Cerutul miresei

Oraţie de nuntă, 

Dobârlău, judeţul Covasna 

(2011)

- Bună dimineaţa cinstiţi socri mari! 
- Mulţumim dumneavoastră băieţi militari! Ce umblaţi, ce căutaţi?

- Ce umblăm, ce căutăm la nimeni samă nu avem să dăm.
- Dar cine sunteţi dumneavoastră să ne luaţi seama noastă întrebând încetu cu încetu să ne dăm adevărul, că de multe ce sunt dese nu vi le vom putea spune alese? 

- Tânărul nostru împărat de dimineaţa s-a sculat, chică neagră a pieptănat, cu straie noi s-a îmbrăcat şi din trâmbiţă a sunat, mare oaste a adunat, 200 de grăniceri, 200 de voinici boieri, din cei mai mari nepoţi de generali şi la apus de soare au plecat la vânătoare. Au vânat Ţara de Sus, de la Răsărit până la Apus, până când juncanii au şezut şi potcoavele le-au pierdut. Atunci nunul mare cu grija în spinare, călare pe un cal ca un Ducipal s-a ridicat în scări şi s-a umflat în nări şi-a făcut ochii roată peste oştirea lui toată; şi încoa privi, aci zări o floricică frumoasă şi drăgăstoasă. Văzând că nici nu înfloreşte, nici nu rodeşte şi mai mult se ofileşte, ne trimise pe noi şase lipani călare pe şase jucani cu coarnele încănite, cu unghiile cusătorite, frânile zugrăvite, cu toţii să pornim, bând şi chiuind şi din pistoale trăgând, la curţile dumneavoastră, până am sosit şi v-am găsit. Acum ori floricica să ne-o daţi, ori de noi nu scăpaţi, căci am venit cu târnăcoape de argint să scoatem floricica din pământ, s-o scoatem cu rădăcină, s-o sădim la mire în grădină. Acolo să înflorească, să rodească, locul să-i priască, mai mult să nu se mai ofilească; cinstiţi socri mari, de ne credeţi niscai tâlhari, avem o firmă cu pecete de la împărăţie, îi mai spune certificta de căsătorie, cine ştie carte latinească să vină să ne-o citească, cin-nu ştie să nu vie, ca de foc să se păzească; să ne daţi, socri mari, oameni cărturari, un popă cu barba deasă să citească carte-aleasă; să nu fie cu barbă rară să ne ţină până diseară, sau vreunul cu barbă încănită să rămână cartea necitită; să fie cu barba ca un fus, să dea din cap ca un urs, să ne dea curând răspuns;

- Răspunsul nostru este şase pahare cu vin, şase macrame de in cu fluturi şi arnici, de cum se găsesc pe-aici, fie şi cu strămătură, numa să fie cuvoie bună şi cu mătase numai să fie, de aici din casă de la cinstita mireasă;

- Să nu fie de prin vecini, că atunci va fi necinstea noastră şi ocara dumneavostră; acum socri mici ascultaţi şi în urechi băgaţi dacă nu aveţi bucate de ajuns să vă căutaţi locuri de ascuns, să aveţi buţi cu vin, care cu fân, boi graşi doponaşi, să mai aveţi şi lăutari, să lărgiţi casa, să întindeţi masa, să vină împăratu îndată cu oştirea lui toată, 155 din cei mai voinici, cu feţele alese, cu mânecile sumese; socru mare şi pentru oile tale noi am vrea să descălecăm dar n-avem pe ce să stăm, că nu suntem ciobani de la oi să descălecăm în noroi, noi suntem boieri mari de lângă mare, de unde soarele răsare, nouă să ne daţi scaune de argint să descălecăm aici pe pământ, sau să ne întindeţi covoare să descălecăm în pridvoare; la caii noştrii să le daţi fân costrei, verde cosit în noaptea de Sfântu Gheorghe, cu roua neluată, cu floarea binescuturată, strâns în sărbători de două fete surori; acum, ce s-a făcut nu mai e de desfăcut, acum să ne daţi o turmă de oi, şapte vaci, pe neagra dintre craci şi apoi să rabzi socrule mic şi să taci acum ia plosca pune-o la gură, ţin-astă broască ţestoasă la şezut, mare şi spătoasă, închină socrule ,înc-odată, închină mai binişor, să-ţi pară mai dulcişor, poftiţi beţi şi vedeţi că-i rachiu de Piteşti, nu-i ţuică de-a voastră zeamă de prune, bei multă, te umfli în burtă, faci burta dobă, intri după sobă, stai cu greierii de vorbă. 
Văzând că de când urez au rămas cei dinainte cu gurile proţăpite, cei de la spatecu gurile căscate, aduceţi un vas cu prune uscate să umplem guerile căscate; munţi înalţi, stâncoşi şi luminoşi, ca la Dobârlău frumoşi, bine v-am găsit sănătoşi!

O afacere ciudată a dilatat Căile Ferate Române în decembrie

Germanii au anunţat că vor să cumpere trenurile particulare din ţara noastră! Ba, nu! Ba, da!

Pe 3 decembrie a apărut următoarea informaţie: Deutsche Bahn, cea mai mare companie feroviara din Europa, vrea să se extindă pe piata românească prin preluarea unui pachet de 70% din Regiotrans Braşov, cea mai mare firmă privată de transport călători pe calea ferată din ţara noastră, pentru 67 milioane euro. A doua zi informaţia a fost negată, apoi o tăcere ciudată s-a lăsat peste toată tărăşenia.

Conform agenţiei de presă Reuters, grupul german are opţiunea de a prelua, mai târziu, şi restul acţiunilor companiei româneşti. Regiotrans, înfiinţată în 2005, are 760 de angajaţi şi a avut anul trecut un profit de 8,66 milioane lei, potrivit datelor raportate către Ministerul Finanţelor, citate de Mediafax. Compania, are doi asociaţi, Costel Comana şi Iorgu Ganea, fiecare cu 50% din părţile sociale.

Pe 4 decembrie apare o replică:

„Nu am discutat niciodată cu Deutsche Bahn. Am avut discuţii cu britanicii de la Arriva care au pornit în urmă cu cinci ani, iar Arriva a fost preluată în 2010 de Deutsche Bahn”, a spus Comana.

După care nu mai apare nimic, nici Deutsche Bahn, nici Regiotrans nu au vrut să mai comunice cu presa.

Care este contextul?

De şapte ani, de când s-a modificat legislaţia în domeniu, pe căile ferate din România au apărut sute de trenuri particulare. An de an, Cele patru firme care le exploatează au anunţat profituri tot mai mari, în detrimentul CFR călători, care a înregistrat pierderi. Care să fie secretul succesului?

Preţul biletelor? Dacă ne utiăm pe tarifel practicate de firmele private şi cele ale CFR Călători, vedem că ele sunt identice. Plăteşti 12,40 lei pe suta de kilometri la trenul Regio particular, clasa a II-a? Acelaşi preţ îl plăteşti şi la trenul CFR. Asta pentru că legea îi obligă pe toţi să practice aceleaşi tarife. Păi, atunci?

Explicaţia stă în câteva chichiţe ale războilui privat contra stat, pe care le-am aflat de la speciliştii în domeniu.

În primul rând pe trenul particular nu poţi să mergi cu naşul, deci firma nu pierde prin aceste mecanism semi-mafiot.

În al doilea rând, trenurile particulare au reuşit să ocupe anumite intervale orare de vârf  în care CFR nu avea trenuri. De pildă: craiovenii care voiau să plece la Bucureşti aveau tren CFR doar la 8,30. A venit însă un particular cu un tren la ora 7,00, iar oltenii au preferat această variantă pentru a ajunge mai repede la Bucureşti – iar CFR a scos din circulaţie trenul de 8,30. Aşa s-a ajuns ca, pe anumite rute scurte, să nu mai circulă decât trenuri particulare, adică acestea au „prins” monopol pe acele rute.

Un alt element prin care particularii au bătut statul este timpul. Cu un tren Regio al CFR Călători străbaţi distanţa dintre două oraşe mari într-un interval de timp mai lung, chiar şi de două ori, decât cu un Regio particular. Cum? Particularul l-a denimit Regio, practică tarife de Regio, dar nu mai opreşte în toate haltele, merge cu regim de viteză de Interregio. Adică plăteşti preţ de persoanl şi mergi cu viteză de rapid...

Jocurile par făcute în transportul de călători pe căile ferate. În acest context, ciorba fiind încălzită, hai să vedem cine se va înfrupta din ea….

Declaraţia de avere Robert Rusu

Şeful Gărzii Financiare Ilfov 

nu poate justifica 100.000 de euro - 

îi găsiţi aici declaraţia de avere... care "s-a pierdut"

Robert Rusu s-a autosuspendat din funcţia de şef al Gărzii Financiare Ilfov pe data de 18 iulie. Aceasta informaţie a fost ferită de opinia publică până astăzi, când ANI a prezentat un raport în care se precizează că Rusu, despre care se ştie că este finul lui Sorin Blejnar, nu poate justifica 100.000 de euro din avere.

Ancheta inspectorilor ANI a fost începută în urmă cu aproape două luni, iar diferenţa dintre declaraţia de avere şi cea de venit ar fi de peste 110.000 de euro. Rusu s-au autosuspendat însă din funcţie pe 18 iulie"din motive personale". Reprezentanţii oficiali ai Gărzii Financiare Ilfov ne-au declarat că instituţia se va supune oricărei decizii luate de Parchet. Interimatul este asigurat în prezent de către comisarul Viorel Florea. 

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a constatat, în urma procedurilor de evaluare, existenţa unei diferenţe semnificative, în sensul art. 18 din Legea nr. 176/2010, în cuantum de 451.600,23 lei(aproximativ 116.173,53 de euro), între averea dobândită şi veniturile realizate de către Robert Claudiua Rusu, fost director coordonator al Gărzii Financiare Judeţene Ilfov.

Surse din cadrul Gărzii Financiare ne-au spus că, după demararea anchetei, declaraţia de avere a lui Rusu ar fi dispărut din dosar. Nu.i nimic, o găseşte aici oricine vre să o vadă. Apropro, citiţi şi aici despre Roberţel http://proiectpresa.blogspot.ro/2012/07/dimensiuneile-statultui-de-tip-mafiot.html

Politicienii au făcut România de râs, timp de trei săptămâni, degeaba

Listele electorale cerute de toată lumea

sunt în posesia Biroului Electoral Central

Oficialităţile din România fierb de trei săptămâni în căutarea listelor electorale permanente. Au scotocit peste tot, de la Guvern la Procuratură, doar la Biroul Electoral Central (BEC), care e “tăticul” referendumului, nu a căutat nimeni.

Şi ce să vezi? Listele electorale sunt postate exact pe site-ul acestei instituţii. Aici am găsit numărul cetăţenilor cu drept de vot din fiecare localitate, pe care îl tot caută oficialităţile, ba chiar puteţi vedea, la rubrica “rezultate”, subrubrica “repartiţia pe judeţe şi localităţi”, tot ce s-a întâmplat la referendum, în România şi în străinătate, în detaliu. Conform Hotărârii 26 a BEC, anularea referendumului se face doar pentru fraudă electorală. Cererile pentru anulare se fac numai de partidele parlamentare sau de preşedintele suspendat, în scris, în termen de 24 de ore de la închiderea votării. Cum nu a făcut nimeni contestaţie, votul este legal, iar numărul de cetăţeni cu drept de vot este cel de pe pagina BEC, conform legii: 18.292.514. Ca atare, tot circul la care am asistat a fost degeaba.

Dimensiuneile statultui de tip mafiot în România: cazul Blejnar

Oameni politici, înalţi funcţionari, celebrităţi mediatice şi curve de lux, implicaţi în afacerile celei mai stranii organizaţii de tip mafiot din ţara noastră 

"Grupul de la Monaco" câştigă 37 de milioane de euro pe lună doar din taxa de protecţie impusă firmelor din Ilfov


La începutul lunii iulie a explodat în presă o sintagmă ciudată numită "Grupul de la Monaco", o organizaţie care a prejudiciat România cu 15 milioane de euro prin comercializarea unor produse petroliere fără plata TVA. Recent, acest grup a fot acuzat  de prostituţie de lux la nivel internaţional. În dosarul penal legat de acest grup apar nume de politicieni, înalţi funcţionari publici, afacerişti şi chiar vedete de televiziune. Conform documentelor pe care le postăm aici, membrii "Grupului de la  Monaco" nu s-au oprit doar la prostituţia şi evaziunea fiscală mai sus menţionate, care sunt doar un moft! În Ilfov, de pildă, unii membrii ai grupului, înalţi funcţionari publici, au colectat lunar taxe de protecţie de 5.000 de euro de la firmele mari şi 2.000 de euro de la firmele mici. O parte din bani mergeau, desigur, la... Monaco.

Aceasta este prima pagină a anexei unui raport al Gărzii Financiare care a fost trimis DNA

Aceasta este pagina a doua...

... şi pagina a treia

De ce se numeşte Grupul de la Monaco? Pentru că membrii săi, urmăriţi de serviciile secrete, îşi fac vacanţele împreună în acest stătuleţ elitist din sudul Europei. O altă caracteristică a grupului, scoasă la iveală de curând este legătura lui cu activităţile infracţionale în România.

În dosarul penal, foarte stufos, deschis în acest caz, apar - pe lângă numele unor politicieni şi foşti şefi din structurile Poliţiei şi Vămilor - numele lui Elan Schwartzenberg, al Mihaelei Rădulescu şi al lui Sorin Blejnar.

Deocamdată, grupul este cercetat penal pentru evaziunea fiscală cu produse peteroliere de 15 milioane de euro şi proxenetism de lux. Dar acestă evaziuen fiscală este doar vârful icebergului, iar curvele de lux, plimbate pe la Monaco şi Dubai, doar sclipiciul. 
Din documentele pe care le-am postat mai sus rezultă că acestă organizaţie complexă, sub formă de piramidă, a transformat instituţiile statului, respectiv ANAF şi Garda Financiară (ceea ce este uluitor!), într-un mecanism de tip mafiot care produce bani prin intermediul zonei neagre a economiei, pe care o încurajează şi o susţine. 

Doar în zona Bucureşti - Ilfov, Sorin Blejnar, preşedinte ANAF, împreună cu Robert Rusu, comisar şef al Gărzii Financiare Ilfov, Dragoş Rusu, comisar general adjunct al Gărzii Financiare şi mai multe persoane de etnie kurdă, au încheiat un acord de "colectare a banilor" - aşa scrie în raportul pe care îl cităm - din care o parte merg în zona politicului din România, iar o alta ia calea străinătăţii. Unde anume? Păi, dacă se numeşte Grupul de la Monaco...

Să cităm documentul: "În complexul Smart Expo (un fief al grupării din comuna Voluntari - n.r.) sunt mai multe standuri, închiriate de persoane date în urmărire generală, care efectuează spălare de bani, şi mai multe persoane care tranzacţionează bani în afara României, fără acte". Pentru a putea tranzacţiona bani în afara României, fără acte, e nevoie de un cărăuş. Cine ar putea fi cărăuşul pentru Monaco?

Mai departe: "Marius Iordache Florin, comisar în cadrul G.F. Ilfov, a afost delegat de Robert Rusu să meargă la firmele care operează pe raza judeţului Ilfov, să ceară 5.000 de euro pe lună de la firmele mari şi 2.000 de euro de la firmele mici, reprezentând taxă de protecţie". Să facem câteva calcule simple. În judeţul Ilfov sunt înregisrate 18.500 de firme. Să zicem că acestea nu plătesc decât 2.000 de euro pe lună taxă de protecţie. Dacă facem înmulţirea, rezultă 37 de milioane de euro pe lună "colectaţi", sub cupola instituţiilor statului, de acestă reţea. Trebuie să recunoaştem că, faţă de această sumă, cei 15 milioane de euro rezultate din evaziunea cu produse petroliere sunt un moft! Despre curvăsăraie, ce să mai vorbim...

În document sunt nominalizaţi comisarii Gărzii Financiare care colecterază "taxa de protecţie", precum şi faptul că ei trebuie să cotizeze periodic câte 35.000 de euro pentru a rămâne în acest grup mafiot.

Să mergem mai departe, pentru că infracţiunile nu se opresc aici. Dacă vă spunem că Grupul de la Monaco vă scumpeşte ciorba din farfurie ce părere o să aveţi? Organizaţia condus de Blejnar şi Robert Rusu au o structură specială care, cităm: "protejează comercianţii de legume-fructe". Ce înseamnă asta? Că şpaga pe care trebuie să o plătească comercianţii acestor mafioţi care reprezintă instituţiile statului umflă preţul pe care îl dau cumpărătorii la tarabe.

Mai mult, aceşti funcţionari confiscă abuziv legume şi fructe, în cantităţi mari, pe care le vând foarte ieftin unor firme satelit, apoi reintroduc marfa în circuitul comercial. Practic preţurile acestor produse alimentare sunt scumpe din cauza corupţiei din sistem.

Oare ce înseamnă să fii tradător de ţară?

Acest text m-a determinat să nu mai citesc ”Caţavencii” niciodată

A apărut în săptămânalul ”Caţavencii”, sub titlul ”Să ne smulgem chestii pentru Roşia Montană”, în data de 5 iulie 2012. Din fraza: ”De parcă e Roşia Montană a lu’ mă-sa.Au venit nesimţiţii la mă-sa în curte să-i fure Roşia Montană. Pămîntul nu e al nostru” am înţeles cine sunt cei care scriu la această publicaţie şi cine este patronul ei. Iată textul:

 

 

”Mă dădeam ca prostul pe Internet şi am nimerit un spot publicitar care m-a făcut să mă gîndesc că ăia de la Doncafe fac reclame din ce în ce mai sinistre cu Maia Morgenstern. Îţi vine să-ţi smulgi cerceii din urechi de ce bună e. Dar nu era la cafea. Era anti-exploatări la Roşia Montană. Şi m-a tăiat aşa, un sentiment, ca atunci cînd îţi bate la uşă un neam prost care vrea să-l împrumuţi cu un milion. Şi ştii că e de datoria ta să-ţi pese de el, că e neam, chit că e prost, dar pur şi simplu nu vrei şi prezenţa lui te face să te simţi prost cu tine însuţi pentru că te scîrbeşte. Exact sentimentul ăsta îl am eu legat de Roşia Montană.
Pur şi simplu, mi se pare că toţi ecologiştii ăştia se cacă pe ei cu Roşia Montană. De parcă acolo e moţul naturii, cea mai fină dovadă a frumuseţii verzi care trebuie păstrată cu orice preţ. După ce au tăiat UDMR-iştii păduri întregi, după ce toţi popii trag băşini prin chiloţi de mătase de cîtă cherestea au vîndut, fix peticul ăla de natură e cel mai important şi mai relevant. Acolo s-a simţit demnitatea noastră. Pînă aici. Poţi să mă violezi în anus, da’ nu mă trimite dup-aia să îţi cumpăr ţigări, că am şi eu respect de sine, ce naiba!

Nu îmi pasă nici de Roşia Montană, nici de aurul de acolo, nici de poluarea medie pe care o propun ăia. Nu e ca şi cum ar vrea să vină ăia să trîntească un maronaş aburind pe canapeaua din sufragerie. Toată ţara e o budă nespălată. În continuare cred că e alegerea ălora de acolo dacă vor să stea cu lacul de decantare în curte sau nu. Singura chestie care realmente contează, din punctul meu de vedere, e dacă afacerea e făcută solid şi profitabil pentru stat. Statul ăla care-mi asfaltează drumul din faţa blocului, să nu calc în hîrtoape cînd ajung acasă dimineaţa beat. Ştiu că afacerea, evident, nu e făcută bine. Dar, iarăşi, nu e vina mea sau problema mea. E vina politicienilor pe care voi i-aţi votat şi care au semnat toate chestiile alea. Dacă vreţi să faceţi ceva frumos pentru ţară şi natură, idioţi fiind, nu mai votaţi. Lăsaţi pe alţii mai puţin oligofreni. Şi poate s-ar ecologiza ţara la modul general, nu să ne cramponăm ca proştii de o fărîmă irelevantă.

Iar actoraşii ăştia care vor să-mi stoarcă o lacrimă cu dramele lor sînt cele mai enervante neamuri proaste. Vai, Dragoş Bucur îşi smulge un dinte de aur şi curge sînge pentru Roşia Montană. De parcă e Roşia Montană a lu’ mă-sa. Au venit nesimţiţii la mă-sa în curte să-i fure Roşia Montană. Pămîntul nu e al nostru. Nu e nici al lor. E doar acolo. Lasă dintele de aur, faraoane, că tot ce reuşeşti să convingi cu el e că eşti ţigan. Hai, la muncă, nu la smuls dintele, că nu impresionezi.”

Mascota echipei olimpice a Moldovei reaminteşte că originea tricolorului este foarte veche

 Lupul dacic era vopsit în 

roşu, galben şi albastru

Republica Moldova merge cu steagul dacilor la Olimpiada de la Londra. Mascota echipei la Jocurile Olimpice de la Londra a fost prezentată miercuri. După cum se vede, stindardul de luptă al dacilor este vopsit în  roşu, galben şi albastru. De ce?

Purtat pentru prima oară de pandurii lui Tudor Vladimirescu, într-o formă apropiată de cea pe care o are astăzi tricolorul, se pare că cele trei culori ale actualului stindar al românilor au fost emblema naţională din vremuri mult mai vechi.Unii istorici români aduc argumente în favoarea acestei ipoteze uluitoare: steagul dacic, "balaurul cu cap de lup", era colorat în roşu, galben şi albastru. Era cromatică reprezentativă a strămoşilor noştri, din vremuri imemoriale. Cele trei culori au fost păstrate, în mod oficial, întrucât acestea au fost culorile etniei şi ale pământului, fiind conservate prin tradiţie şi impuse de obiceiurile zonei. Ipoteza este susţinută, separat, de istoricii Aurel David şi dr. Marius Bizerea. Această variantă despre originea steagului nostru naţional nu este încă validată oficial, dar nici nu poate fi negată, deoarece are o documentaţie solidă la bază.

Strabon constata că numele străvechi al dacilor era "dai" sau "dav", adică lupi sau cei ce se aseamănă cu lupii. Astfel, întreaga simbolistică pe care dacii au impus-o antichităţii a fost "semnul lupului". Steagul cu balaur - dragonul - alături de cultul cerbului şi cavalerii gemeni purtători de dragon reprezintă un simbol caracteristic întregului neam tracic. Este însă cert că acest însemn heraldic a fost preluat oficial de romani în urma cuceririi Daciei şi a dislocării, în afara hotarelor acesteia, a unui număr mare de daci "foarte potriviţi pentru război, împreună cu armele lor". Începând chiar cu împăratul Traian, romanii au recrutat pentru nevoile Imperiului unităţi auxiliare formate exclusiv din daci.

Alături de "sica", sabia de care dacii erau nedespărţiţi, unităţile formate din daci au dus cu ele şi steagul cu balaur zburător. Cel puţin în primele decenii, acesta a fost preluat cu întregul său simbolism. Dragonul i-a însoţit pe daci, deveniţi militari ai armatei romane, până la hotarele de răsărit ale imperiului. În Capadochia (sudul podişului Anatoliei), de pildă, este menţionată o "Alla I Ulpia Dacorum", iar în Siria o "Cohors I Ulpia Dacorum", din care făcea parte şi un anume Aurel Iulio Draco.

Structura cromatică a dragonului a fost reliefată chiar în acele vremuri, dar istoricii au dat prea puţină importanţă acestei informaţii. Sunt extrem de preţioase în acest sens observaţiile făcute de Arian, guvernator al Capadochiei pe vremea împăratului Hadrianus (117-138). Acesta spune că "insignele" dacilor le alcătuiesc nişte balauri de mărime proporţională cu aceea a prăjinilor de care sunt legaţi. Se fac din bucăţi de pânză de diferite culori, cusute laolaltă. Balaurii aceştia au capul şi întregul trup până la coasă ca al şerpilor. Când se porneşte atacul, balaurii se umflă din pricina aerului, semănând grozav cu fiarele şi şuierând datorită mişcării în viteză. Înfăţişarea dragonului este diferită deci de imaginile pe care le-am cunoscut până acum din basoreliefurile sculptate pe diferite monumente romane. Balaurul era confecţionat din bucăţi de pânză de diferite culori. Arian nu specifică însă despre ce culori este vorba. Dar...

Dragonul s-a răspândit şi în alte zone ale Imperiului Roman, de unde se pot reconstitui culorile pe care acesta le avea. În anul 145, dacii din "Cohors I Aelia Dacorum", trimişi de împăratul Hadrianus în sud-estul Britaniei, au fost lăsaţi la vatră. Dacii, deveniţi cetăţeni romani, au fost împământeniţi cu parcele chiar în jurul castrului Amboglana, pe care îl apăraseră ca soldaţi. Copiii lor, educaţi în spiritul militar, au intrat, la rândul lor, în armată, continuând serviciul militar al tatălui.

Sudul Britaniei "fu repede presărat cu căsuţe romane". Dacii şi-au păstrat însă tradiţiile militare, printre care sica şi dragonul, care au rămas un însemn de război pentru populaţia din sud-estul Angliei şi este considerat de istorici o "relicvă a dominaţiei romane".
Folosind infanteria disciplinată, armura, armele de aruncare la distanţă şi cavaleria din epoca târzie a tehnicii romane de luptă, britanicii au reuşit să-i respingă o vreme pe saxoni. Legendarul rege Arthur a repurtat în anul 500 o victorie asupra saxonilor, în apropierea muntelui Badon.

Ei bine, celţii au folosit ca stindard de luptă dragonul zburător, a cărui prezenţă pe pământul Britaniei era legată de staţionarea aici a trupelor romane. Regele Arthur a fost imortalizat ridicând un astfel de stindard în onoarea tatălui său, Uther Pendragon.

Cognomenul Dragon (Draco) a fost întâlnit şi la militarii daci din trupele romane staţionate în estul imperiului cu 250 de ani înainte. Iar "Dragonul" purtat ca stindard de celţi era confecţionat din ţesătură uşoară, cu gura deschisă, prin care pătrundea aerul la cea mai mică adiere de vânt, determinându-l să scoată sunete ascuţite care speriau duşmanul. Redat de către istoricul Whitney Smith, de pe un document de epocă, dragonul folosit de celţi şi-a dezvăluit pentru prima oară cromatica: roşu, galben şi albastru.

Chiar dacă dragonul a dispărut în ţinuturile dunărene ale Imperiului Roman, cele trei culori şi-au urmat destinul ancestral care a dat distincţie acestei zone a lumii. Insigna legiunilor V-Macedonia şi XII-Gemina, de pildă, se evidenţiază printr-o frapantă succesiune coloristică a celor trei culori: roşu, galben şi albastru.

În anul 535, împăratul bizantin Iustinian reface legătura imperiului cu ţinuturile dunărene. El înfiinţează două cetăţi la nord de Dunăre, Recidava şi Litterata. Stema acestei provincii, locuită de urmaşii dacilor romanizaţi, era colorată în roşu, galben şi albastru, dispuse de la stânga la dreapta.

Sub conducerea a trei fraţi - Petru, Asan şi Caloian - valahii dintre Munţii Balcani şi Dunăre au reuşit să întemeieze un "regat al valahilor şi bulgarilor". În luptele purtate împotriva bizantinilor, stindardele valahilor se prezentau sub forma chipurilor de balauri care, atârnate în vârful suliţelor, se clătinau în vânt şi-i înspăimântau pe vrăjmaşi. Sub flamura acestor balauri, Asan proiectase să unească sub sceptrul său cele două Dacii şi să formeze un mare regat român, care s-ar fi întins de la Carpaţi până la Munţii Balcani. Cronicarul grec Nichita Choniates spune că flamurile din vârfurile suliţelor erau colorate.
Din secolul al XVII-lea roşu, galben şi albastru apar tot mai des în documentele emise de cancelariile domneşti şi avansează încet şi perseverent către însemnele suveranităţii. Iar primul steag tricolor propriu-zis este purtat de Tudor Vladimirescu la 1821.
Toată această istorie este sărbătorită anual în România, teritoriul aproximativ, adică mai mic, al fostei Dacii, pe 26 iunie - Ziua Drapelului Naţional.