi norocul în an. Această tradiţie foarte veche, răspândită în tot arealul balcanic - unde au trăit cândva tracii - este legată de nişte pietre. În Munţii Bucegi şi în Ceahlău există câte un complex de stânci numite "Babele", respectiv "Baba Dochia". Un alt complex, denumit tot “Babele”, s eaflă în Buzău. Toate aceste stânci sunt simboluri ale primăverii, numele lor fiind legate de zilele magice de la început de Martie. Interesant este că doar în România există astfel de pietre, celelalte popoare balcanice nu au decât legenda.

Ca orice început, Martie stă sub semnul luptei dintre forţele malefice şi cele benefice al răsturnării ordinii, dar şi al refacerii acesteia. Se fac previziuni meteorologice şi prorociri. Capriciile vremii caracteristice acestei perioade suntpatronate de cele 12 sau 9 Babe, o suită de semidivinităţi meteorologice.

În prezent se vorbeşte de 9 babe, de pe 1 până pe 9 Martie. Contrar acestei opinii, Babele sunt frecvent menţionate în nuăr de 12, iar zilele lor nu au o dată fixă. Numai cea mai aprigă dintre ele, Dochia, se arată în fiecare an la 1 Martie.

În zilele noastre, se obişnuieşte ca fiecare să-şi aleagă o babă, şi cum va fi vremea în acea zi aşa va fi pentru el restul anului. Obiceiul se cheamă "pusul Babelor", dar semnificaţia lui arhaică era alta: după cum e vremea în acea zi, aşa e şi firea omului, caracterul său moral.

Zilele Babelor sunt urmate de cele ale Moşilor sau Uncheşilor, care se sfârşesc de Alexii, la 17 Martie. Graniţa dintre aceste zile este data de 9 Martie. Când zilele sunt friguroase, atunci zice poporul că sunt aspre rău Babele, dar vor fi mai moi Uncheşii. Credinţa generală este că vremea din ziua de 9 Martie se va menţine timp de 40 de zile, şi chiar şi în ziua de Paşti.

Baba Dochia, cea mai straşnică şi mai aspră dintre Babe, stă la cumpăna dintre anul vechi şi anul nou, dintre iarnă şi vară. Ea păstrează urmele începerii anului primăvara. Este bătrînă, la fel ca şi anul, întocmai ca şi Moş Crăciun, fiind urmată în calendar de sfinţi tineri, care marchează un nou ciclu temporal. Astfel, după Baba Dochia urmează SînToader, care vine "întotdeauna înfocat şi călduros, ca un Făt Frumos". În Basarabia, şi pe alocuri, i se mai spune şi Baba Marta. Dacă ziua de Baba Dochia e frumoasă, atunci toată primăvara şi vara vor fi frumoase.

Dochia - "căpetenia" Babelor

Despre Dochia au fost culese multe legende, dar unele au fost în mod vădit modificate de romanticii noştri, transformând-o în fata lui Decebal, cea urmărită de Traian, care preferă să se facă stană de piatră, decât să fie ajunsă de acesta. Într-adevăr, numeroase stânci de pe vârfuri de munte poartă numele de Babe. Cele mai cunoscute sunt cele din Bucegi, dar şi Baba cu turma din Ceahlău, amintită de Dimitrie Cantemir. "În mijlocul acestui vârf se vede o statuie foarte veche, înaltă de 5 stânjeni, reprezentând o femeie bătrână, înconjurată, dacă nu mă înşel, de 20 de oi, iar din partea naturală a acestei figuri femeieşti curge un izvor nesecat de apă". Stânci sacre numite "Babe" şi "Moşi" sunt deseori întâlnite în munţii noştri. Legenda Dochiei are un fond tracic comun, fiind menţionată şi la bulgari, sârbi, greci sau albanezi, dar fără corespondenţe toponimice în geografia mitică a popoarelor respective. Pietrele magice numite "Babele" nu se găsesc decât în România.

În numeroasele legende, baba Dochia îngheaţă şi este pietrificată împreună cu oile sale, pentru că se încăpăţânează să nu se supună vremii: "N-are frică de vreun ger/ Nu-i e frică nici de cer". Ea porneşte prea din timp cu turma la munte, cântând: "Ţa, ţa, ţa caprele mele/ ţa la munte/ Să facem brânză de frunte".

La plecare îşi ia 9 (sau 12) cojoace, dar pe drum vremea se încălzeşte şi le aruncă. Însă în vârful muntelui începe să ningă şi să viscolească, şi baba îngheaţă împreună cu turma ei. Alteori, ea este o soacră rea, care-i cere tinerei nurori imposibilul: să-i aducă fragi la 1 Martie sau să facă din lâna neagră una albă. Cu ajutorulunui moş, fata îşi îndeplineşte miraculos sarcina. Văzând fragii, Baba Dochia chiar crede că a venit primăvara şi aşa porneşte cu turma la munte, dar Dumnezeu o pedepseşte şi vremea rea o transformă în stană de piatră.

Pe 3 martie se logodesc  
păsările cerului

Baba Dochia are drept corespondent în calendar pe Sf. Evdochia, de la care, spune una din variante, a luat numele ca urmare a interferenţei dintre legenda populară şi cea creştină. Aceasta este însă singura asemănare, căci în popor ea este pur şi simplu Baba cea aspră şi capricioasă. Dochia este o zeitate feminină sezonieră, care moare şi renaşte anual. Zilele urcuşului, cu numărul de cojoace purtate în spate formau ciclul de renovare rituală a timpului, iar împietrirea ei în ziua echinoţiului de primăvară (9 martie în calendarul iulian) simboliza moartea anului vechi şi renaşterea anului nou.

Începutul lui martie cumulează o serie de semnificaţii şi sărbători, căci ne situăm la început de an, în preajma echinoţiului de primăvară când zilele sunt egale cu nopţile. Astrul zilei devine din ce în ce mai puternic, patronând începutul noului sezon agricol.

În credinţa poporului romîn fiecare soi de animale sălbatice sau domestice îşi are perioada rutului primăvara. Ziua de 3 martie a fost ţinută mult timp drept sărbătoarea tradiţională a capului de primăvară. La această dată se credea că se logodesc păsările cerului şi cele domestice, adică începe perioada rutului.

Caesar a schimbat Anul Nou 
de la 1 martie, la 1 ianuarie

Până nu demult, 1 Martie marca Anul Nou, şi mai cu seamă anul nou agricol. Marte a fost la origini zeul primăverii, vegetaţiei, ulterior căpătând valenţe războinice. De-a lungul milenilor, diversele popoare au ales variate date de serbare a Anului Nou, dar toate sunt legate de mişcarea Soarelui, de solstiţii şi echinoţii. Calendarul roman a avut iniţial 10 luni (de aici şi numele actual al lunilor, de exemplu septembrie e luna a şaptea, octombrie a opta etc.), şi începea la 1 Martie. După reforma calendaristică din timpul lui Iulius Caesar, data Anului Nou a fost mutată la 1 ianuarie. Acest lucru a tras şi strămutarea multor obiceiuri din primăvară în ciclul sărbătorilor de iarnă de 12 zile (25 decembrie Crăciun - 6 ianuarie Boboteaza). Pluguşorul, care marca scoaterea plugul şi tragerea primei brazde, este un exemplu edificator. Cele 12 zile, care sunt practic o reeditare a celor 12 luni ale anului, au un corespondent foarte exact în cele 12 zile, o racolare pentru mersul vremii, ale Babelor. Din Crăciun în Bobotează sunt 12 zile, iar fiecare zi reprezintă o lună a anului, şi cum va fi vremea în singuraticele zile dintre Crăciun şi Bobotează, aşa vor fi singuraticele luni al anului.

Mihaela Golea

Un general de informaţii spune că în decembrie 1989 exista un plan pentru predarea paşnică a puterii, acceptat de Moscova:

Au dispărut 24 de tone de aur, pregătite pentru fuga lui Ceauşescu

În 1989 toate ţările socialiste au trecut la democraţie în mod paşnic, mai puţin România, unde revoluţia a făcut victime. De ce? Cu o seară înainte de a pleca în Iran, Ceauşescu îşi dăduse demisia. Se vorbeşte foarte puţin despre acest moment. Un general de contrainformaţii spune ca dictatorul avea pregătit un plan de fugă în Chile. S-au pus la bătaie, pentru acel plan, 24 de tone de aur, care, după moartea lui Ceauşescu, au dispărut.

I se spune ”general Ioan Gez”, este specialist în contrainformaţii şi a condus structuri informative româneşti pe teritoriul unor ţări occidentale, în ultimii 30 de ani până la Revoluţie. În acest context era ordonator de credite, adică avea drept de semnatură pentru conturile structurilor pe care le conducea. Punctul lui de vedere asupra Revoluţiei din decembrie 1989 este diferit de variantele care au circulat până acum despre acest eveniment.

”În 3 decembrie, la Malta, se hotărâse deja soarta României. Ceauşescu trebuia să plece. În noaptea de 14 spre 15 decembrie 1989, de pe Otopeni au decolat două avioane care au făcut două transporturi secrete, unul către Kiev, altul către Teheran. Fiecare aparat avea la bord câte 12 tone de aur, unul era destinat ruşilor, răscumparare pentru Ceauşescu, celălalt, încărcat cu restul aurului, aştepta la Teheran pentru a prelua familia dictatorului şi a o duce în Chile, de unde să i se piardă urma. Ruşii voiau o revoluţie de catifea şi în România, fără vărsare de sânge. În 17 decembrie Ceauşescu a declarat că demisionează. Pe 18 decembrie a ajuns în capitala Iranului, într-o vizită de prietenie”, spune generalul.

Stenograma demisiei dictatorului... s-a pierdut

La şedinţa Comitetului Politic Executiv din 17 decembrie, în timp ce Timişoara era în plin război civil, Ceauşescu a demisionat. Era ora 17.45. Fila care consemna acel moment a dispărut din stenogramă şi a fost refăcută, din memorie, pe 4 ianuarie 1990 de stenografa Maria Ionescu. În această a doua stenogramă, Ceauşescu apare cu următoarea declaraţie: „Deci, nu sunteţi de acord cu măsura propusă?! Atunci, alegeţi-vă alt secretar general!”

Ioan Gez spune că lucrurile au fost mult mai clare, dictatorul a demisionat pentru că trebuia să plece şi totul era pus la punct, dar… ”Tot pe 18 decembrie apare articolul din Scânteia Tineretului, care dădea semnalul trupelor ZAGO ale Securității să declanşeze lovitura de stat. Pe 20 decembrie, Ceauşescu s-a întors în Bucureşti, convins de anumite structuri din ţară, care îl voiau neapărat mort, că totul este sub control. A urmat ceea ce se ştie, execuţia cuplului dictatorial şi jefuirea României în anii următori. Despre aurul din Teheran nu se mai ştie nimic. Avionul care a făcut transportul de aur în Iran s-a întors gol în data de 4 ianuarie 1990”, ne-a spus generalul Gez.
Am putea spune că povestea aurului este o simplă fabulaţie, dar...

Iată ce a spus Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale într-un interviu acordat revistei Capital, în februarie 2011: ”Se spunea că atunci când a plecat în Iran (Nicolae Ceauşescu –n.n.) ar fi plecat cu mai multe cutii cu aur. Dar cineva a venit aici și ne-a și povestit cum a văzut x-ulescu cum s-au aruncat cutiile și atunci am pus o întrebare foarte simplă: cum? Un lingou de aur se ridică foarte greu, că are 12 kg, dar o cutie din aceea? Trebuie să fii halterofil ca să o ridici. Mi-am dat seama că erau fabulaţii”. Aici trebuie să subliniem că Isărescu s-a trezit vorbind pe această temă, nefiind întrebat despre aurul plecat în Iran, pe de o parte, iar explicaţia că aurul nu a plecat pentru că lăzile ar fi fost prea grele - este foarte hazliu, ca să nu spunem submediocru.

Sfaturi către securişti în decembrie '89

În data de 18 decembrie 1989, în timp ce în Timișoara era război civil, iar Nicolae Ceaușescu era în Iran, "Scânteia Tineretului" a publicat, în pagina 5, un text straniu, care nu avea nici o logică. Erau sfaturi pentru cei ce se bronzau în acel moment, adică în mijlocul lunii decembrie, la mare. Textul a atras atenţia imediat, în sensul că semăna cu un semnal incifrat pentru a se declanşa ceva - dar până azi contextul apariţiei sale nu a fost elucidat. A rămas ”o glumă”. În decembrie 2007, decriptarea textului a fost citită într-o şedinţă a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT).

Textul din Scânteia Tineretului:

În data de 18 decembrie 1989, în timp ce în Timișoara era război civil, iar Nicolae Ceaușescu era în Iran, "Scânteia Tineretului" a publicat, în pagina 5, un text straniu, care nu avea nici o logică. Erau sfaturi pentru cei ce se bronzau în acel moment, adică în mijlocul lunii decembrie, la mare. Textul a atras atenţia imediat, în sensul că semăna cu un semnal incifrat pentru a se declanşa ceva - dar până azi contextul apariţiei sale nu a fost elucidat. A rămas ”o glumă”. În decembrie 2007, decriptarea textului a fost citită într-o şedinţă a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT).

”Câteva sfaturi pentru cei aflaţi în aceste zile la mare”

*Evitaţi expunerea intempestivă şi prelungită la soare. E de preferat să începeţi mai prudent, cu reprize scurte de 10-15 minute – când pe-o parte, când pe alta. Astfel, vă veţi asigura un bronzaj plăcut şi uniform.

* Nu vă avântaţi prea mult în larg. Oricum, în caz de pericol, nu strigaţi. Este inutil. Şansele ca prin apropiere să se afle vreo persoană dispusă a vă asculta sunt minime.

* Profitaţi de binefacerile razelor ultraviolete. După cum se ştie, ele sunt mai active între orele 5,30 si 7,30. Se recomandă cu precădere persoanelor mai debile.

* Dacă sunteţi o fire sentimentală şi agreaşi apusurile soarelui, librăriile de pe litoral vă oferă un larg sortiment de vederi cu acest subiect.

* Şi încă ceva – dacă aceste <sfaturi> v-au pus pe gânduri şi aveţi deja anumite ezitări, gândindu-vă să renunţaţi în favoarea muntelui, înseamnă că nu iubiţi în suficientă măsură marea. (S.P.)”

Aceasta este decriptarea trimisa CSAT în 2007

1 - Declanşaţi, pe neaşteptate, planul ”Soare”. Incepeţi prudent, cu operaţiuni scurte, de 10-15 minute, simultan în mai multe zone, până la acoperirea întregii ţări.

2 - Nu depaşiţi obiectivele. Altfel sunteţi în mare pericol şi nu vă va ajuta nimeni.

3 - Bazaţi-va pe sprijinul trupelor speciale care au rol activ între orele 5,30 şi 7,30 în scopul recuperarii răniţilor.

4 - Devastaţi librariile şi distrugeţi ”operele alese” (carţile lui Ceauşescu – n.r.) pentru instigare şi intimidare.

5 - Pentru nehotarâţi: nu trădaţi scopul, dacă vă iubiţi ţara.

Autorul spune că a fost o glumă

Autorul articolului, Sorin Preda, a declarat atat în faţa anchetatorilor Ministerului Apărării cât şi în presă, că el a scris un text umoristic şi atât. Adică cele cinci paragrafe, care au avut trimitere pe prima pagină, nu aveau nicio legatura cu Revoluţia şi a fost o simplă întâmplare faptul că au sunat atât de straniu în acele zile. Trebuie menţionat aici că fişetul în care se păstrau manuscrisul şi spaltul acestor ”sfaturi” a fost spart iar obiectele mai sus menţionate au dispărut în timpul evenimentelor de după 22 decembrie 1989.

În 1989, Securitatea i-a adus lui Ceauşescu, de la Malta, o hartă secretă privind reîmpărţirea Europei. Printre altele, aceasta prevede că

Sud-vestul României trebuie să devină o țară a țiganilor – această informaţie a stat la baza catastrofei de la Baloteşti

La inceputul lunii decembrie 1989, presedintele Romaniei socialiste, Nicolae Ceausescu, a primit din partea lui Iulian Vlad un raport despre discutiile din Malta dintre celor doua mari super-puteri de la acea vreme, Statele Unite si URSS. Raportul vorbeste despre ”un nou echilibru pe continentul european”, respectiv ”redefinirea sferelor de influenta”. Documentul a fost facut public si nu insistam asupra lui. Ceea ce nu se stie, este faptul ca alaturi de informatiile mai sus amintite, spionii romani care s-au ocupat de operatiunea ”Malta” au mai adus si o harta. Acest document a produs pe plan intern, in timp, demisia unui sef de Mare Stat Major al Armatei Romane si o catastrofa aeronautica: cea de la Balotesti, din 1995. Pe plan extern, tot ceea ce continea la acel moment harta s-a produs sau este pe cale sa se produca. Va prezentam o reproducere a documentului care se afla la biblioteca din Bucuresti a Miscarii Legionare.

Mircea Chelaru

Pe 31 octombrie 2000, generalul de corp de armata Mircea Chelaru, la vremea respectiva sef al Marelui Stat Major al Armatei, a anuntat o conferinta de presa ad-hoc, seara tarziu. El a declarat, spre uluirea asistentei, ca structuri de tip mafiot incearca sa destabilizeze Romania si sa enclavizeze sudul Olteniei. Adica sa constituie o veritabila ”Republica a Olteniei”. Generalul nu a dat alte amanunte. La cateva ore, in replica, a venit raspunsul Ministerului de Interne, prin generalul Mircea Muresan, care a spus ca ”se poate vorbi de elemente de crima organizata, generate de nivelul scazut de trai, de saracie. Este vorba despre recuperatori, traficanti de droguri si cei implicati in fenomenul prostitutiei. Daca nu tinem sub control fenomenul, in timp, e posibil sa devina un pericol”. A doua zi, pe 1 noiembrie 2000, Mircea Chelaru si-a dat demisia din functia de sef al Marelui Stat Major al Armatei. Despre ce era vorba? In 1992, William B. Wood, geograf sef al Departamentului de Stat american (fost ambasador SUA in Afganistan), dadea publicitatii o harta cu noile granite ale statelor Europei, granite care ar fi trebuit modificate in virtutea intereselor strategice de dupa caderea blocului comunist. Adica intelegerea de la Malta.

Pe scurt, se preconiza ca: Scotia devine independenta; o parte a Irlandei de Nord se uneste cu Republica Irlanda; Bretania se desprinde de Franta; Tara Bascilor si Catalunia se desprind de Spania; Italia se divide in zona de nord si zona de sud; Belgia se divide in Flandra si Wallonia; Cehoslovacia se rupe in doua; Kaliningrad va fi o zona autonoma in cadrul Rusiei; Kosovo se alipeste Albaniei; Transilvania devine parte a Ungariei; actualele judete Dolj, Caras-Severin si Timis se desprind de Romania si devin o tara a tiganilor; partea vestica a Basarabiei revine Romaniei; partea estica a Basarabiei, inclusiv Transnistria, devin zona autonoma ”Dniester” in cadrul Ucrainei.

Publicatia franceza ”L′evenement de Jeudi” arata harta mai sus mentionata, in octombrie 1992. Peste Romania de sud-vest scrie ”Tigani”. Un asemenea document primise Ceausescu si despre el vorbea si generalul Chelaru.

Ce spune harta si ce s-a intamplat

Iata paralele dintre datele hartii mai sus amintite si evenimentele de pe batranul continent, din 1990 pana astazi:

- In 1993 Cehoslovacia a disparut de pe harta lumii si au aparut Cehia si Slovacia. Pasnic.

- Divizarea Iugoslaviei, asa cum vorbea documentul, a fost efectul unui sir de conflicte armate incepand cu 1990, cand Germania recunoaste prima independenta Sloveniei si Croatiei. In 1991 incepe razboiul dintre sarbi si croati, iar in 1992 cel dintre sarbi si bosniaci.

- In 1996 mafia albaneza preia controlul traficului de droguri din Balcani.

- In 1999 au loc bombardamentele NATO din Serbia.

- In februarie 2008 Kosovo isi declara independenta fata de Serbia, cu recunoasterea UE si SUA. Este foarte posibil sa se uneasca cu Albania in urmatoarea perioada.

- In noiembrie 2007, premierul regional scotian Alex Salmond, seful Partidului National Scotian (SNP), a vorbit pentru prima oara despre un calendar de separare de Marea Britanie si a prezis ca Scotia va fi independenta peste 10 ani, respectiv in 2017. Salmond a promis organizarea unui referendum asupra independentei Scotiei inainte de alegerile regionale din 2011.

- In noiembrie 2007 flamanzii din Belgia au aprins scanteia scindarii – deputatii flamanzi au votat o lege care vizeaza reducerea drepturilor de vot ale francofonilor. Acest lucru s-a intamplat pentru prima oara de la independenta Belgiei, in 1830.

- In vara anului 2009, guvernul Berlusconi a fost zguduit de un scandal care a readus in actualitate ideea secesiunii dintre sudul si nordul Italiei.

- "Eliberarea" bretonilor, considerati urmasi ai celtilor veniti din insulele britanice, de sub "opresiunea franceza" este sustinuta de Armata Revolutionara Bretona, care si-a inceput activitatea inca de la inceputul anilor 1970. Nascuta ca o copie fidela a Armatei Republicane Irlandeze (IRA), organizatia bretona apartine aripii extremiste a miscarii nationaliste Emgann, miscare al carei obiectiv este independenta Bretaniei fata de Franta.

- In anul 2009 locuitorii din mai multe zone ale Cataloniei au participat la un referendum ”simbolic” privind independenta acestei regiuni fata de guvernul de la Madrid.

- ”Situatia din Craiova a scapat de sub control si cred ca nu mai poate fi stapanita. Nu mai ai curaj sa iesi seara pe strada”. Afirmatia apartinea presedintelui Consiliului Judetean Dolj, Ion Preoteasa, si era legata de escaladarea luptelor de strada intre clanurile mafiote din Banie in ultimele luni ale anului 2007. Au urmat anii 2008 si 2009, cand razboaiele dintre clanurile de tigani din Craiova s-au derulat chiar in centrul orasului, langa Tribunalul Judetean, in plina zi.

Chelaru: ” Oltenia urma sa se desprinda de Romania in decembrie 2000”

Generalul Mircea Chelaru (foto): ”La vremea respectiva (octombrie 2000) aveam informatii precise despre enclavizarea sudului Olteniei, si nu numai, de comunitati compacte de rromi, cu implicarea unor structuri de tip mafiot. Pe vreme de pace, rolul armatei e acela de a produce starea de descurajare a unor potentiali agresori.  Tocmai in acest sens am convocat acea conferinta de presa, pentru a descuraja, pentru a atrage atentia acelor structuri ca se stie despre ele si ca exista modalitati de anihilare a lor. Demisia mea a fost legata de acea declaratie. Regret ca am avut dreptate. Fenomenul enclavizarii e real. Oltenia urma sa se desprinda oficial de Romania in decembrie 2000, iar Strehaia urma sa devina capitala enclavei. Din cate stiu, nu s-a renuntat inca la acest plan. In Romania s-au facut si se fac greseli politice ce intra in categoria erorilor istorice care, tare ma tem, nu se vor putea spala decat cu sange”.

Generalul Mircea Chelaru, nascut in 1949, este doctor in stiinte militare si a absolvit - pe langa Scoala Superioara de Ofiteri si Academia Militara din Romania - Colegiul de Studii Strategice si Economice de Aparare din cadrul Centrului European pentru Studii de Securitate „George C. Marshall” din Germania, precum si cursuri internationale de drept militar. In anul 1990 a fost director al Diviziunii III de contraspionaj la Serviciul Roman de Informatii. A fost seful Marelui Stat Major al Amatei in anul 2000. Din anul 2008 este general cu patru stele, in rezerva.

De ce a disparut dosarul Balotesti?

Din informatiile pe care le detinem, spionul roman care i-a adus lui Iulian Vlad si prin acesta, lui Ceusescu, acele date de la Malta, in 1989, a decedat in catastrofa aeronautica de la Balotesti. Citam declaratia unei persoane care cunoaste detalii din interiorul sistemului: „Omul care a adus informatiile de la Malta in 1989 se afla in Airbusul care s-a prabusit la Balotesti in 1995. Nu a fost un accident aviatic, a fost un act terorist, o executie, era vizata chiar persoana care era implicata in actiunea romaneasca de spionaj de la Malta”. O aeronava cu destinatia Bruxelles s-a prabusit, la 31 martie 1995, in jurul orei 9.00, in apropierea Aeroportului International Bucuresti Otopeni, dupa aproximativ doua minute de la decolare. In accident si-au pierdut viata toti membrii echipajului, cei 49 de pasageri, majoritatea belgieni, inclusiv consulul Ambasadei Belgiei la Bucuresti, dar si functionari ai Comisiei Europene. Aeronava, fabricata in 1987, apartinea Companiei TAROM si efectua zboruri regulate Bucuresti - Bruxelles.

Desigur, este greu de crezut ca in Romania am putea asista la o asemenea desfasurare complexa de forte, ca in filmele de spionaj, dar... Ce scrie presa in 20 mai 2008: ”Dosarul celei mai mari catastrofe aviatice din Romania, accidentul de la Balotesti, este de negasit. Consiliul Superior al Magistraturii incearca sa afle cum au disparut documentele, inainte ca procurorii sa se pronunte asupra cauzelor care au dus la catastrofa aviatica”. Timp de mai multe luni au fost luate la puricat arhivele Parchetelor Tribunalului si Curtii de Apel Bucuresti, dar si cele ale Parchetului Curtii Supreme. Verificarile au dus la concluzia ca dosarul accidentului aviatic nu a fost solutionat de niciunul din aceste parchete. Cat despre dosarul in sine, acesta s-a evaporat din arhivele celor trei unitati de Parchet care au preluat pe rand fraiele investigatiei. Ulterior, Consiliul Superior al Magistraturii a decis ca procurorii sa reconstituie documentele care lipsesc. Nu s-a specificat cum sa le reconstituie...

Romania a scapat, deocamdata, de liniile noii ordini europene trasate pe aceasta harta blestemata. Reamintim insa o idee aristotelica, conform careia  o comunitate in care dispare justitia este pe cale de disolutie, in contextul in care Romania este in acest moment cel mai corupt stat din Uniunea Europeana, iar nivelul de trai este in prabusire.

Capitala României este un oraş depresiv din cauza cărților cu afurisenii pătruns în Ţara Românească în Evul Mediu

 Bucureştiul este blestemat încă de pe vremea lui Vlad Țepeş

“(...) Pe acela Domnul Dumnezeu să-l nimicească şi să-l ucidă aici cu trupul, iar în veacul viitor sufletul lui, să fie părtaş lui Iuda şi lui Arie şi cu ceilalti care au spus: sângele lui asupra lor şi asupra copiilor lor, ceea ce este şi va fi in veci, amin(...)"

Acest blestem este finalul unui document emis de Vlad Ţepeş la 20 septembrie 1459 şi reprezintă prima atestare a oraşului Bucuresti. Cu alte cuvinte, această localitate intră în istorie oarecum ciudat...

Vlad Ţepeş

Prima menţiune a Bucureştiului

Un studiu psihologic recent arată că oraşul Bucureşti este un oraş depresiv. Adică bucureştenii au o predispoziţie spre gândiriea sumbră. Istoricii merg şi mai departe: capitala României pare chiar un oraş blestemat, dacă se iau în considerare toate incendiile, cutremurele, epidemiile şi inundaţiile prin care a trecut. “Dacă ne uităm doar în secolul al XIX-lea, istoria oraşului a înregistrat câte o luptă, sau macar o ocupaţie de trupe militare, din 15 în 15 ani. Ceea ce este foarte mult”, spune istoricul Dan Falcan, muzeograf la Muzeu de Istorie şi Artă al Municipiului Bucureşti (MIAMB).

S-ar părea că este vorba de ghinion. Studiile recente pun în evidenţă o altă posibilitate, oarecum ciudată - ghinionul ar putea fi alimentat de un obicei nenorocit al înaintaşilor, practicat timp de 600 de ani: comerţul cu blesteme. “A existat un adevărat dute-vino al blestremelor cumpărate şi vândute pe teritoriul actualei Românii, în special în actuala capitală – acest lucru este dovedit ştiinţific. Este prea mare coincidenţa între istoria grea a oraşului, starea depresivă dovedită a bucureştenilor şi “cărţile de afurisanie” care au intrat pe acest teritoriu”, explică Dan Falcan.

Despre ce e vorba? În general, o rugăciune, un descântec sau un blestem sunt acte de magie verbală. Originea lor se află în incantaţiile şamanilor, primii “preoţi” ai omenirii. Tradiţia ocultă a acestora spune că un cuvânt repetat de multe ori se poate transforma într-un obiect cu ajutorul căruia se poate opera/modifica lumea concretă - altfel spus, cuvintele au energii secrete care pot fi mobilizate prin anumite tehnici magice. Nu se ştie când a apărut blestemul ca formă de magie negativă a vorbirii. Dar...

Primele blesteme scrise apar în epoca antică, cu peste trei mii de ani în urmă. Ele întăreau legile şi poruncile regilor şi împăraţilor prin implicarea zeilor în supravegherea respectarii întocmai a acelor legi şi porunci. Omul religios al acelor vremuri - cu frică faţă de pedepsele spirituale la care ar putea fi supus - nu putea încălca ceva protejat chiar de forţele supranaturale. Metoda este preluată şi de romani, apoi de bizantini şi dăinuie în Occidentul european până prin secolul al XII-lea.

În actele oficiale româneşti formula blestemului este de origine bizantină şi ajunge prima oară în ţara Românească în secolul al XIV-lea.

Paragraful cu cele mai înfricoşătoare cuvinte nu lipsea niciodată din normele după care fiecare cancelarie întocmea aceste acte ale vremii. Chiar dacă era diferită de la o curte la alta – continând de la cuvinte blânde, până la afurisenii care îi îngrozeau şi pe cei mai necredincioşi din popor – aşa numita formulă diplomatică a blestemului era nelipsită din hrisoavele acelor timpuri. Indiferent de formă, rostul blestemului era să-i înfricoşeze pe cei cărora le era destinat documentul. Dar aceasta nu era decât una din pedepsele prevăzute în vechile acte.

În plus, pentru a-i determina şi pe cei mai răi dintre slujitori să-i respecte ordinele, marele logofăt “suplimenta” afuriseniile cu sancţiuni, care de care mai convingătoare. Astfel că, dacă nu îi speria blestemul, sigur le era frică de o pedeapsă fizică, mai ales că aceasta putea porni de la  o simplă mamă de bătaie şi putea ajunge până la tăierea capului. O altă pedeapsă de speriat era amenda care avea tot felul de denumiri, în funcţie de obiectul plăţilor care trebuia făcute: “treapăd”, “ciubote”, “herâie”, “ferâie”sau “zăvească“ şi constau fie în sume de bani, fie într-un anumit număr de vite.

Dar cum astfel de pedepse nu puteau fi dictate decât de marele logofăt al ţării, documentele se redactau doar în cancelaria domnească, iar cel învrednicit cu această treabă era ispravnicul hrisoavelor, un fel de şef de cabinet din zilele noastre, care ştia la perfecţie normele de redactare. Documentele cu literă de lege puteau fi dictate de însuşi Domnitorul, chiar dacă acest lucru nu era specificat clar în document, fapt care putea fi dedus uşor din modul de exprimare. Un exemplu perfect în acest sens îl reprezintă o scrisoare dictată de Matei Basarab, “la mare supărare” şi adresată unui dregător mărunt. “Ţie Vacho, fecior de curvă ce eşti, oare cărţile domniei mele nu le ţii în samă, că acolo voi trimite de te va spânzura”, au fost vorbele la nervi ale lui Matei Basarab.

Un document de-a dreptul impresionant este însă Hrisovul prin care Constantin Brîncoveanul, domnul ţării Româneşti, înzestrează mânăstirea Hurezii, ctitoria lui ridicată în patru ani cu sate, moşii, ocine, cu munţi ce ţin de ele, mori, vii, “rumîni” şi “ţigani”. Pe lângă faptul că are o lungime de 3,30 metri (foto), Hrisovul - scris pe un pergament făcut se pare, din piele de iepure – este pictat cu soluţie de aur, e legat cu fir de aur şi argint şi, asa cum îi stă bine unui document cu mare importanţă e însoţit de însăşi pecetea domnitorului “pusă la adăpost” într-o cutiuţă aurită pe al cărei capac se află Sfinţii Constantin şi Elena.

Fals intelectual în

secolul al XVII-lea

În general, călcătorii poruncii domneşti erau ameninţaţi cu fel de fel de imprecaţii. Voievodul Matei Basarab întăreşte un act de danie către Mănăstirea Cotmeana astfel: “Iar dacă nu se va cinsti şi nu va înnoi şi nu va întări această carte a domniei mele şi miluire, ci acei cnezi o vor strica şi o vor nimici şi o vor lăsa în uitare, acela să fie de trei ori blestemat şi anateme îi afurisit de 318 sfinţi părinţi care sunt la Nicheia şi să aibă parte cu Iuda şi cu Arie şi cu acei necredincioşi iudei şi să-i fie pârâşă înaintea lui Hristos Maica noastră de Dumnezeu Născătoare şi să-l afle bubele lui Ghiezie în veacul veacului, amin.”

Mai târziu, prin secolul al XVI-lea, apar “cărţile de blestem”. Domnitorii, sau cei ce aveau dreptul să judece, cereau Bisericii (puterea spirituală) realizarea unor “cărţi de blesteme” pentru aflarea adevărului în diferite pricini. Aceste documente reprezentau ultima soluţie a actului juridic, ieşirea dintr-o situaţie altfel insolubilă. Documentele conţineau blesteme înfricoşătoare care, uneori, erau citite de cleric în biserică, înainte de judecată. Apoi împricinaţii erau puşi să jure pe acel document că spun adevărul. În majoritatea cazurilor preotul care aducea cartea de blesteme o citea la o răscruce de drumuri şi tot acolo se săvârşea jurământul împricinaţilor.

Cărţile de blesteme erau scrise, doar la cerere, de către înalţi ierarhi – episcopi, mitropoliţi – sau de către sinodul reunit. În cazuri excepţionale se solicitau astfel de documente şi patriarhilor Răsăritului sau celor din Constantinopol.

La un moment piaţa s-a umplut de “cărţi de afurisenie şi blestem”... piratate. Este vorba despre cărţi scrise de preoţi care nu aveau prerogativele necesare – adică produceau un fals intelectual în secolul al XVII-lea (în epoca domnitorului Vasile Lupu). Comerţul cu blesteme era în plină floare...

Pietroiul blestemat

de la Cureta Veche

Aşa arată ”Pietroiul blestemat”

“Prin secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea s-a dezvoltat o adevărată industrie a blestemelor, atât în “cărţile de afurisenie” propriu-zise, cât şi pe diferite acte de danie şi testamente. Se menţionează o adevărată foială de preoţi care cumpărau şi apoi vindeau blesteme, la surpapreţ, desigur, care mai de care mai grele şi mai întărite de feţe bisericeşti importante, în special în Bucureşti. Să nu fi lăsat acest lucru semne? Dau doar un exemplu: între blestemul Saftei Brâncoveanu, ultimul descendent al familiei Brâncoveanu,  şi moartea lui Ceauşescu există o stranie suprapunere. Safta Brâncoveanu a comandat o inscripţie pe marmură, pe care a aşezat-o pe biserica din curtea fostului Spital Brâncovenesc. Inscripţia, care se află acum la Curtea Veche, conţine la final un blestem care cere Divinităţii un lucru foarte complicat: cel care se va atinge de ctitorie, adică de spital, să fie omorât de cei din neamul său într-o zi de sărbătoare. Ceauşescu a dărâmat spitalul şi biserica în 1984. A rămas doar inscripţia. În 1989 Ceauşescu a fost omorât de cei de un neam cu el chiar de Crăciun. O stranie coincidenţă!“ ne spune Dan Falcan.

Dan Falcan

Cum se foloseau

“cărţile de blestem”

La o judecată legată de hotarul moşiei, de pildă, cartea de afurisenie (citită în prealabil spre ştiinţa tuturor) era pusă pe piatra de hotar, iar martorul convocat indica limita pe care el o socotea adevărată purtând cartea în mână. În general, se considera că acel cuprins sacru şi ameninţător al textului trecea asupra bucăţii de hârtie a ”cărţii” şi martorii şi-o aşezau pe piept sau pe cap, o sărutau sau îşi puneau pe spatele ei semnăturile. Presiunea morală pe care o exercitau aceste acte de constrângere era considerabilă. Apropierea sfârşitului vieţii sub o astfel de apăsare provoca angoase. Izvoarele istorice vorbesc despre gesturi de căinţă din cauza unor jurăminte strâmbe. Dictându-şi testamentul înaintea obştescului sfârşit, soţia stolnicului Cantacuzino îi trece nurorii sale Stanca, la 29 iunie 1719, datoria de a obţine dezlegarea pentru o “carte de blestem” folosită într-o pricină în care cel învinuit era nevinovat: “Şi mă rog, fata mea, să sileşti pentru cartea ce a făcut de afurisenie jupâneasa Manului, să se dezlege, să nu rămânem cu acel păcat asupra noastră“.

Cel mai lung hrisov din România, păstrat la
Arhivele Naționale București, are 3,3 metri

                                                                                Mihaela Golea  

O carte de filozofie a istoriei aduce câteva propuneri ciudate

Istoria României va renunţa la cuvântul ”Satana”

Istoria României prin concepte

Un volum foarte interesant de filozofie a istoriei a apărut recent la Editura Polirom. Sub titulatura ”Istoria României prin concepte”, Victor Neuman și Armin  Heinen adună mai multe texte  privind modul prin care istoriografia românească poate îmbrăca hainele noi ale curentului demitizării istoriei naționale. Plecând de la probleme de semantică istorică, trecând prin istoria românească a unor concepte - precum patriotism, liberalism, democrație, progres sau proprietate - volumul, destul de generos ca dimensiuni, se termină cu un capitol despre cenzură, manipulare și libertate de expresie. Zona interesului este susținută în această carte și de unele aprecieri oarecum stranii, de exemplu viitorul unor termeni precum ”geniu”,  ”eternitate” și ”Satana”, care, în opinia autorilor, vor trebui excluși din limbajul istoriografiei.

Volumul este definit de la început drept  un proiect în cadrul curentului modern al demitizării istoriei de tip romantic: ”Rescrierea istoriei României devine obligatorie” și ”demitizarea face posibilă înțelegerea mai obiectivă a trecutului”.

Autorii au simțit nevoia să sublinieze că la originea acestui tip de gândire s-a aflat masoneria: ”Francmasoneria stimula și ocrotea creațiile intelectuale, formând marile interogații ale timpului, contribuind la geneza gândirii critic-raționale bazate pe științe și la emaniciparea de sub servituțiile medievale”. (p.16)

Se continuă cu o critică la actualele unelte de lucru ale istoricilor români, care nu au renunțat încă la inflexiunile emoționale ale discursului științific. La pagina 21 se subliniază: ”Continuitatea  viziunii romantice asupra istoriei românești, una ce se opune analizei critice, înnoirii metodologice și progresului conceptual, rupturii cu structura de gândire a trecutului și promovării normelor occidentale”.  În acest capitol este dat drept exemplu negativ Alex Stoenescu, cu lucrările despre Revoluția din 1989.

Pentru viitor, cercetătorii sunt atenționați asupra unor capcane: ”Nu întotdeuna documentele sunt credibile, respectiv, nu întotdeauna îndreptățesc descrierea trecutului”. (p. 22) Nu se spune însă care documente  ar putea fi credibile, care sunt elementele de credibilitate și cine stabilește acest lucru.

În acest context, la următorul paragraf cititorul ar putea deveni suspicios, poate pe nedrept, imaginația alunecând spre doctrina ”omului nou”, de care românii abia au scăpat  în 1989: ” Studiile din acest volum vin în întâmpinarea unui asemenea demers, obiectivul lor fiind rescrierea istoriei României și reconstrucția intelectuală a cetățeanului”. (p. 23)  

Apoi: ”Cât despre istorie ca reper cultural fundamental în formarea individului, ea trebuie să părăsească terenul accidentat sugerat de noțiuni ambigue, încărcate de mesaje profund partizane precum destin, geniu, eternitate, Satana (…)”. 
Recunoaștem sincer că aici a trebuit să ne oprim pentru o respirație mai adâncă. Abia apoi am urmat explicația, ușor suprarealistă, a autorului: ”De ce? Pentru ca să evite manipularea de genul celor aparținând dictatorilor” (p. 26) – și sunt citați Hitler și Ion Antonescu – cine altcineva?

În nevoia de a explica faptul că eliminarea emoționalului din știința istoriei are drept scop stoparea oricăror forme conflictuale, iar ”noua istoriografie percepe transformarea ca pe un fapt extrem de complex, unde se întâlnesc trecutul, prezentul și viitorul”,  discursul derapează în formulări de genul: ”În mai multe dintre statele Europei Centrale și de Sud-Est limbajele continuă să fie infestate de moștenirile regimurilor totalitare” (…) ”Ce vrea să sugereze ori să reglementeze perechea noțională  noi-voi? Pe cine reprezintă noi și pe cine voi atunci când e vorba de aceeași societate națională?” (p. 27)

”Ar trebui să se renunțe la

 termeni precum  <poporul român>”

Din păcate volumul conține și fraze de la care autorii ar fi putut să se abțină: ”Ar trebui să se renunțe la termeni ca  ”poporul român”, ”România”, ”actor”, iar în locul acestora să se utilizeze conceptele de drept și de ordine: ”teritorii”, ”stat român”, ” cetățean”, ”grupuri de conducere maghiare” etc.”(p. 45) Aici termenii propuși pentru rescrierea istoriei sar calul… lui Mihai Viteazul, de exemplu.

”De aici încolo este deschis drumul spre o posibilă dezistoricizare – reontologizare a sferei empirice și a orizontului de așteptare”. Aceasta reontologizare a orizontului de așteptare  ține însă de sfera manipulării și astfel ajungem din nou de unde am plecat în 1989 – fie că e vorba de ”noi”, de ”voi” etc. (p. 63)

Mai aflăm din carte că: ”România este un stat format din regiuni complet diferite care aparțineau fiecare sferei de influență al mai multor imperii” (p. 67), că ”În perioada interbelică România era mult în urma Occidentului din punctul de vedere al dezvoltării și al omogenității etnice a populației” (p. 211) - adică ar fi fost un stat construit oarecum artificial - și că ”Istoria conceptuală ne va aduce aminte că noțiunile și utilizarea lor sunt mai importante pentru politică decât toate celelalte arme”. (p. 77) Nu se spune cine va folosi armele (care sunt evident ale manipulării) și împotriva cui.

În ceea ce privește conceptul de Uniunea Europeană, cităm: ”Potrivit teoriei lui Wilfried Lith, Uniunea Europeană are datoria de a încerca să rezolve patru probleme. Acestea sunt: 

1.     - Păstrarea păcii pe continent

2.       - Problema germană

3.     - Performanța economică suboptimă a ordinii național-statale

4.     - Pierderea puterii și a capacității concurențiale a statelor europene față de marile puteri occidentale.

5.     La acestea se mai pot adăuga procesele de democratizare din Europa de Est ca expresei a cooperării și integrării europene”. (p. 275)