O intergare cu
„bulan”
În 18 – 19 octombrie 2003,
poporul român a fost chemat la urne de clasa politică pentru a-şi da cu părerea
asupra proiectului de Constituţie care urma să fie adoptată de Parlament. Acest
document, această lege de bază, ne-a introdus în structurile euro-atlantice –
vom vedea mai jos în ce mod.
La articolul 148, proiectul
spunea că poporul trebuie să mandateze Parlamentul pentru perfectarea
tratatelor prin care România “transferă atribuţii către instituţiile
comunitare”, adică renunţă la o parte din independenţă în favoarea structurilor
Uniunii Europene (UE), din care România urma să facă parte, prin acte cu
caracter obligatoriu. Prin articolul 149, Parlamentul era mandatat să adopte o
lege privind modul în care România aderă la NATO.
Pe 18 octombrie, prima zi de
referendum, urnele s-au închis dezastruos: nu participase la scrutin decât
puţin peste 14% din electorat, foarte departe de acel 50% plus unu, cât era
nevoie pentru aprobarea Constituţiei. În a doua zi de referendum, la ora 9.00,
lucrurile nu stăteau mai bine, în sensul că nu se ajunsese încă la o
participare de peste 15%.
Pe canalele media, inundate
cu bani de publicitate din partea instituţiilor publice – adică ale puterii
politice – se spunea că poporul român nu are încă suficientă experineţă
politică pentru a înţelege importanţa scrutinului legat de integrarea
euro-atlantică etc.
La ora 10.00, Octav Cozmâncă,
unul din organizatorii de bază ai guvernării PSD, conduse de Adrian Năstase, a
declarat pentru Mediafax că până la închiderea urnelor se va prezenta la vot
60% din electarat! Toată lumea care avea acces la Mediafax a râs, în sensul că
Octav Cozmâncă bătea câmpii… La închiderea urnelor însă, rata de participare
prezentată oficial s-a ridicat, în mod straniu, la 55,7% din electorat.
În 2006, cu un an înainte de
intrarea noastră oficială în structurile occidentale, Mircea Dinescu, un
jurnalist cu “bulan” – adică unul care, pe lângă ştiinţă şi talent, are şi
noroc, o chestie esenţială în această meserie – făcea reportaje televizate prin
ţară, legate tocmai de acest eveniment: integrarea europeană. Într-un reportaj,
Dinescu se apropie de o familie de olteni care prăşea porumbul pe un câmp. Se
duce aţă la cel mai vâstnic şi îl întreabă: “Ai auzit de Uniunea Europeană?”
Bătrânul se sprijină calm în sapă: “Am auzit”. Dinescu, uşor ironic: “Şti că o
să intrăm în UE? Ce părere ai?” Moşul:
“Dumneata ai auzit pe cineva să spună <Ia-mi Doamne>?!” Dinescu, nedumerit:
“Nu, nu am auzit…” Bătrânul trece la atac: “Sigur că nu ai auzit, pentru că
toată lumea spune <Dă-mi Doamne!>. Păi, crezi matale că vine Uniunea
Europeană să ne dea? Nu, vine să ne ia!”
Acum, după ani, tindem să îi
dăm dreptate moşului (Dinescu a avut “bulan”), din perspectiva resurselor
naturale ale ţării, care au cam luat drumul Occidentului! Pe de altă parte
însă, parcă nu i-am da dreptate, deoarece UE nu este vinovată că România s-a
integrat în genunchi, adică a acceptat statutul de colonie (cum ar spune Ilie
Şerbănescu). Dacă termenii integrării ar fi fost aleşi la lumina zilei, prin
consultare populară, lucrurile ar fi stat mult mai bine – şi din punctul de
vedere al legitimării şi din cel al eficienţei.
P.S. Integrarea României şi
Republicii Moldova
în NATO şi UE – umbrelă sub care sperăm să definitivăm unirea – nu au la baza
dragostea deosebită pe care ne-o poartă occidentalii. În fapt, ei exportă
propriul sistem de valori socio-politic spre Est pentru a transforma Marea
Neagră într-un lac sub control occidental. Cine stăpâneşte Marea Neagră, are
sub control resursele energetice ale Orientului – de la Caucaz până în Iran şi din Mediterană până în China.
Astfel, urmează să intre în
structurile occidentale, sub o formă sau alta, şi Ucraina şi ţările caucaziene.
Iar integrarea noatră, a românilor, în NATO şi UE nu trebuia făcută în
genunchi, aşa cum au făcut-o conducătorii noştri, hoţi şi incompetenţi,
dimpotrivă! Unirea cu Basarabia este un fenomen natural, el s-ar fi întâmplat
oricum, aşa cum curge apa la vale! Clasa politică doar profită de pe urma unui
eveniment istoric care se întâmplă din motive mai înalte. În aceeaşi ordine de
idei: încă nu ne dăm seama cât am pierdut din cauza presupusului ”efort” – care
de fapt a fost o imensă hoţie, un jaf de mari proporţii – depus în numele
integrării şi unificării!
P.P.S. Un ungur bătrân mi-a
spus, pe când eram adolescent: Sorinka, să nu furi de la stat niciodată! Statul
este un balaur care până la urmă te va prinde, chiar când te aştepţi mai puţin!
Să fi avut dreptate bătrânul?
