joi, 25 septembrie 2014

Plecând de la studii geologice făcute de Hitler...





Ceauşescu a vrut şi el să exploateze gaze 

de şist, dar l-a speriat cutremurul din 1977



Întrebarea e logică: cum de ştiu americanii unde să foreze după gaze de şist în România? Adică, au mers exact în Vaslui, exact în Pungeşti şi au concesionat o parcelă anume, nu altceva… Cum? Exactitatea aceasta are o poveste halucinantă, relata
tă de prof. univ. dr. inginer petrolist Marian Rizea, colonel (r) pe probleme de contrainformaţii economice.


“Nu se ştie cum, dar este lucru dovedit că, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, mai ales către sfârşitul său, inginerii şi geologii germani ajunseseră să posede hărţi cu perimetrele gazelor de şist din Moldova şi Dobrogea. În zona Costineşti-Tuzla şi între Vama Veche şi Duranculak, în Bulgaria, au existat chiar colonii de ingineri şi tehnicieni nemţi, militari şi civili, care prin 1943-44 sondau şi cartografiau locul”, a explicat Rizea.
După război, aceste hărţi au ajuns la americani, nu la ruşi, iar după 1970 s-a legat o prietenie deosebită între Ceauşescu şi preşedinţii Statele Unite, respectiv Richard Nixon, Gerald Ford şi James Earl Carter.

Proiectul secret se numea «Zebra»

În acest context, Ceauşescu a primit de la americani hărţile şi specialiştii necesari pentru configurarea în secret a extracţiei gazelor de şist în parteneriat româno- american. “Dacă petrolul nu era o problemă la vremea respectivă, gazele naturale clasice autohtone, necesare pentru o industrie chimică supradimensionată, erau insuficiente.
Ruşii ne exportau gaz metan puţin şi scump, pentru că nu vedeau cu ochi buni independenţa noastră economică. Atunci s-a ajuns la un plan de extragere, împreună cu americanii, a gazelor de şist, proiect ce a primit numele de cod «Zebra».
În martie 1977 a intervenit însă cutremurul, iar de atunci, Ceauşescu, sfătuit de specialişti, a abandonat ideea exploatării gazelor de şist, pentru că poate influenţa mişcarea telurică, în special în zonele unde plăcile tectonice produc periodic seisme, cum este cazul Vrancei”, a explicat Marian Rizea.

duminică, 14 septembrie 2014

Sorin Golea


 
 
 
 
 
                    +
 
 
 
 
când te îmbraci cu hainele obiectelor, cineva
râde! din statuia lui kogălniceanu! e o fiinţă 
imobiliară, cumva,... nu ai cum s-o surprinzi
printre etaje! poate la
5! unde este cifra magică a
adevărului dureros: dumnezeu există!

luni, 18 august 2014

Sorin Golea



O întâmplare cu prieten



nu.
beam
bere
la o terasă – pe-un trotuar în înmuiere. brusc,
dumnezeu: ”uita-te-n jur,
ce vezi?” lume multă, printre chelneri amărui -
”doamne, văd oameni”.
”destulă durere, toţi vor muri,…
să nu te bazezi ei!
mai uită-te: – ce vezi?”
”văd lucruri, doamne – care
duioase
se reduc
la spaţii absolute, la cuburi
şi sfere…”
”toate lucrurile se vor prăbuşi; să
nu te bazezi pe ele!”
eu stam şi beam bere
la terasă,
în vremea căldurilor: ” – şi eu?
şi eu
în ce să mă
înşurubez?!”, am
întrebat nuanţa
verde ca o fiere; n-a
mai clipit,
n-a spus nimic. intraserăm,
lângă obor, printre maşini
parcate aiurea, pe trotuar –
într-o gigantică tăcere.

marți, 29 iulie 2014

Sorin Golea



O intergare  cu „bulan”


În 18 – 19 octombrie 2003, poporul român a fost chemat la urne de clasa politică pentru a-şi da cu părerea asupra proiectului de Constituţie care urma să fie adoptată de Parlament. Acest document, această lege de bază, ne-a introdus în structurile euro-atlantice – vom vedea mai jos în ce mod.

La articolul 148, proiectul spunea că poporul trebuie să mandateze Parlamentul pentru perfectarea tratatelor prin care România “transferă atribuţii către instituţiile comunitare”, adică renunţă la o parte din independenţă în favoarea structurilor Uniunii Europene (UE), din care România urma să facă parte, prin acte cu caracter obligatoriu. Prin articolul 149, Parlamentul era mandatat să adopte o lege privind modul în care România aderă la NATO.

Pe 18 octombrie, prima zi de referendum, urnele s-au închis dezastruos: nu participase la scrutin decât puţin peste 14% din electorat, foarte departe de acel 50% plus unu, cât era nevoie pentru aprobarea Constituţiei. În a doua zi de referendum, la ora 9.00, lucrurile nu stăteau mai bine, în sensul că nu se ajunsese încă la o participare de peste 15%.

Pe canalele media, inundate cu bani de publicitate din partea instituţiilor publice – adică ale puterii politice – se spunea că poporul român nu are încă suficientă experineţă politică pentru a înţelege importanţa scrutinului legat de integrarea euro-atlantică etc.

La ora 10.00, Octav Cozmâncă, unul din organizatorii de bază ai guvernării PSD, conduse de Adrian Năstase, a declarat pentru Mediafax că până la închiderea urnelor se va prezenta la vot 60% din electarat! Toată lumea care avea acces la Mediafax a râs, în sensul că Octav Cozmâncă bătea câmpii… La închiderea urnelor însă, rata de participare prezentată oficial s-a ridicat, în mod straniu, la 55,7% din electorat.

În 2006, cu un an înainte de intrarea noastră oficială în structurile occidentale, Mircea Dinescu, un jurnalist cu “bulan” – adică unul care, pe lângă ştiinţă şi talent, are şi noroc, o chestie esenţială în această meserie – făcea reportaje televizate prin ţară, legate tocmai de acest eveniment: integrarea europeană. Într-un reportaj, Dinescu se apropie de o familie de olteni care prăşea porumbul pe un câmp. Se duce aţă la cel mai vâstnic şi îl întreabă: “Ai auzit de Uniunea Europeană?” Bătrânul se sprijină calm în sapă: “Am auzit”. Dinescu, uşor ironic: “Şti că o să intrăm în UE? Ce părere ai?” Moşul: “Dumneata ai auzit pe cineva să spună <Ia-mi Doamne>?!” Dinescu, nedumerit: “Nu, nu am auzit…” Bătrânul trece la atac: “Sigur că nu ai auzit, pentru că toată lumea spune <Dă-mi Doamne!>. Păi, crezi matale că vine Uniunea Europeană să ne dea? Nu, vine să ne ia!”

Acum, după ani, tindem să îi dăm dreptate moşului (Dinescu a avut “bulan”), din perspectiva resurselor naturale ale ţării, care au cam luat drumul Occidentului! Pe de altă parte însă, parcă nu i-am da dreptate, deoarece UE nu este vinovată că România s-a integrat în genunchi, adică a acceptat statutul de colonie (cum ar spune Ilie Şerbănescu). Dacă termenii integrării ar fi fost aleşi la lumina zilei, prin consultare populară, lucrurile ar fi stat mult mai bine – şi din punctul de vedere al legitimării şi din cel al eficienţei.

P.S. Integrarea României şi Republicii Moldova în NATO şi UE – umbrelă sub care sperăm să definitivăm unirea – nu au la baza dragostea deosebită pe care ne-o poartă occidentalii. În fapt, ei exportă propriul sistem de valori socio-politic spre Est pentru a transforma Marea Neagră într-un lac sub control occidental. Cine stăpâneşte Marea Neagră, are sub control resursele energetice ale Orientului – de la Caucaz până în Iran şi din Mediterană până în China.
Astfel, urmează să intre în structurile occidentale, sub o formă sau alta, şi Ucraina şi ţările caucaziene. Iar integrarea noatră, a românilor, în NATO şi UE nu trebuia făcută în genunchi, aşa cum au făcut-o conducătorii noştri, hoţi şi incompetenţi, dimpotrivă! Unirea cu Basarabia este un fenomen natural, el s-ar fi întâmplat oricum, aşa cum curge apa la vale! Clasa politică doar profită de pe urma unui eveniment istoric care se întâmplă din motive mai înalte. În aceeaşi ordine de idei: încă nu ne dăm seama cât am pierdut din cauza presupusului ”efort” – care de fapt a fost o imensă hoţie, un jaf de mari proporţii – depus în numele integrării şi unificării!

P.P.S. Un ungur bătrân mi-a spus, pe când eram adolescent: Sorinka, să nu furi de la stat niciodată! Statul este un balaur care până la urmă te va prinde, chiar când te aştepţi mai puţin!
Să fi avut dreptate bătrânul?

marți, 24 iunie 2014

Sorin Golea



Unu întors pe dos




(1. Săracii se înmulţesc mai repede: ei dau mai multe suflete pentru Rai.
2. Dacă există o competiţie între Rai şi Iad pentru sufletele oamenilor, înseamnă că acestea sunt în număr limitat. Altfel nu se poate explica Instituţia Iertării.
3. De asemenea, dacă cele două principii care îşi dispută sufletele sunt nepieritoare, înseamnă că şi sufletele sunt nepieritoare, căci ceea ce este etern, adică principiul, nu-şi poate dori ceea ce este perisabil, adică ceea ce este de altă natură.
4. Iar dacă Binele şi Răul îşi pot disputa aceeaşi substanţă, sufletul omului, însemană că cele două principii nu sunt totalmente diferite.
5. – ”Unu” este simbolul Nefiinţei, este nimicul total, însingurarea absolută. Fiinţa este unitatea multiplului, adică ”Unu” întors pe dos, sau cealaltă faţă a lui ”Unu”; cele două principii sunt, de fapt, fraţi gemelari, - cuprinşi de un al treilea...)

marți, 29 aprilie 2014

O viziune asupra dreptăţii:





Cum am putea silicona Transilvania…


Ipoteze de lucru: siliconarea divelor pe bani publici şi cartea lui Boia. Prima temă: cum a fost posibil ca acele VIP-e - să zicem că nu ştim ce vor fi făcut ele pentru a ajunge la acest statut - să se poată tuna pe bani publici? Foarte simplu: pentru că acest lucru a fost mediat de un stat de tip mafiot care a transformat încălcarea legii şi raptul banului public în sporturi naţionale.

A doua temă: Lucian Boia a lansat recent, cu scântei, un eseu cu privire la primul război mondial (Primul Război Mondial. Controverse, paradoxuri, reinterpretări) şi, desigur, poporul român, care nu ar fi bun şi ar fi primit Ardealul în mod nemeritat, în urma acelui război: ”România nu are nici un drept istoric asupra Transilvaniei”. Afirmaţia lui Boia, cam străvezie pentru poziţia lui de istoric, are o chestie la care ar trebui să ne gândim mai serios. Nu, nu este adevărat că România nu are drept istoric asupra Ardealului, populaţia majoritară a fost şi este în mod copleşitor românească, dar este foarte posibil ca ”statul român” să piardă Transilvania din motive etice. Să ne explicăm!

Din antichitate se ştie că ceea ce încheagă comunitatea omenească este dreptatea, justiţia. În lipsa ei, societatea se destramă. Să mergem mai departe. Aristotel: ”Binele în politică este justiţia”. Adică singura trabă a clasei politice ar trebui să fie aplicarea dreptăţii. Iar, pentru aplicarea dreptăţii, magistraţii nu trebuie lăsaţi la latitudinea politicului, ci trebuie controlaţi de ceea ce noi astăzi numim societatea civilă, aşa cum ştim de la Pitagora: ”Legiutorule, lasă poporul să-şi judece magistraţii!” (aici, legiuitorul reprezentând clasa politică). Buuun…

Lipsa dreptăţii se numeşte, tehnic, eroare judiciară. Cum tratează statul român eroarea judiciară? ”Constitutia României, Articolul 52 (3): Statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare. Răspunderea statului este stabilită în condiţiile legii şi nu înlătură răspunderea magistraţilor care şi-au exercitat funcţia cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă”.

”Legea privind statutul magistraţilor nr. 303/2004:  Art. 93. - Magistraţii răspund civil, disciplinar, administrativ şi penal, în condiţiile legii; Art. 94. - (1) Statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare; (2) Răspunderea statului este stabilită în condiţiile legii şi nu înlătură răspunderea magistraţilor care şi-au exercitat funcţia cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă; (…) (6), statul se poate îndrepta cu o acţiune în despăgubiri împotriva magistratului care, cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, a săvârşit eroarea judiciară cauzatoare de prejudicii; (…)”.

Cu late cuvinte, magistratul dovedit că a dat o hotărâre eronată nu păţeşte nimic, deoarece statul acoperă prejudiciul. Ulterior, desigur, statul „poate” (dacă vrea) deschide acţiune de recuperare a prejudiciului de la magistrate – dar asta doar în măsura în care poate dovedi că eroarea judiciară a fost săvârşită din rea-credinţă sau din gravă neglijenţă! Dar Legea nu defineşte nici reaua-credinţă, nici grava neglijenţă a magistratului; de aceea, stabilirea ei rămâne în competenţa instanţei de judecată care a fost sesizată. Iar cum corb la corb nu-şi scoate ochii…

Ca atare, România a ajuns acum un stat de tip mafiot în care justiţia se face după canoane politico-economice, gen ”cine nu e cu noi e împotriva noastră” şi ”săracul este întotdeuna vinovat” – iar magistratului care tratează actul de justiţie în această manieră nu i se întâmplă nimic.

În contextul celor de mai sus, considerăm că lipsa răspunderii directe a magistraţilor din România faţă de erorile judiciare este un atentat la adresa securităţii naţionale – pentru că, reluăm, o comunitate din care dispare dreptate este pe cale de disoluţie. Adică, statul român ar putea pierde teritorii (Transilvania) pentru că, în acest moment, este un stat de tip mafiot care nu asigură justiţia cetăţenilor săi. Adică, la poarta disoluţiei României bate cucoana corupţie! Aici ar putea avea o oarecare dreptate Lucian Boia!

În fine, ca să nu o mai lungim, este evident că trebuie modificată Constituţia şi Legea privind statutul magistratului! Repede, foarte repede! (măcar pentru a-i face în necaz lui Boia!)







miercuri, 12 martie 2014

Sorin Golea



Moment

(Dacă există un A, există cu necesitate şi un B)


vezi bine că plec: pe o stradă luminoasă, unde primarii nu poartă pantofi ascuţiţi, unde nu te claxonează niciodată miliardarii grăbiţi; cu trotuare de mărgăritar construite de firme de neofiţi – cu materiale aduse de maşini albe din munţii uimiţi! pe strada aceasta trec, îndeobşte, golaşi, de fulgii de îndoială jumuliţi, de marii viermi ai cosmosului călătoriţi/ frumoşii extratereştri – rotunzi, zglobii, zăpăciţi,...
aici, la nr. 111, voi aştepta să veniţi în casa peste care nu ninge niciodată şi nu are calorifere fierbinţi. să nu vă temeţi, chiar la intrare, un alchimist transformă plumbul în aur, ca să îmbrace - în foiţe galbene, ca de ciocolată - suflete naive şi cuminţi,